Connect with us

ACTUALITATE

Vremea la Cluj, până în 6 august. Când scad temperaturile cu peste 10 grade. Maximele la final de iulie vor fi normale

Publicat


Vremea la Cluj în august

Administrația Națională de Meteorologie a făcut o estimare a aevoluției valorilor termice și a precipitațiilor până în data de 6 august.

Clujul este marți, 25 iulie, sub avertizare cod galben de caniculă, iar vremea va fi călduroasă și pe arii restrânse caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime de 32 – 34 de grade până în 27 iulie.

Vremea la Cluj, până în 6 august. Când scad temperaturile cu peste 10 grade. Maximele la final de iulie vor fi normale

Miercuri, 27 iulie, se va răci accentuat, astfel că media regională a maximelor va coborî la 20 – 22 de grade, arată meteorologii. Până la finalul acesti săptămâni se va încălzi, însă, și se vor atinge maxime în jurul a 28 de grade.
Pentru a doua săptămână a intervalului sunt prognozate maxime în general apropiate de normalul climatologic, cuprinse în general între 27 și 29 de grade.

Temperaturi suportabile pe timpul nopții

Media minimelor termice va fi de 14 – 17 grade în primele nopți, apoi, ca și în cazul regimului diurn, se va înregistra o scădere semnificativă în 28 și 29 iulie, când se vor atinge valori de 10 grade, iar pentru a doua parte a intervalului sunt estimate valori în jurul a 14 grade.

Până în dimineața zilei de 27 iulie vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată. Astfel, vor fi rafale de vânt, descărcări electrice, averse și izolat grindină.

Probabilitatea pentru ploi va crește din nou spre sfârșitul lunii iulie și la început de august.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate