Connect with us

ACTUALITATE

ZIUA COPILULUI la Cluj: 10 evenimente alese pentru COPII de nota 10

Publicat


copii

Anul acesta, comunitatea clujeană s-a mobilizat pentru a pregăti cât mai multe surprize cu ocazia Zilei Copilului, de la picnicuri și jocuri, la ateliere de actorie, filosofie, proiecții speciale de film și alte asemenea. Evenimentele sunt destinate atât familiilor cu copii, cât și celor care vor să se reconecteze cu copilul interior. Iată 10 modalități prin care te poți bucura de o zi liberă în mijlocul săptămânii.

Hai-hui printre povești @Parcul Central, 10:00 – 20:30

Hai-hui printre povești celebrează copilăria și universul ei magic, prin activități bazate pe creații ale copiilor. Evenimentul are loc de Ziua Copilului, în Parcul Central (Centrul de Cultură Urbană Casino).

„Activitățile pe care le propunem adună la un loc trupe profesioniste de teatru de păpuși, ateliere dedicate copiilor și familiei, spectacole și concerte ale trupelor elevilor clujeni”, anunță organizatorii.

Vezi programul complet cu un click aici.

May be an image of text

De 1 iunie, fii vesel și informat! @ Strada Antonio Gaudi, 16:00-20:00

Evenimentul „De 1 iunie, fii vesel și informat!” revine la Cluj cu ediția a doua, de data aceasta și cu o zonă de ateliere.

„La fel ca anul trecut, ne întâlnim în aer liber, în grădina Parohiei Ortodoxe <<Sfântul Iustin Martirul și Filosoful>>, pe Antonio Gaudi, nr 56. Voi haideți cu buna dispoziție, că noi aducem jocuri și activități pentru copii, specialiști în sănătate și educație, cărora le veți putea adresa întrebări.

În timp ce copiii se distrează, părinții participă la conferințele ȘtiriMed. Nu uitați să aduceți păturica de picnic, spațiu este suficient!”, informează gazdele.

Tortul festiv pentru toți copiii va fi nelipsit, asemenea tombolei cu premii și gustărilor sănătoase.

Participarea este gratuită, însă e necesară completarea chestionarului disponibil cu un click aici.

May be an image of 6 people, child, people standing and outdoors

Ziua porților deschise la Anadary @ Centrul de recreere Anadary, 12:00-17:00

De 1 Iunie Anadary și SaladBox organizează împreună ziua porților deschise la unul din cele mai mari centre de recreere pentru copii, pe strada Stejarului 149 din Florești.

Copiii sunt cel mai bun exemplu de curiozitate, iar noi nu putem decât să ne bucurăm și să-i încurajăm în curiozitățile lor. Cu acest gând dedicăm gratuit celor mici toate facilitățile centrului începând cu ora 12 până la ora 17:00.

Desigur, nu am uitat de părinți pe care îi așteptăm cu mare drag să se bucure cu cei mici”, precizează organizatorii.

Facilitățile puse la dispoziție sunt:

  • Loc de joacă indoor amenajat cu modul de joacă cu tiroliană și cameră senzorială pentru copiii cu autism
  • Loc de joacă outdoor amenajat cu căsuțe tematice
  • Bunătăți sănătoase pregătite de echipa SaladBox

Vor avea prioritate cei care își vor rezervă locul gratuit prin formularul disponibil cu un click aici.

May be an image of 2 people, child and text that says "Anadary ZIUA PORȚILOR DESCHISE 1 IUNIE -ORELE 12:00-17:00 Anadary Anadary SALAD B°X"

Family & Friends Picnic @ Drumul Sfantul Ioan, 16:00-21:00

Dacă vrei să schimbi peisajul, haide la un picnic departe de aglomerația orașului.

„Creăm pentru 1 iunie un cadru familial și amical, în care fiecare dintre voi poate veni la un picnic în aer liber împreună cu copiii, într-o zonă verde, la 1 minut de Restaurant Roata Făget”, spune echipa Active Kids Events.

Organizatorii promit tobogane gonflabile, ateliere creative pentru copii și joacă.

Accesul la ambele tobogane gonflabile și la piscina cu bile colorate se va face pe bază de bilet plătit la fața locului 10 lei/15 minute. Este opțional accesul la tobogane și piscine cu bile, astfel încât nu condiționează în niciun fel participarea la picnic.

Copiii se vor bucura de gratuitate la:

  • pictură pe față
  • ateliere creative
  • acces la zona de picnic
  • planșe de colorat
  • baloane de săpun de apă
  • acces la jocuri: Giant Jenga, Twister, XO, Garden Croquet, Garden Mikado

Doritorii pot aduce de acasă:

  • o pătură mare
  • fructe, apă, și gustări
  • un joc de familie, o minge, palete de tenis
  • și orice altceva consideră necesar pentru o ieșire în aer liber, la un picnic.

Pentru o organizare eficientă, gazdele recomandă completarea acestui formular.

Evenimentul va avea loc doar în condiții meteo favorabile, în caz contrar, evenimentul se anulează.

May be an image of 1 person, balloon and text that says "REGELE FAMILY & FRIENDS PICNIC DE 1 IUNIE TOBOGANE GONFLABILE PISCINA cu BILE COLORATE PICTURA PE FATA ATELIERE CREATIVE BALOANE DE SAPUN JOCURI SI MULTA VOIE BUNA Active Kids Events"

Ziua Copiilor @ Restaurant Buongiorno, 12:00-22:00

Dulciurile „DeaR Sweets” (mini cheescake-uri, 13 lei, și cake pops, 8 lei) îi așteaptă pe copii și părinți la Restaurant Buongiorno începând cu ora prânzului, urmând ca Super Fun Hero, un animator pentru cei mici, să asigure distracția și voia bună a acestora în intervalul orar 18-21.

Locurile sunt limitate, intrarea este liberă, iar consumația e obligatorie. Pentru informaţii suplimentare, rezervări ori parcare, se poate suna la 0745 633 661 sau la 0744 258 501.

Adresa exactă este următoarea: Buongiorno – Cucina Fiorentina, strada Bună Ziua 39, bloc E7D, scara 1, parter (lângă Farmacia Remedium), Cluj-Napoca

May be an image of 1 person, food and text

Un copil. Un oraș. Un zâmbet @ Parcul Central Cluj-Napoca, 10:00-13:00 

Tineretul Social Democrat Cluj invită clujenii în Parcul Central Simion Bărnuțiu din Cluj-Napoca la o activitate distractiv-educativă dedicată Zilei Copilului.

„Pentru a celebra ziua lor, ziua copiilor, tinerii social democrați clujeni însoțiți de baloane colorate și mascote din desene animate cunoscute vor fi alături de micuții clujeni pentru a celebra bunătatea, inocența și veselia.

Vă așteptăm cu mic cu mare, cu voie-bună, părinți și copii, pe aleea centrală din parc (în proximitatea clădirii cazinoului)”, se arată în descrierea evenimentului.

May be an image of child and text

Ateliere de jocuri filosofice @ Gradina Botanică Alexandru Borza, 9:00

Grădina Botanică din Cluj-Napoca așteaptă copiii la o nouă serie de ateliere de jocuri filosofice.

„Vom face un atelier în limba română, de la ora 9.00, și unul în limba maghiară, de la ora 10.30. Fiecare atelier durează câte o oră. Atelierele sunt organizate în colaborare cu Clujul Copiilor și Grădina Botanică din Cluj-Napoca”, se precizează în descrierea evenimentului.

La fiecare atelier pot participa maxim 15 copii, vârsta recomandată fiind de 8-12 ani. Toți copiii care participă vor primi o surpriză dulce.

Mai multe informații despre înscrierea acestora la eveniment, precum și regulamentul, pot fi citite cu un click aici.

May be an image of 7 people, people sitting, people standing, outdoors and text that says "CLUJUL COPIILOR.RO Ghid local de evenimente și activități Grădina Botanică „Alexandru Borza" FLOSOFIA SOFIA Pi Ateliere ede jocuri filosofice de 1 iunie"

Ateliere de actorie GRATUITE pentru copii și tineri @ Artify Academy Cluj-Napoca, 10:00-20:00

Pasionații de teatru și film se pot bucura de o experiență unică de Ziua Copilului, mai exact la Artify Academy (Strada Livezii 63), locul unde pot participa gratuit la ateliere de actorie.

Programul este după cum urmează:

  • 10:00-12:00 – copii de grădiniță cu vârstele cuprinse între 4-6 ani
  • 13:00-15:00 – elevi de școală primară
  • 16:00-18:00 – elevi de școală gimnazială
  • 18:00-20:00 – elevi de liceu – pentru a-și regăsi copilul interior

Pentru a anunța participarea trebuie contactați telefonic organizatorii, la numărul: 0768 080 031

May be an image of text that says "Ziua Copilului Ateliere de Actorie GRATUITE pentru copii și tineri în Cluj-Napoca! Te așteptăm la Joacă de 1 Iunie! Str. Livezii nr. 63 AT www.artify.academy"

1 iunie cu Clovnul Felix @ DOT, 12:00-14:00

De Ziua Copiilor, personalul DOT (de pe strada Potaissa, numărul 10, din Cluj-Napoca) așteaptă clujenii la un eveniment plin cu voioșie și surprize, alături de clovnul Felix. Află mai multe despre el cu un click aici.

„Dacă vi se face foame sau sete, avem un meniu plin de limonade și sucuri naturale, dar și de mâncare sănătoasă cu ingrediente proaspete de la producători locali.

Părinți, stați liniștiți, avem și opțiunea de cocktails, cu alcool, dar și de cafea fără de sfârșit”, spun organizatorii.

Accesul e gratuit.

May be an image of person, child and text that says "1 iunie la dot Invitat special: Clovnul Felix 12:00-14:00 -14:00"

Proiecție Specială de Ziua Copilului @ Cinemateca TIFF, 20:00-22:10

Cinema Victoria va proiecta povestea unei fetițe de 9 ani cu o energie greu de stăpânit de adulții din viața ei, care o cataloghează drept un „copil problemă”.

„E mică, dar periculoasă. La nouă ani, Benni este deja ceea ce asistenţii sociali numesc un <<copil problemă>> şi este clar că nu are de gând să se schimbe.

O rază de speranță se ivește atunci când Micha, un psiholog specializat în managementul agresivităţii, este angajat să o însoţească pe Benni la şcoală”, se arată în descrierea filmului.

A făcut furori la lansare, a fost premiat la Berlinale și ales favoritul publicului la TIFF 2019 (Premiul Publicului). Biletele se achiziționează de aici.

May be an image of person, child, standing and text that says "CINEMATECA TIFF CLUJ-NAPOCA nesco NORA FINGSCHEIDT COPILUL PROBLEMA MIERCURI, IUNIE ORA 2000"




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate