ACTUALITATE
Vocea Necuvântătoarelor. Tombolă cu premii pentru salvarea animalelor fără stăpân, organizată de UBB
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca organizează cea de-a III-a ediție a proiectului caritabil „Vocea Necuvântătoarelor”. Campania își propune să strângă fonduri pentru animalele fără stăpân din adăposturile din România.
Situația animalelor fără stăpân din adăposturile din România este, în cele mai multe cazuri, tragică: condiții improprii, lipsa hranei, lipsa medicamentației și a controalelor veterinare, violență și cruzime împotriva animalelor.
Universitatea Babeș-Bolyai și-a propus să facă auzită „Vocea necuvântătoarelor”. Astfel, după două acțiuni desfășurate în beneficiul cățeilor din Adăpostul Arca lui Noe și al asociației de protecția animalelor Nuca din Cluj-Napoca, universitatea va organiza o campanie de strângere de fonduri cu premii, organizată între 1 decembrie 2024 și 1 ianuarie 2025.
Campanie caritabilă pentru animalele fără stăpân, organizată de UBB
Suma strânsă va fi redirecționată către adăposturile de animale fără stăpân din România în vederea achiziției de hrană, obiecte și medicamente necesare, precum și în vederea achitării serviciilor esențiale pentru acele adăposturi.
Fiecare donație de 25 de lei oferă participanților șansa de a câștiga premii valoroase puse la dispoziție de partenerii proiectului. Tombola va avea loc pe 9 ianuarie 2025, iar printre premii se numără produse cosmetice, sesiuni de îngrijire personală, ședințe foto, cărți și obiecte decorative.
Cum puteți contribui?
Donațiile pot fi realizate în lei, euro sau dolari, în conturile Fundației Alma Mater Napocensis, cu mențiunea „Vocea necuvântătoarelor”:
IBAN RON: RO57BTRLRONCRT0PB6492401
IBAN EUR: RO74BTRLEURCRT0PB6492402
IBAN USD: RO16BTRLUSDCRT0PB6492401
După efectuarea donației, dovada trebuie trimisă la adresa de email anamaria.lupan@ubbcluj.ro, alături de numele și numărul de telefon al donatorului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






