Connect with us

ACTUALITATE

582 de ani de la nașterea lui Matei Corvin. Regele născut la Cluj, între legendă și istorie

Publicat


matei corvin

Astăzi, 23 februarie, se împlinesc 582 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai marcante figuri ale istoriei medievale europene, Matei Corvin. Născut la Cluj, în 1443, ca al doilea fiu al voievodului Iancu de Hunedoara, el avea să devină unul dintre cei mai mari regi ai Ungariei, conducând între 1458 și 1490.

Domnia sa a fost caracterizată de stabilitate economică, dezvoltare culturală și artistică, dar și de conflicte militare, printre care și campania eșuată împotriva lui Ștefan cel Mare, în 1467.

Cu toate acestea, în conștiința populară, Matei Corvin a rămas un simbol al dreptății, câștigând supranumele de „Matia cel Drept”. Se spune că, la moartea sa, în 1490, oamenii obișnuiau să spună: „Odată cu Matia, a murit și Dreptatea”, arată Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj.

Regele născut la Cluj

Casa în care s-a născut, cunoscută astăzi drept Casa Matei Corvin, este unul dintre cele mai importante simboluri istorice ale Clujului. De-a lungul timpului, în jurul regelui s-au țesut numeroase legende, care îi consolidează și astăzi imaginea de protector al oamenilor de rând.

Una dintre cele mai cunoscute istorii locale relatează cum, rănit și fugind din calea armatei lui Ștefan cel Mare, regele s-ar fi vindecat la Cluj, la vederea unor corbi crescuți într-o colivie de aur.

Legende și mituri legate de domnia lui Matei Corvin

O altă legendă vorbește despre modul în care Matei Corvin, deghizat în student sărac, a intrat în cetatea Clujului și a fost martor la nedreptățile comise de judele orașului împotriva celor săraci. Neștiind cine este, judele l-a biciuit, iar regele a scris pe câteva bucăți de lemn: „Aici a fost regele Matia! Unde este dreptatea?”. A doua zi, revenind cu suita regală, Matei Corvin a înfăptuit el însuși dreptatea pentru oamenii asupriți.

Realizări importante la Cluj, sub domnia sa

Dincolo de mituri, Clujul a beneficiat direct de domnia lui Matei Corvin, devenind un oraș regal cu privilegii economice importante. Acordarea unor scutiri de taxe și impozite a permis dezvoltarea orașului, consolidându-l ca un centru urban important al regatului. Multe dintre construcțiile monumentale din Cluj datează din perioada domniei sale: Biserica Sf. Mihail, Biserica fostei mănăstiri franciscane (azi Biserica Reformată de pe strada Kogălniceanu), completarea zidurilor cetății și ridicarea Turnului Croitorilor în 1475.

În cinstea sa, în 1902, în Piața Centrală a orașului a fost ridicat impunătorul grup statuar al regelui Matei Corvin, unul dintre cele mai emblematice monumente ale Clujului. Astăzi, la 582 de ani de la nașterea sa, amintirea marelui rege continuă să dăinuie, iar numele său rămâne strâns legat de Cluj-Napoca, orașul care i-a fost leagăn și care încă păstrează vie memoria sa.




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Zian

    februarie 23, 2025 la 8:09 am

    Fiul lui Hunyadi Janos

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate