EVENIMENT
1,4 milioane de români au făcut prima doză de vaccin anti-Covid în octombrie. 70% dintre cei vaccinați au sub 60 de ani
Aproape 70% dintre persoanele care s-au vaccinat împotriva Covid-19 în luna octombrie sunt persoane active, cu vârsta de sub 60 de ani, a declarat marți dr. Valeriu Gheorghiță, șeful Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19.
Acesta a spus că în perioada 4 – 31 octombrie au fost înregistrate peste 1,4 milioane de persoane noi care s-au prezentat la vaccinare.
„În ultimele 4 săptămâni am avut o creştere progresivă a adresabilităţii persoanelor la centrele de vaccinare. Practic, din 4 octombrie până pe 31 octombrie au fost peste 1,4 milioane de persoane vaccinate. Sunt persoane noi care s-au prezentat la vaccinare.
În ultima săptămână au fost peste 575.000 de persoane vaccinate, număr de persoane noi, faţă de săptămâna precedentă, când au fost circa 450.000 de persoane”, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Din analiza grupelor de vârstă a rezultat că aproximativ 40% dintre cei vaccinaţi în ultima lună sunt persoane cu vârsta de sub 40 de ani.
„Aproximativ 38% sunt persoane din grupa de vârstă 40-59 de ani şi restul de 22% sunt persoane cu vârsta de peste 60 de ani. Practic, aproape 70% din persoanele vaccinate în ultima lună sunt persoane active, cu vârstă sub 60 de ani.
Ceea ce este foarte bine din punctul de vedere al riscului de transmitere şi de răspândire a infecţiei, însă, uitându-mă la grupa de vârstă peste 60 de ani, acest procent este relativ scăzut, ţinând cont de faptul că vârsta avansată reprezintă un factor de risc important pentru evoluţia nefavorabilă cu SARS-CoV-2″, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Sursa: Agerpres
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






