EVENIMENT
17 clujeni au aflat de Crăciun că au Covid. Aproape 350 de cazuri la nivel național. Toate decesele, la pacienți nevaccinați

În ultimele 24 de ore, 17 persoane au fost confirmate cu Covid-19 în județul Cluj. Au fost făcute 538 de teste, dintre care 226 au fost teste rapide.
În acest moment, în spitalele din Cluj sunt internați 212 pacienți. 35 de persoane primesc îngrijiri la ATI.
De la debutul pandemiei, 1.069 de clujeni au murit din cauza Covid-19. În ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat niciun deces la Cluj.
Peste 1,7 milioane de pacienți au fost declarați vindecați
Până astăzi, 26 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.802.745 de cazuri de infectare cu noul coronaviru, dintre care 10.888 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.732.591 de pacienți cu Covid au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 349 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 19 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Peste 58.500 de decese cauzat de Covid
Până astăzi, 58.551 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 25.12.2021 (10:00) – 26.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 15 decese (5 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Caraș-Severin, Călărași, Gorj, Harghita, Mehedinți, Satu Mare, Sibiu, Vaslui și Vâlcea.
Dintre cele 15 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 la categoria de vârstă peste 80 ani.
14 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidități.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
Toți pacienții decedați erau nevaccinați.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 2.379. Dintre acestea, 443 sunt internate la ATI. Dintre cei 443 de pacienți internați la ATI, 42 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 49 sunt minori, 45 fiind internați în secții și 4 la ATI.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Cristi Balaj (președinte CFR Cluj): Sunt oameni care nu știu să se dezbrace de haina de SUPORTER, chiar în timpul serviciului

Președintele de la CFR Cluj, Cristi Balaj, a vorbit despre incidentele din oraș, din noaptea meciului cu „U” Cluj, pierdut de „feroviari”cu 0-1. Fostul arbitru a făcut referire și la victoria cu CSU Craiova din sferturile Cupei României, 1-1 și 5-3 la loviturile de departajare.
Cristi Balaj a venit cu noi informații legate de incidentele de luni seara, când un copil a fost lovit cu o bâtă în cap și susține că inclusiv unii dintre jandarmi, fani „U” Cluj, încurajează comportamentul violent al suporterilor „studenților”, scrie GSP.
Cristi Balaj (președinte CFR Cluj): Sunt oameni care nu știu să se dezbrace de haina de SUPORTER, chiar în timpul serviciului
„În primul rând, trebuie să-ți dorești pentru a rezolva o problemă. Suporterii noștri se plâng că sunt ridicați, nu se pot așeza pe locurile pe care le-au cumpărat. Sunt fete care au fost scuipate, lovite. Avem copilul acela… Am încercat să nu mai spun nimic. Am solicitat să stăm la inelul superior, dar am fost invitați să stăm jos.
Noi le-am mulțumit că am primit mai multe bilete decât prevede regulamentul, 2.400 față de 1.500, dar ce se întâmplă în afara stadionului pare că este încurajat. Sunt oameni care nu știu să se dezbrace de haina de suporter, chiar în timpul serviciului, chiar de la jandarmerie. Unii își întorc spatele când suporterii noștri sunt scuipați. Intervin doar când fanii noștri răspund.
Cel care a lovit cu bâta a zis că nu-l interesează dacă e fată, băiat, minor, dacă e fan CFR, nu se poate abține. Un copil de 19 ani a avut fața spartă cu o sticlă, la el se referea Kelemen Hunor.
Și a fost lovit pentru că e fan CFR. Dimineața se chinuiau să îi scoată cioburile din față. Asta s-a întâmplat în preajma stadionului”.
Cristi Balaj, despre calificarea în semifinalele Cupei României
„Este pentru prima oară în cariera lui Dan Petrescu când a câștigat la penalty-uri. Niciodată! De fiecare dată a pierdut. Eu i-am zis de ce am câștigat, dar rămâne între noi. S-au schimbat mulți jucători, am avut două zile mai puțin. Am jucat luni, față de sâmbătă, cum au jucat ei. Am făcut multe modificări, cei care au jucat au demonstrat că merită să fie la CFR. Suntem fericiți.
E greu de rezolvat problema mingii. E un contract în derulare. Dar, după discuțiile acestea, se va acorda un interes mai mare acestui aspect în sezonul viitor. Sunt convins că se va acorda un interes mult mai mare din sezonul viitor. La noi s-a discutat de mingi la antrenament, dar nu le-a criticat nimeni.
Dacă FRF va găsi o soluție pentru semifinale, e binevenită decizia. E bine pentru fotbal. Există un sponsor care a făcut niște eforturi, nu ar fi fair-play. Sunt convins că FRF va lua în considerare acest aspect”, a încheiat președintele lui CFR Cluj.
EVENIMENT
Profesioniștii din SĂNĂTATE cer, de la Cluj, modificarea sistemului asigurărilor de MALPRAXIS: Este nefuncțional

Federația ”Solidaritatea Sanitară” din România, care apără interesele tuturor categoriilor de personal din Sănătate, a organizat vineri, la Cluj-Napoca, o conferință privind sistemul asigurărilor de malpraxis.
Angajații din Sănătate spun că regândirea sistemului asigurărilor de răspundere civilă este o urgență, nu doar pentru medici, ci și pentru protecția pacienților.
Profesioniștii din SĂNĂTATE cer, de la Cluj, modificarea sistemului asigurărilor de MALPRAXIS: Este nefuncțional
Practic, profesioniștii din Sănătate, reuniți la conferința „Malpraxis sau despăgubirea pacienților pentru prejudicii?” vor simplificarea sistemului.
”Noi avem o urgență care înseamnă o regândire a sistemului de malpraxis, pentru a crește posibilitatea profesioniștilor să-și facă datoria în mod adecvat, iar pacienții să beneficieze de protecția necesară. De asemenea, trebuie să regândim sistemul și din perspectiva modului în care sunt asigurate și unitățile sanitare.Vrem simplificarea sistemului, în sensul că ne dorim să creștem ponderea înțelegerilor amiabile, astfel încât nici pacientul, nici profesionistul să nu ajungă atât de frecvent la comisiile de cercetare și în instanțe. Să existe posibilitatea de a se înțelege, la nivelul asiguratorlui foarte rapid”, a declarat conf univ. Viorel Rotilă, managerul Federației ”Solidaritatea Sanitară” din România.
Sistemul este nefuncțional
Reprezentanții Federației spun că de mai bine de 10 ani, toate instituțiile și organizațiile din sănătate știu că sistemul asigurărilor de răspundere civilă a personalului medical (așa numitele asigurări de malpraxis) este nefuncțional. În tot acest interval au existat mai multe proiecte de acte normative menite să corecteze deficiențele, care sunt cunoscute, dar fără ca vreunul dintre ele să capete formă definitivă.
Perpetuarea în mod inexplicabil a acestei stări de drept de către decidenți, mai spun reprezentanții profesioniștilor din sistem, conduce la o situație în care personalul medical din sănătate este obligat să plătească asigurările de malpraxis fără a beneficia în întregime de protecția pe care acestea ar trebui s-o asigure, în timp ce pacienții prejudiciați nu beneficiază de fiecare dată de despăgubirile la care au dreptul.
Concluzia este că actualul sistem păgubește profesioniștii din Sănătate și prejudiciază pacienții.
Potrivit ultimului studiu sociologic făcut în România, și acesta mai vechi de 10 ani, erau 176.189 de contracte de asigurari de raspundere civilă, iar despăgubirile au fost în valoare de peste 9,2 milioane de lei, în 2012.
Ce este maplraxisul
Malpraxisul este descris ca orice deviere de la standardele de îngrijiri medicale acceptate, care determină prejudicii unui pacient. De asemenea, ”evenimentele adverse” sunt incidentele medicale – evenimente medicale nedorite care nu sunt determinate de neglijență.
Un eveniment medical nefericit este o consecința severă a unui tratament aplicat corect, care intervine rar (nu mai mult de 1% din cazuri), cum ar fi reacții alergice la medicamente sau complicații chirurgicale neobișnuite în urma tratamentului.
Niciun profesionist din Sănătate nu are dreptul să își desfășoare activitatea dacă nu are o asigurare de malpraxis, indiferent dacă lucrează în sistemul public sau privat.
La conferința de la Cluj-Napoca au participat reprezentanți ai Comisiilor de Sănătate din Parlament, Agenția Națională pentru Managementul Calității în Sănătate, inclusiv reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară, avocați, juriști, dar nu și cei ai Ministerului Sănătății.
Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat și dr. Claudia Gherman, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, dr. Nicolae Constantea, managerul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca, dr. Mihai Mleșnițe, managerul Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof.Dr.Octavian Fodor” Cluj-Napoca, dr. George Dindelegan, șeful secției de Chirurgie Generală I a Spitalului de Urgență Cluj, prorector al UMFIH Cluj-Napoca, dar și dr. Cosmin Puia, președintele Colegiului Medicilor Cluj.

Căței, pisici, pești, hamsteri, râme, păianjeni și mai nou, alpaca. Cu alte cuvinte, gama animalelor de companie se diversifică. Clujenii se simt bine alături de partenerii necuvântători, ca atare, aceștia devin nelipsiți din viața de zi cu zi a stăpânilor.
Acasă, pe stradă ori în mijloacele de transport, animalele își însoțesc prietenii umani, devenind parte integrantă a stilului de viață a acestora.
VIDEO. Ce animale de COMPANIE mai au clujenii?
Deunăzi, pe o stradă din centrul Clujului, un internaut a fimat un cuplu de alpaca, ieșite la plimbare alături de o familie, în lesă, ca niște cățeluși cuminți. Nu ne mai surprinde nimic. Așteptăm cu emoție o zebră, un hipopotam sau o girafă… Că melcii sunt prea neastâmpărați pentru noi.

Un accident rutier a avut loc, vineri, în Dej, jud. Cluj. În eveniment au fost implicate un autoturism și un microbuz. Doi bărbați au fost evaluați medical.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în apropierea străzii Vâlcele din municipiul Dej.
ACCIDENT la Dej, în Cluj. Un autoturism și un microbuz, implicate
Din primele date, în accident au fost implicate un autoturism și un microbuz, însă din fericire nu există victime încarcerate. Doi bărbați sunt evaluați din punct de vedere medical”, a transmis ISU Cluj.