Connect with us

CULTURA

Zilele Culturale Maghiare din Cluj revin între 17 și 24 august 2025. O săptămână plină de cultură, tradiții și spectacole

Publicat


zilele

Zilele Culturale Maghiare din Cluj (ZCMC), una dintre cele mai ample manifestări culturale din Transilvania, revin anul acesta cu cea de-a 16-a ediție, desfășurată între 17 și 24 august, sub sloganul „În locul potrivit!”.

Evenimentul aduce din nou o săptămână plină de cultură, muzică și tradiții, transformând orașul într-un spațiu de întâlnire pentru iubitorii de artă și patrimoniu maghiar.

„Sloganul din acest an transmite faptul că suntem prezenți și statornici atât ca eveniment, cât și ca parte a comunității locale. Zilele Culturale Maghiare din Cluj rămân un reper constant, un punct de întâlnire nu doar pentru cei de aici, ci și pentru cei care vin an de an din întreaga lume”, a declarat Gergely Balázs, organizator principal al manifestării culturale.

95 de ani de existență a Breslei Barabás Miklós

Unul dintre punctele centrale ale ediției din acest an este expoziția aniversară a Breslei Barabás Miklós, găzduită de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Expoziția marchează 95 de ani de existență a Breslei, oferind publicului o incursiune în creațiile artiștilor contemporani, dar și ale maeștrilor care au influențat arta maghiară din Transilvania.

Concerte de neratat, în Piața Unirii

La fel ca până acum, și la această ediție Piața Unirii va adăposti, seară de seară, concerte de neratat:

  • marți, 19 august – Gala Festivalului Internațional de Folclor „Sfântul Ștefan”, ediția a XXVII-a
  • miercuri, 20 august – Gala de operetă susținută de artiști de renume: Peller Károly, Szendy Szilvi, Dezső Ágota și Laki Péter
  • joi, 21 august – Seara rock cu Mobilmánia și Tankcsapda
  • vineri, 22 august – Concertele trupelor sZempöl și Intim Torna Illegál
  • sâmbătă, 23 august – Concert Paulina, urmată de concert Geszti
  • duminică, 24 august – Concertul de închidere susținut de Zorán, un artist îndrăgit care revine pentru a patra oară pe scena festivalului

„Revenim cu voie bună în toate locurile de tradiție care au consacrat festivalul, păstrând atmosfera autentică și programele îndrăgite de public, dar și cu momente speciale noi care vor face și această ediție de neuitat. De la expoziția aniversară a Breslei Barabás Miklós, care marchează aproape un secol de creație artistică, până la concertele de pe scena principală, fiecare eveniment din festival va fi gândit să celebreze cultura și tradiția maghiară într-un mod vibrant”, a spus Szabó Lilla, directorul de programe al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.

Târguri, expoziții și evenimente sportive

În afara concertelor, festivalul își păstrează caracterul vibrant prin târgurile meșteșugărești și de carte, expozițiile în aer liber, evenimentele pentru copii și zonele dedicate gastronomiei. Strada Kogălniceanu, Curtea Folk de la Colegiul Reformat și Strada Vinului vor fi din nou spații de referință pentru experiențele culturale ale festivalului. Iubitorii sportului vor putea participa și anul acesta la Crosul Donaton, care va avea loc în ziua de 23 august, în Parcul Etnografic și pe cărările Pădurii Hoia.

Detaliile complete despre programul evenimentului vor fi disponibile în curând pe www.zilelemaghiare.ro și pe paginile oficiale de social media.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Editorial Opinii

OPINIE. Adrian Marian: Distrugerea lui Ilie Balaci și suspendarea lui Cristian Țopescu

Publicat

Țopescu

Text în loc de avancronică a meciului de fotbal România – Bosnia Herțegovina de vineri, 21.03.2025. Despre distrugerea lui Ilie Balaci și suspendarea comentatorului TV, Cristian Țopescu.

Valentin Ceaușescu, un neoficial (auto) suspendat, la Gala Sportului Românesc.

Prezența singurului copil în viață al familiei Ceaușescu a fost considerată controversată de către unii, iar alții au găsit de cuviință să îi aducă omagii. A fost invitat la acea gală de către antrenorul și fostul fotbalist Ladislau Boloni care a putut pleca să joace în Occident din 1987. Valentin Ceaușescu este o prezență discretă și decentă altfel în peisajul public, iar cei care l-au cunoscut direct l-au apreciat.

Meciul de fotbal internațional România – Bosnia Herțegovina și scandalul iscat (fără voia lui) de prezența lui Valentin Ceaușescu, neoficial suspendat de la manifestările publice, aduce aminte de unele suspendări foarte oficiale legate de fotbalul românesc.

Cel mai iubit comentator român din istorie

Se spune îndreptățit sau nu, că diferența valorică dintre comentatorii de sport de acum și Cristian Țopescu este la fel de mare ca diferența dintre Hagi & comp și rezervele Marin, Man, Ianis, Drăguș de pe unde or lustrui ei băncile de rezerve. Scoțienii recunosc cu umor că lui Ianis i s-a transmis talentul de fotbalist de la părinți.

Lui, din păcate, de la mamă. Au văzut recent și turcii de la Fenerbahce când a ratat un 11 metri. La naționala mare și de tineret însă, (în omagiul tatălui ?) s-a străduit și cu folos.

Acum comentatorii pot spune orice și spun orice. ”Vorbe goale ce din coadă au să sune !” (geniul lui Eminescu are cuvinte și pentru sport) .

Cristian Țopescu trebuia să se controleze extraordinar și tot a fost suspendat de trei ori din comentariul la TV. Prima dată la Jocurile Olimpice a spus că sportivii de culoare au performanțe deosebite în sporturile unde este nevoie de explozie, de reacții instante, de ardere – baschet, box, atletism, dar au performanțe mai slabe în sporturi care presupun multe antrenamente repetitive – tir, scrimă, schi, natație etc Au fost considerate remarci cu tentă rasistă si a fost suspendat câteva lui.

Suspendări pentru Țopescu

A doua oară la o finală a Cupei Campionilor Europeni între Juventus Torino și Panathinaikos Atena a spus că patronul firmei Fiat a dat o zi liberă muncitorilor să se poată duce la meci. Părea că a promovat capitalismul. A fost suspendat un an.

A revenit la comentarii sportive și a câștigat o popularitate imensă și se spune că mulți români si-au trimis copiii la gimnastică, handbal sau tenis pentru comentariile care strângeau familiile și prietenii în jurul televizorului. Puține transmisii, dar emoționante  – și pentru comentarii și pentru succese.

La o campanie de calificare pentru Europenele din 1984, România era în grupa a 4-a valorică după Cehoslovacia, Suedia și campioana mondială Italia si a câștigat grupa! La rugămintea lui Mircea Lucescu, antrenorul de atunci al României, Cristian Țopescu a explicat în cuvinte alese și prudente, avantajele faptului că ar putea juca în Occident unii excelenți fotbaliști români, Balaci, Ștefănescu, Boloni, Cămătaru ceruți de  mari cluburi europene, Milan, Benfica, Valencia, Roma, Arsenal, Bayern.

A spus adevărul

Fotbalul nostru ar fi avut șansa să se dezvolte extraordinar intrând în circuitul marilor valori. În acel meci, România a învins Suedia cu 1-0, dar Țopescu a fost suspendat pe viață din comentariile din vremea comunismului.

A mai fost auzit o singură dată, dar fără să fie voie să se spună numele comentatorului când Milan a bătut Steaua cu 4-0 în finala CCE din 1989.

Pentru ce cuvinte frumoase a fost suspendat Cristian Țopescu se poate vedea în clipurile de arhivă! Păcat că Valentin Ceaușescu nu a intervenit pentru Țopescu.

YouTube video

Nu am avut șansa de a vedea dacă Balaci ar fi fost cel mai bun fotbalist român din istorie. Nici el nu a avut-o.

Lui Balaci i s-a rupt genunchiul într-un meci la Baia Mare, iar Mircea Lucescu rezolvase o clinică medicală de înaltă performanță. Balaci nu a fost lăsat să se opereze de comunismul ceaușist. Comunismul iugoslav avea alte opțiuni fotbalistice de exemplu.

Despre Steaua

Marele antrenor Titi Teașcă a scris când Steaua a câștigat campionatul în 1985 cu echipa care va lua CCE peste un an că ”multe zone ale țării trebuie să se bucure. Aradul pentru Duckadam, Caraș-Severin pentru Belodedici, Craiova pentru Bumbescu și Pițurcă, Târgoviște pentru Iovan, Galați pentru Majaru și Stoica, Bistrița-Năsăud pentru Balint, Mureșul pentru Boloni, Brasovul pentru Lăcătuș. Bucureștiul din acest punct de vedere nu are pentru ce”.

Beizadeaua Valentin a dictatorului Ceaușescu si-a permis ca jucărie să facă o selecționată din tot campionatul care a realizat performanțe sportive extraordinare. Ne vom mândri cu ele toată istoria.

Chiar dacă istoric a fost o conjunctură favorabilă, eliminarea echipelor engleze după tragedia de pe Heysel – Belgia 1985 la finala Juventus -FC Liverpool, și un parcurs norocos cu finlandeza Lahti în sferturi etc. Performanța Stelei nu poate fi contestată. Poate fi controversată însă o anumită dictatură pe care a instaurat-o și în campionatul de fotbal.

Am aminti prelungirea unui meci de la Oradea cu peste 15 minute până Steaua a egalat și apoi a învins echipa lui Mateianu care a fost dus apoi la spital cu comoție și terminat ca antrenor.

Poate fi nu controversată, ci strigătoare la cer demiterea lui Mircea Lucescu de la Naționala României imediat ce a bătut Austria cu 4-0.

Balaci nu a ajuns la operație în Milano

Este strigătoare la cer faptul că Balaci nu a fost salvat de o operație în Milano, unde era programat, ci terminat din punct de vedere al marii performanțe de o dotare medicală precară cum am avut-o în acei ani, dotare care a provocat și eroului de la Sevilla când Steaua a câștigat CCE, portarul Duckadam, o supraveghere și protecție medicală dezastruoasă care a provocat ieșirea lui din sport.

Unii spun că Balaci ar fi fost mai bun decât Hagi. Era mai complet, mai bun conducător de joc, avea ambele picioare și avea aport defensiv. Nu am avut șansa de a vedea că Balaci ar fi fost cel mai bun fotbalist român din istorie. Nenorocirea este că nici el nu a avut această șansă. Mari cluburi europene se luptau pentru el.

Pe cine glorificăm acum ?

Urâtă comparație, dar și Germania ar putea invoca autostrăzile că ar fi meritul lui Hitler, iar rușii că au o țară atât de întinsă tătucului Stalin. Nimic nu permite să fie slăviți. Milioanele de români oprimați, miile de români omorâți în comunism, în lagăre, în închisori, la granițe (încercând doar să fugă spre a munci !), în orfelinatele groazei nu cred că permit glorificarea unei beizadele comuniste, oricât de mult whisky gratis ar fi dat unor vedete sportive la Lido și localurile de lux din acea vreme.

Dovadă de caracter pentru Boloni și chiar și pentru Pițurcă că nu i-au întors spatele lui Valentin Ceaușescu. Totuși, pe lângă performanțele sportive unii mai au elemente de cazier de la ”facultățile de barbut” și ar trebui să se abțină să dea unor jurnaliști lecții de bună purtare.

Ei doi au fost lăsați să se transfere în Occident și să câștige valută în timpul domniei lui Valentin în timp ce Balaci rupt pe teren de un cotonogar nu a fost lăsat să se opereze! Altfel, personajul în discuție, Valentin Ceaușescu este mult mai decent decât alte beizadele comuniste tatuate care fac reclamă la jocuri de noroc, mult mai decent și valoros decât foarte multe beizadele ale parveniților contemporani. Mai decent, școlat la Oxford, de necomparat față de pușlamalele de acum care sunt capabile doar să își tureze limuzinele de lux.

Lui Dobrin i s-a interzis să joace la Real Madrid

Pe Balaci în acei ani nu l-a salvat nimeni. Nici pe Cristian Țopescu, Viorel Mateianu. Marcel Răducanu (alt concurent istoric al lui Hagi )a fost suspendat un an și silit să joace la echipe (atunci) de mâna a doua care se chinuiau să nu retrogradeze.  Santiago Bernabeu, acum nume de stadion, dar atunci mare conducător de club, a făcut cea mai mare ofertă financiară din lume pentru a duce un român la clubul său.

Lui  Nicolae Dobrin i s-a interzis să meargă la Real Madrid! Dotarea medicală era atât de mizerabilă încât imediat după triumful din finală în 1986 la Sevilla, cu FC  Barcelona și recordul a patru de 11 metri apărate, lui Duckadam nu i s-a putut depista un accident vascular minor la mână și a fost terminat ca sportiv de performanță.

Hai, România!

”Dragi telespectatori, indiferent de ce a fost în trecut, cu bune și rele, să nu uităm că suntem români și suntem suporterii echipei naționale, să fim cu sufletul alături de ea și de antrenorul ei de care îmi amintesc cu plăcere că a fost, in 1969,  de la 19 ani, căpitan al echipei naționale care a făcut egal, 1-1, pe Wembley cu campioana mondială en titre de atunci Anglia”. Așa ar fi spus Țopescu? Mai poți Mircea Lucescu? Hai România !

Sigur, Cristian Țopescu ar fi găsit cuvinte mai frumoase, cele mai potrivite. Hai România!

Cândva singurele lucruri de care ne puteam bucura erau rezultatele în sport. Posibil și acum.

 

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

Peste 170.000 de vizitatori au trecut pragul Turnului Pompierilor Cluj-Napoca, în cei doi ani de la inaugurare

Publicat

turnul pompierilor (5)

Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca sărbătorește doi ani de la inaugurare. Peste 170.000 de vizitatori au trecut pragul obiectivului turistic de la restaurarea și redarea sa în circuitul turistic.

Miercuri, 20 martie, s-au împlinit doi ani de la deschiderea Turnul Pompierilor Centru de Cultură Urbană Cluj, un loc care a devenit esențial în peisajul cultural și turistic al orașului. În cei doi ani de funcționare, centrul cultural a reușit să capteze atenția a peste 170.000 de vizitatori.

Transformat într-un centru cultural contemporan cu o panoramă spectaculoasă asupra orașului, Turnul Pompierilor găzduiește expoziții și evenimente care reunesc comunitatea și turiștii, creând un cadru dinamic de conectare și inspirație.

Nominalizare la competiția internațională „Building of the Year 2025”

La începutul acestui an, Turnul Pompierilor a fost nominalizat la competiția internațională „Building of the Year 2025”, organizată de prestigioasa publicație ArchDaily, la secțiunea Arhitectură culturală, evidențiind astfel relevanța proiectelor în contextul urbanistic.

Intrarea este gratuită, iar turnul este deschis pentru vizite inclusiv în weekenduri.

Program de vizitare:

  • Luni, marți, miercuri, vineri: 10:00 – 20:00
  • Joi: 10:00 – 22:00
  • Sâmbătă, duminică: 11:00 – 19:00

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Infrastructura rutieră, prioritate a Consiliului Județean Cluj și în anul 2025. 100 de milioane de lei pentru drumurile județene

Publicat

finalizare drumul apusenilor (3)

Consiliul Județean Cluj a aprobat, în cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 20 martie, proiectul de hotărâre inițiat de președintele Alin Tișe, privind aprobarea programelor de lucrări de modernizare și reabilitare, respectiv de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene aflate în administrare, în anul 2025.

„Infrastructura rutieră rămâne, și în acest an, una dintre prioritățile absolute ale Consiliului Județean. Ne vom axa, în continuare, pe dezvoltarea acesteia, astfel încât să asigurăm clujenilor condiții optime de circulație și o bună desfășurare a traficului auto pe cei peste 1.220 de kilometri de drumuri județene. Lucrările vor fi finanțate atât din fonduri europene nerambursabile cât și din bugetul Consiliului Județean sau din alocări bugetare prin programul Anghel Saligny”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

60 de milioane de lei pentru întreținere

În ceea ce privește lucrările de întreținere curentă și periodică, Consiliul Județean a aprobat alocarea sumei de 60.000.000 de lei, vizate fiind toate cele 62 de drumuri județene aflate în administrare.

Totodată, în baza programului de lucrări de reabilitare și modernizare a drumurilor județene, Consiliul Județean a hotărât alocarea, din fonduri proprii, a sumei de 20.000.000 de lei. Sunt vizate, astfel, 10 obiective beneficiare ale finanțărilor prin Programul de Investiții „Anghel Saligny”, respectiv 9 investiții ce vor fi finanțate din bugetul Consiliului Județean Cluj, din care patru vizează lucrări de refacere a infrastructurii rutiere afectate de calamități în cursul anului precedent.

Acestora li se adaugă alte patru proiecte extrem de importante, finanțate din fonduri europene nerambursabile, în valoare totală de 21.812.260 lei.

Lista lucrărilor de modernizare și reabilitare a drumurilor județene în anul 2025

LUCRĂRI ÎN CONTINUARE

  1. DJ182E Chiuiești – Mănăstirea Cașiel km 0+000 7+000
  2. DJ107R M-tele Băișorii – M-tele Mare km 47+350 58+650
  3. Pod pe DJ161 în localitatea Pâglișa km 30+977
  4. POD PE DJ182E, km 6+053 în comuna Chiuiești km 6+053
  5. Construire Pod pe DJ107R, km 17+700 Ciurila km 17+700
  6. Refacere POD DJ103L, Mănăstireni km 0+000
  7. Pod provizoriu lângă drumul județean DJ172F, km 13+150

LUCRĂRI NOI

  1. Modernizare și reabilitare drumuri județene DJ150 Chesău-Pălatca, km 44+800 – km48+800
  2. Modernizare și reabilitare drumuri județene DJ107J, Săvădisla (DJ107M)-Finișel-Plopi(DJ107N), km 0+000 – km11+200
  3. Modernizare și reabilitare drumuri județene DJ105T,Săliștea Veche-Berindu, km 14+447 – km19+863
  4. Modernizare și reabilitare drumuri județene DJ107N,Valea Ierii-Plopi-Gura Râșca, km 14+000 – km 28+408
  5. Modernizare și reabilitare drumuri județene DJ161C,Corneni-Pintic, km 13+000 – km 17+718
  6. Modernizare și reabilitare drumuri județene DJ161A,Cojocna, km 7+100 – km 9+776
  7. Modernizare și reabilitare drumuri județene DJ161E,Diviciorii Mici-Habadoc, km 5+500-km 8+000
  8. Lucrări calamități-DJ107N, km 28+600 și km 13+900
  9. Lucrări calamități-DJ107R, Filea de Jos, km 23+350 și km 24+850
  10. Lucrări calamități-DJ109B, km 24+200
  11. Pod peste pârâul Bandău pe DJ172F în localitatea Mica km13+150
  12. Pod peste pârâul Someșul Mic pe DJ161D, în localitatea Mănăstirea km 9+007

PROIECTE DRUMURI JUDEȚENE FINANȚATE DIN FONDURI EUROPENE

  1. Servicii de proiectare și execuție lucrări – Iluminarea trecerilor pentru pietoni pe drumurile județene din județul Cluj – 10.990.440 lei
  2. Furnizare Dotări – Echipamente pentru creșterea siguranței traficului în județul Cluj – 5.112.320 lei
  3. Servicii de publicitate – Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene DJ 170B și DJ 103K – 1.047.000 lei
  4. Modernizarea și reabilitarea Traseului Județean 2 DJ 105T, DJ 108B si DJ 109A, parte a Traseului regional Transilvania de Nord (POR 2014-2020) – 4.662.500 lei

Citește mai departe

EVENIMENT

Plafonarea prețurilor RCA, PRELUNGITĂ până la 30 iunie 2025

Publicat

rca

Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern scos în dezbatere miercuri seara de Ministerul de Finanțe, plafonarea prețurilor și a comisioanelor de distribuție la asigurările auto RCA va fi prelungită cu încă 3 luni, până la 30 iunie 2025.

Unul dintre dezechilibrele invocate îl reprezintă numărul ridicat de asigurați cu risc ridicat, care apelează la Biroul de asigurări auto (BAAR) pentru un RCA mai ieftin după ce au primit minim 3 oferte peste tariful de referință, scrie Hotnews.

Plafonarea prețurilor RCA, PRELUNGITĂ până la 30 iunie 2025

În nota de fundamentare a proiectului de HG, inițiat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), se menționează că „în prezent în piața asigurărilor RCA se manifestă în continuare o reticență în ceea ce privește apetitul la risc al asigurătorilor RCA pentru anumite categorii de asigurați și există un grad ridicat de concentrare”.

Această concentrare „continuă să reprezinte o vulnerabilitate a pieței atât din prisma expunerii pe clase de asigurare, cât şi din perspectiva cotelor de piață semnificative deținute de un număr relativ mic de societăţi de asigurare ceea ce arată un grad scăzut de concurență”.

„În ceea ce privește dezechilibrele existente în piața asigurărilor RCA este de menționat numărul ridicat de cazuri prelucrate încadrate în categoria asiguraților cu risc ridicat, observându-se o creștere semnificativă a acestora cu aproximativ 24.600 de cazuri față de începutul lunii decembrie 2024, societățile preluând în asigurare un număr de aproximativ 7.500 de astfel de cazuri în anul 2024.

În primele 2 luni ale anului 2025, numărul mediu de cazuri preluate lunar de societățile de asigurare a crescut la aproximativ 8.000”, se arată în document.

3 din 10 mașini înmatriculate nu au RCA

În continuare foarte multe mașini înmatriculate nu au încheiate o poliță obligatorie de asigurare auto RCA așa cum prevede legea.

„Potrivit ultimelor statistici publicate la sfârșitul anului 2024 exista un număr total de 10.785.260 de vehicule în parcul național, față de sfârșitul primelor 6 luni ale anului 2024 când exista un număr total de 10.566.656 de vehicule.

La data de 13 martie 2025 sunt asigurate un număr de 7.651.668 dintre acestea, față de luna decembrie 2024 când erau asigurate un număr total de 7.567.130, gradul de cuprindere în asigurare a parcului național auto fiind în continuare scăzut.

Totuși, numărul de contracte RCA în vigoare la 13 martie 2025 este cu aproximativ 5% mai mare decât la finalul anului 2023”, se menționează în document.

Ce dezechilibre pot crește prețurile RCA după 31 martie 2025

În piață se menține un dezechilibru între cerere și ofertă care are potențialul de a duce la creșterea prețurilor RCA după data de 31 martie 2025, data la care ar înceta actuala plafonare a tarifelor, se mai precizează în nota de fundamentare.

Acest dezechilibru este dat de următoarele împrejurări:

– imposibilitatea acoperirii riscului la care sunt supuși ceilalți participanți la trafic, în cazul în care vehiculele neasigurate ies în trafic;
– creșterea riscului la care sunt supuși participanții la trafic atunci când sunt produse accidente de vehicule în care sunt implicate vehicule neasigurate, mai ales atunci când rezultă vătămări corporale grave sau deces;
– creșterea nevoii de finanțare a Fondului național de protecție ca urmare a obligației acestuia de a acoperi prejudiciile produse terțelor persoane prin intermediul unor vehicule neasigurate;
– obligația persoanelor neasigurate, responsabile de producerea accidentelor, de a acoperi din resurse proprii prejudiciile plătite din disponibilul Fondului național de protecție.

Modificarea legii RCA și alte măsuri care ar rezolva criza din piață

În document se mai amintește că „în prezent se află pe parcursul legislativ o serie de modificări ale legislației naționale privind asigurările RCA care propun a corecta dezechilibrele existente, respectiv Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Proiectul se află în prezent în dezbaterea comisiilor din cadrul Camerei Deputaților – Cameră decizională, fiind înregistrat în procedură de urgență cu nr. PL-x 216/02.04.2024, normele de aplicare urmând a fi emise ulterior intrării în vigoare a legii.

De asemenea, trebuie menționat faptul că BAAR are în analiză modificarea metodologiei de calcul a factorului „N” ce este luat în calcul la încadrarea asiguraților în categoria asiguraților cu risc ridicat.

„Prețurile RCA au fost plafonate din primăvara anului 2023”

Totodată, ASF are în curs de elaborare un ghid de bune practici adresat asigurătorilor RCA în vederea creșterii incluziunii financiare, creșterii gradului de cuprindere în asigurarea RCA și îmbunătățirii practicilor asigurătorilor în relația cu proprii asigurați și persoanele prejudiciate.

Modul de calcul al prețurilor RCA este înghețat de 2 ani și ar expira la 31 martie 2025.

Prețurile RCA au fost plafonate din primăvara anului 2023, măsură luată de Guvern pentru a opri creșterea prețurilor, după falimentul demarat la Euroins, fostul lider RCA cu peste 3 milioane de șoferi asigurați la momentul retragerii licenței.

Mai exact, statul a decis să plafoneze prețurile RCA la nivelul propriilor tarife maxime practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023.

În plus, comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA au fost limitate la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție.

Măsura a tot fost prelungită de atunci, cu o singură modificare: de la 1 ianuarie 2024, Guvernul a permis asigurătorilor să-și majoreze cu 6,8% aceste tarife plafonate, pentru a fi ajustate cu prognoza ratei anuale a inflației la sfârșitul trimestrului II 2024 publicată de către Banca Națională a României.

Cum s-a scumpit RCA, deși modul de calcul a fost înghețat

În ciuda acestei măsuri, prețurile RCA au crescut în medie cu 11% după un an și jumătate, dar ASF susține că n-a depistat asigurători care să fi schimbat modul de calcul al prețurilor.

De aceea n-au fost aplicate sancțiuni asigurătorilor, a explicat la finele anului trecut, într-un interviu HotNews.ro, Sorin Mititelu, vicepreședintele ASF.

Prețurile au crescut pentru că unele date care intră în formula de calcul, cum ar fi vârsta șoferului sau a mașinii, s-au schimbat odată cu reînnoirea poliței.

Pe de altă parte, unii asigurători țin cont și de culoarea sau marca mașinii la stabilirea prețurilor RCA, lucru considerat anormal și care va fi corectat în acest an prin legislație secundară și un cod de bune practici, a mai susținut atunci oficialul ASF.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate