ACTUALITATE
1702 de clujeni peste 65 de ani primesc ajutoare alimentare și medicamente
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat azi că Primăria a identificat 1702 persoane de peste 65 de de ani din oraș care sunt singure și nu se pot întreține și care vor primi alimente sau medicamente.
”La nivelul municipiului Cluj-Napoca sunt 61.415 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani, din care 1702 sunt vulnerabile, nu au aparținători și nu se pot întreține singure, astfel că vor primi ajutor din partea Primăriei și a unor asociații și fundații sub forma de alimente, apă plată și medicamente. În această perioadă e nevoie de responsabilitate, calm și solidaritate, de a respecta deciziile autorităților statului. A sta casă înseamnă a salva vieți și locuri de muncă”, a spus Boc.
Primarul a precizat că Primăria Cluj-Napoca a luat măsuri și în ceea ce privește persoanele fără adăpost din municipiu pentru care sunt prevăzute 126 de locuri, din care 119 sunt deja ocupate, și că se mai pot amenaja încă 65 de locuri dacă va fi nevoie.
”La Cluj-Napoca nimeni nu este abandonat și nimeni nu rămâne pe stradă, sub cerul liber”, a conchis Emil Boc.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






