Connect with us

Clujeni de 5 stele

Virusologul Molnar Geza: Vor fi două vârfuri ale epidemiei de coronavirus în România. Omul a şters graniţa dintre el şi natură

Publicat


Pandemia de COVID 19 zguduie lumea. Combaterea noului coronavirus a determinat adoptarea de măsuri fără precedent pe întreg globul. Dar omul trăieşte cu virusurile dintotdeauna. Şi aşa va fi în continuare, şi după acest hop al omenirii.

Unul dintre cei mai reputaţi virusologi din România, clujeanul Molnar Geza, ne explică această convieţuire a omului cu microorganismele şi cu natura în general. Dar şi de unde vine şi către ce se înderaptă această pandemie cu noul coronavirus.

Citește și Coronavirus: Evoluția COVID-19, pe zile, la persoanele infectate. Primele simptome și momentele critice până la vindecare

Este şi vina noastră, fiindcă barierele dintre umanitate şi lumea animală s-au restrâns

Reporter: Acest nou tip de coronavirus de unde a apărut? Exista şi înainte? De ce a apărut acum?

Molnar Geza: În relaţia umanităţii cu lumea din jur şi în primul rând cu lumea animală –în primul rând vertebrate- există tot timpul un schimb de microorganisme.

De vreo 20 de ani tot apar alte microorganisme. Fără nicio discuţie, este şi din vina noastră, pentru că barierele sau zona de contact între umanitate şi lumea animală a devenit tot mai restrânsă, mai apropiată.

Putem să discutăm de ecologie, putem să discutăm de defrişări cu care deranjăm lumea animală etc. Dacă ne referim la coronavirusuri, aşa cum m-aţi întrebat, a existat o epidemie care a dat peste 8.000 de cazuri, SARS, în 2002-2003.

La care, cu mare probabilitate, a fost identificată ca sursă animală liliecii. Pe urmă, în 2012  a apărut tot cu coronavirus, MERS, care a plecat din Arabia Saudită, deci nu din China.

La MERS, cu certitudine s-a dovedit că rezervorul animal natural al acestui tip de coronavirus sunt liliecii. Acuma, că de ce a apărut acum, în 2019, în China, şi tot cu bănuiala că de la liliecii…

Cercetările continuă, dar cu mare probabilitate tot liliecii sunt rezervorul natural. Că de ce? De aceea, pentru că acum s-a ajuns ca în cazul acestui virus al liliecilor –a anumitor populaţii de lilieci, pentru că sunt vreo 18 specii diferite de lilieci- există undeva o încercare de trecere, de tranzitare a unor microorganisme –nu numai virusuri, ci şi alte microorganisme- din lumea animală spre receptivitate la lumea umană.

De obicei, există şi o gazdă intermediară, care în cazul acesta este încă în discuţie; că e vorba de pangolin sau de alt mamifer, încă nu s-a lămurit.

Reporter: Deci, acest tip de virus, această tulpină, acest COVID 19 exista şi înainte sau este rezultatul vreunei mutaţii în familia coronavirusului?

Molnar Geza: Coronavirusurile sunt cunoscute în lumea animală din anii 1960-1965. În lumea umană nu a existat până în 2002, până la apariţia SARS. Atunci a început să se identifice ca patologie umană.

Sunt peste 20-30 de agenţi patogeni care se pregătesc să treacă la om

Reporter: Bun, şi SARS, şi MERS fac parte din familia mare a coronavirusurilor, dar acest nou tip de coronavirus, COVID 19, credeţi că exista sau e o combinaţie recentă între careva dintre familiile acestea de coronavirus?

Molnar Geza: Fără nicio discuţie, este o recombinare, o schimbare în structura virusului, pentru că virusul propriu-zis al liliacului nu poate infecta omul, fiindcă omul nu are receptori pentru a primi virusul. Deci, tocmai de aceea se caută şi specia animală intermediară. E exact ca în cazul virusului gripal H1N1, cu epidemia din Mexic. Şi acolo e vorba de virusul păsărilor, care face mutaţii şi recombinaţii, în primul rând la porcine, dar nu numai.

Reporter: Circulă mult şi ideea că acest COVID 19 ar putea să fi fost creat în laborator…

Molnar Geza: Domnule, acest lucru s-a discutat… Eu am 77 de ani şi n-o să mai apuc, peste 30 de ani, când se vor desecretiza anumite documente… Dar, cu multă probabilitate, nu a fost creat în laborator. Pentru că este vorba de aşa-zisele microorganisme şi boli emergente.

Nu e singura. Vedeţi că şi Ebola e cunoscută tot din anii 1960. Dar a fost cu nişte episoade epidemice localizate, în Africa Centrală în primul rând. Până atunci n-a deranjat pe nimeni sau i-a deranjat numai pe cei implicaţi, populaţia din zonă.

Acum, când şi Ebola s-a extins mai mult, toată lumea este îngrijorată. Şi aceasta este o patologie, o infecţie emergentă. Dar, sunt cel puţin 20-30 de agenţi patogeni –nu numai virusuri, ci şi bacterii- cares e pregătesc şi sunt atenţionări în acest sens.

De aceea, de exemplu, izolările la lumea păsărilor a virusului gripal H5N8 este din ce în ce mai frecventă şi în Europa şi în Asia de Sud-Est, motiv pentru care este supus unei atenţii mari, fiindcă oricând ar putea să dobândească caractere patogene contra omului.

Şi atunci va apărea un nou virus gripal H5N8, care până acum n-a existat la om. Deci, astea sunt mecanismele biologice ale convieţuirii şi coexistenţei umanităţii cu lumea înconjurătoare, în primul rând cu lumea animală. De aceea se şi numesc zoonoze, adică provenind de la animale şi care se adaptează pentru infectarea omului. De ce spun acest lucru, că se adaptează?!

Adică, virusurile originale animale, 90%, nu pot infecta omul, decât foarte rar sau în circumstanţe absolut de coexistenţă. Să zicem, de exemplu, muncitorii de la crescătorii mari de porcine sau cabaline etc, care toată ziua sunt împreună cu acele microorganisme.

Acest lucru poate genera focare locale, cu îmbolnăviri locale, dar nu cu transmitere aşa cum se întâmplă cu acest nou coronavirus, care o transmisibilitate crescută, adaptată pentru om. Deci, nu cred în teoria conspiraţiei etc, dar, repet, unii discută, însă eu nu am date în sensul unor argumente ştiinţifice că aşa ar fi. În schimb, am argumente ştiinţifice bine fundamentate că este vorba de evoluţia naturală a relaţiei umanitate cu lumea înconjurătoare.

Citește și: ORDONANȚĂ MILITARĂ de restrangere a circulației. Se închid mall-urile, cabinetele stomatologice, se interzic grupurile mai mari de trei persoane în afara locuinței, iar noaptea se poate ieși din casă numai cu motiv

Aceste microorganisme încearcă să se adapteze şi trec la om

Reporter: Până la urmă, ce rol au aceste microorganiseme în lume? Virusurile, în particular.

Molnar Geza: Virusurile sunt întotdeauna patogene. Bacteriile, 90%, ne sunt folositoare. Dacă nu am avea bacterii în intestin, stomac etc, nu am putea utiliza alimentele pe are le consumăm.

Dacă nu am avea bacterii care sunt prezente în procesul de nutrificare şi nitrificare a suprafeţei pământului, n-am avea agricultură, culturi etc. Deci, 90% din microorganismele care ne înconjoară ne sunt în sprijin.

Dar rămâne 10% din multitudinea aceasta a lor, care sunt patogene şi produc îmbolnăviri. Dacă discutăm de bacterii, de exemplu meningita meningococică sau antraxul etc. Virusurile, dacă se adaptează omului, întotdeauna sunt patogene. Deci, îmbolnăvesc, dau infecţie.

Reporter: Dar mă gândesc că natura are legile, mecanismele ei, că orice din natură are un rol în acest circuit foarte complex. Virusurile ce rol au, de ce au apărut, de ce există?

Molnar Geza: În lumea animală aceste coronavirusuri, la lilieci, de exemplu, nu produc nimic.

Reporter: Sunt un accident al naturii? Nu au şi virusurile vreun rol pe care nu-l cunoaştem noi, poate?

Molnar Geza: Acuma, sigur, că virusurile care produc îmbolnăviri în lumea animală îşi au rolul lor de selectare a animalelor îmbătrânite, bolnave etc.

Dar nu sunt enorm de multe situaţii. În lumea animală e vorba mai mult de convieţuire, fără a afecta organismul animal. Dar mă reîntorc la ce v-am spus în primele fraze: o dată ce noi, umanitatea, sub toate aspectele, mergem şi ştergem din ce în ce mai mult acea graniţă între om şi lumea animală sau, mai extensiv, faţă de natură, atunci… Vă daţi seama…

Cu ocazia îmbolnăvirii cu MERS din Arabia Saudită, în grotele unui munte mic -nişte dealuri calcaroase, de fapt- au numărat 4.000 de lilieci/metru cub.

Acuma, această populaţie de lilieci, deranjată de noi, a trebuit să găsească alte locaţii, începând de la hambare şi până la podurile locuinţelor.

Liliecii pot migra până la 200 km în cazul în care sunt dislocaţi din grotele lor, din locaţiile lor naturale.

Ori, noi asta facem de multe ori, nu numai cu liliecii, ci şi cu alte animale. Dacă toate zonele de habitat natural ale animalelor sunt distruse, sigur că devin mai domestice, dar vin cu toate microorganismele lor, care pe ele nu le afectează.

Însă, aceste microorganisme, încercând să se adapteze, fac anumite schimbări, pentru că şi microorganismele, ca şi umanitatea, doreşte să supravieţuiască.

E un fenomen absolut biologic, absolut natural. Dar în care avem o mare vină şi noi sub astectul ştergerii acestor graniţe între habitatul uman şi habitatul natural din jurul habitatului natural.

Reporter: Deci, noi, oamenii suntem vinovaţi pentru că intervenim în ordinea, în legile naturii?

Molnar Geza: Pe de o parte, da. Şi, pe de altă parte, vedeţi, de exemplu, cum antibioticoterapiile exagerate şi de foarte multe ori inutile au dus la apariţia unor microorganiseme rezistente, care până atunci nu făceau nimic, dar, căutând persoana susceptibilă, persoanele bolnave, a apărut rezistenţa la antibiotice, încât mâine-poimâine n-o să mai ştii cu ce să-i tratezi.

Numărul de infectaţi va fi acelaşi, indiferent de strategie

Reporter: Ce credeţi, britanicii procedează corect, cel puţin declarativ, lăsând coronavirusul să se răspândească, pentru a dobândi acea imunitate colectivă?

Molnar Geza: Sunt două strategii posibile de aplicat. Una, aşa ca olandezii şi britanicii –dar şi acolo doar declarativ, fiindcă nu procedează chiar aşa, că şi ei au introdus o mulţime de îngrădiri.

Dar ei zic aşa: lasă ca să se infecteze, să am vârful epidemic cât mai apropiat la mine în ţară, ca să treacă cât mai repede epidemia. Dar la mine în teritoriu.

Această abordare are două riscuri majore. Unul din punct de vedere economic şi al sistemelor, alta din punct de vedere umanitar şi deontologic. Bun, zic ei: din moment ce 80% din cazuri sunt viroze banale, uşoare, pe care le poţi trata şi la domiciliu şi trec în 5-7 zile….

Dar poate supraîncărca la un moment dat sistemul sanitar, cum s-a întâmplat în Italia de Nord. Nu s-au mai putut trata toate cazurile existente. Din punct de vedere deontologic: bine-bine, eu las să sară vârful şi să treacă cât mai repede, dar trebuie să ştiu că dintre cei bolnavi vor şi muri.

Atunci, din punct de vedere deontologic nu este adecvat să spun că, domnule, ca să-mi treacă epidemia în trei săptămâni nu mă interesează că vor muri 300 sau 500 de oameni.

A doua strategie e să încerci să temperezi numărul în timp, pe zile, dar, în schimb, acest lucru prezintă riscul ca, în loc de două-trei săptămâni, să ţină mai mult şi, până la urmă, tot atâtea cazuri voi avea şi cu tot atâtea cazuri grave şi posibile decese.

Dar, în schimb, întind pe o perioadă mult mai lungă, când tot timpul am cazuri. Repet, numărul infectaţilor va fi acelaşi în final.

Oricare dintre strategii poate fi aplicată, dar cert este că la noi, în România, legislativ au fost organizate toate sistemele şi e bine să respectăm, chiar dacă este neplăcută pentru oameni această distanţare socială, care, în lipsa unui vaccin, a unui medicament specific, este singura modalitate de a mai tempera răspândirea virusului.

Vor fi două vârfuri ale epidemiei în România; virusul va ajunge la sate

Reporter: Estimaţi un vârf al epidemiei?

Molnar Geza: În Europa ne pregătim spre vârf. În schimb, în America de Sud, în America Centrală a intrat cu două-trei săptămâni mai târziu  şi încă n-au cazuri multe. În zone din Africa subsahariană nu au niciun caz, cel puţin raportat. Virusul se va plimba, inclusiv cu posibilitatea de reîntoarcere în iarna următoare.

Reporter: Nu se dobândeşte imunitatea după infectare şi vindecare?

Molnar Geza: Ba da, dobândeşti imunitate. De aceea următoarele -dacă prognoza unor cercetători se va confirma că se va întoarce şi că va fi un fel de virus sezonier- nu vor avea aceeaşi intensitate a răspândirii, a numărului de cazuri.

Va fi tot mai mică incidenţa, deoarece o bună parte din populaţie se imunizează prin boală sau dacă se va descoperi un vaccin eficient.

Reporter: Când estimaţi că va fi vârful epidemiei în România?

Molnar Geza: Dacă rămânem în România tot aşa ca acum ca depistare şi ca aplicare a strategiilor reglementate –şi-s bine reglementate, după părerea mea-, atunci primul vârf va fi undeva în maximum două săptămâni.

Dar…, dar, cunoscând obiceiurile şi disciplina populaţiei României, după Paşti, la 7-14 zile vom mai avea un vârf, fără nicio discuţie. Pentru că de sărbători mulţi vom năvăli în mediul rural, vom avea întâlniri, reuniuni familiale, rude etc.

Sub acest aspect, din păcate ne aşteptăm şi la ruralizarea acestor cazuri, la apariţia lor şi la sate, pentru că acum marea majoritate sunt în urban. Însă, în mediul rural nu va fi de proporţii mari, dar vor fi izbucniri familiale sau de comunitate, izolate.

Dar să nu uităm că populaţia rurală din România este îmbătrânită. Deci, aici trebuie să te aştepţi inclusiv la apariţia cazurilor cu indice de gravitate mare şi, din păcate, inclusiv la decese. Şi nu numai în rural, ci în general vorbesc.

Din clipa asta, esenţa va fi pe asistenţa medicală. Adică, să am capacitatea ca să încerc să salvez fiecare viaţă. Mortalitatea în Europa, exceptând Italia, nu depăşeşte nicăieri 3%, care nu este o mortalitate nici înspăimântătoare, nici dătătoare de panică etc.

Reporter: Credeţi că această pandemie va schimba lumea în general? Medicina în particular?

Molnar Geza: Lumea va suferi, pentru că din cauza absenteismului şi a incapacităţii de muncă, a închiderilor de unităţi de producţie etc… Acestea vor genera inclusiv o problemă economică, financiară.

Lumea va fi din nou la fel ca până acum

Reporter: Dar relaţiile dintre oameni, pe termen mai lung, vor fi altfel? Lumea va reveni la cum a fost înainte de panedmie sau se va schimba ceva mai substanţial în relaţiile interumane, în modul nostru de a fi şi a ne comporta unii cu alţii şi cu natura?

Molnar Geza: Nu, nu vom fi altfel. Va trece şi această epidemie. Şi nu există epidemie care să omoare pe toată lumea sau ca, din cauza unei epidemii, să fie sfârşitul lumii umane.

Sigur că va fi o învăţătută, o experienţă pentru alte aspecte ale posibilelor pandemii pe viitor.

Care, nu ştiu, vor veni peste un an sau peste 10; dar cert este, repet, în legătură cu relaţia animal-uman, că sunt candidate încă multe microorganisme pentru a trece din lumea animală la om.

Reporter: Circulă tot felul de informaţii privind existenţa unor medicamente experimentale în China sau a unor medicamente eficiente în Rusia…

Molnar Geza: Medicamente experimentale sunt multe, dar care au din ce în ce mai mult şi un iz comercial. Dar nu există până la ora actuală niciun medicament testat care să fie ţintit eficient pentru coronavirus.

Că sunt candidaţi, că x a anunţat până şi numele medicamentului, că altul a zis că face cocktailuri şi combinaţii… Până acum, singurul lucru care a ajutat realmente la tratarea cazurilor grave, de salvat viaţa, este hiperimunglobulina, adică anticorpii care apără organismul la cei care s-au vindecat.

Şi s-a făcut un apel la donare de sânge, din care au preparat produse de gamaglobulină, deci hiperimunglobulină specifică. Este un fel de gamaglobulină în care sunt deja anticoprii de la bolnavii vindecaţi şi care dă imunitate.

În concluzie, nu există până la ora actuală niciun medicament autorizat care poate fi produs şi distribuit pentru tratamentul coronavirusului. Nu se poate da întregii lumi un medicament care a fost încercat pe 100 de pacienţi. Iar vaccin pentru uz curent nu vom avea mai repede de un an.

*Conf. Dr. Molnar Geza, născut în 1943 la Turda, este unul dintre cei mai reputaţi virusologi şi specialişti în epidemiologie şi sănătate publică din România. El a imunizat primele persoane din România împotriva hepatitei B, a participat la eradicarea tifosului exantematic şi febrei tifoide şi a fost unul dintre cei care au făcut legea asigurărilor de sănătate şi programele naţionale de sănătate. În anii 1990 a fost secretar de stat pentru şapte miniştri ai Sănătăţii.

Interviu realizat de Marius Avram

sursa foto: evz


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Clujeni de 5 stele

GENIU în MEDICINĂ, excepțional violonist și un TALENTAT nuvelist, pe nedrept uitat: Victor PAPILIAN

Publicat

Dacă cineva te-ar întreba ce știi despre Victor Papilian, probabil că gândul te-ar duce direct la strada din Cluj care se surpă din cauza unor lucrări prost făcute.

Dar numele acestei străzi vine de la un om de geniu care și-a dedicat toată priceperea, chiar și viața, unor țeluri care cu greu pot fi atinse. Pe 15 august s-au împlinit 65 de ani de la moartea sa la Cluj

Un eminent om de știință

Victor Papilian nu este clujean din naștere, dar ce a făcut pentru acest oraș, pentru medicina, muzica și literatura  românească poate fi considerat un clujean adevărat. Și chiar unul MARE.

Ca eminent profesor de anatomie și om de știință, el a format numeroși elevi, profesori și medici, care au ridicat faima școlii de medicină clujene și, implicit, a asistenței medicale din spitalele ardelene.

Din familie de medici

S-a născut la Galați în 17 iunie 1888, în familia medicului militar Constantin Papilian, viitor general, cu doctorat în medicină luat la Paris.

Studiile secundare și le-a început la Craiova, apoi a urmat Colegiul „Sf. Sava” din Capitală. Aici a frecventat, în paralel, Conservatorul, la secția de vioară.

După absolvire, a fost angajat ca violonist în orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice, urmându-și pasiunea pentru muzică.

Cariera tânărului a luat însă o puternică întorsătură deoarece tatăl său s-a opus deciziei fiului de a se consacra muzicii și a insistat ca acesta să ducă mai departe tradiția familiei și să urmeze cariera de medic.

Din 1907, Victor Papilian a studiat medicina și a devenit medic în 1916, la București, ca elev al profesorului Francisc Rainer. În 1915 fusese ales președintele Societății Studenților în Medicină din București.

Doi ani a fost pe front ca medic de război

În perioada 1916 – 1918, a fost înrolat ca medic în război. După terminarea primei conflagrații mondiale, a fost numit director al Institutului de Anatomie al Facultății de Medicină din cadrul Universității „Dacia Superioară”.

A fost decan al Facultatății de Medicină din Cluj între 1930-1931 și 1940-1946, pe când se afla la Sibiu, prodecan (1931-1932), membru al „Societății de Biologie” și a „Societății de Antropologie” din Cluj.

Un studiu antropologic foarte interesant despre moţi, realizat de prof. dr. Victor Papilian și conf. dr. Constantin Velluda:

„Bărbaţii mai mult înalţi depăşind uşor media, svelţi cu capul scurt. (…) O serie de oameni de ştiinţă (…) consideră pe români ca având o veche origine celtică”. Totuși, media era de 1,67 m la bărbați și de 1,53 la femei!

Director al Teatrului și al Operei Naționale din Cluj

A fost director al Teatrului Național din Cluj, al Operei Naționale Române din Cluj și al Societății Scriitorilor Români din Ardeal și Banat, cofondatorul unei Orchestre simfonice la Cluj (alături de George Vâlsan și Zeno Vancea) și al unei orchestre de cameră la Sibiu în anii refugiului (nucleul viitoarei filarmonici din localitate).

Anatomia omului (Aparatul locomotor, volumul I în 1923 și Splanhnologia, volumul II în 1924/1925) rămâne în continuare o carte-manual etalon pentru studenții mediciniști.

Studenții și-acum învață după acest manual pe care l-au denumit „Papilian”.

În 1946, a mobilizat personalul medical la alegerile din acest an pentru PSD, partid condus de Constantin Titel Petrescu, vechi prieten și coleg de studenție de la Paris.

Participă și la conferințele Asociației Româno-Americane, unde era unul din vicepreședinți, care vor atârna greu la dosarul său.

Arestat și condamnat la 10 ani de închisoare

Odată cu instaurarea regimului comunist în România, în 1947, Victor Papilian a fost pensionat forțat, fiind înlăturat din funcția de decan, aceasta fiind preluată de Mihai Kernbach.

În 1948, a semnat profesiunea de credință catolică, specificând că dorește să aparțină Bisericii Greco Catolice Unite cu Roma.

A fost arestat în mai multe rânduri, iar la începutul anului 1950 a fost condamnat la 10 ani de închisoare ca adept al „ideologiei burgheze” pentru „atitudine refractară ideilor socialiste” (este închis la Văcărești la 16 august 1952 cu termen de eliberare la 16 august 1954).

După eliberarea din închisoare, a frecventat serviciile religioase clandestine săvârșite de preotul Vasile Chindriș.

Înmormântat în Cimitirul Central din Cluj

Din căsătoria cu Catherine, de profesie medic stomatolog, a avut doi copii: Victor și Cornelia. După eliberarea din detenție, cu sănatatea zdruncinată, eminentul om de știință Victor Papilian a mai trăit doar doi ani.

A murit pe 15 august 1956, la vârsta de 68 de ani. Este îngropat în Cimitirul Central din Cluj, iar monumentul funerar este simplu și auster. Pe cruce stă scris: Luptător anticomunist.

 

În cartea sa „Tratat de Anatomie”, profesorul și șeful Catedrei de Anatomie Umană de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Victor Ranga, a scris următoarele despre Victor Papilian:

„După întregirea țării, din anul 1918 și pînă în 1948, Catedra de anatomie de la Facultatea de Medicină din Cluj a fost condusă strălucit de profesorul Victor Papilian (1888—1956). El a fost fiul medicului militar C. Papilian, originar din Mehedinți.

I-a avut ca profesori pe Paul Petrini și Dimitrie Gerota

Victor Papilian a urmat studiile liceale la Craiova și București. Între anii 1910 și 1916 a fost student al Facultății de Medicină din București, unde i-a avut profesori pe Paul Petrini și Dimitrie Gerota.

În același timp, a urmat clasa de vioară la Conservator, fapt care explică înființarea de către el în colaborare cu G. Vîlsan și Zeno Vancea a Filarmonicii din Cluj; de asemenea a deținut și funcția de director al Teatrului și Operei din Cluj și Sibiu.

În anul 1919, la propunerea savanților Victor Babeș și Gheorghe Marinescu, V. Papilian a devenit profesor de anatomie la Cluj. În această calitate el a lărgit și dezvoltat învățămîntul de anatomie la facultatea clujeană, creîndu-i tradiție printr-o școală puternică.

La numai un an de profesorat la Cluj a tipărit, în 2 volume, „Manual practic de disecție” și în 1935 a editat „Tratatul elementar de anatomie descriptivă și topografică” (cu aplicații medico-chirurgicale), dedicat maestrului său, Dimitrie Gerota, editat pînă astăzi în mai multe ediții.

A format numeroși elevi, profesori și medici la Cluj

În cercetarea științifică, V. Papilian s-a ocupat, încă la București, de antropologie, împreună cu profesorul Obreja, iar la Cluj, cu C. C. Veluda, cu care a scris „Istoricul antropologiei în România”. A înființat Societatea de antropologie și a contribuit la apariția revistei „Clujul medical”.

Alături de acestea se înscriu lucrările sale în domeniul embriologiei, imunologiei, fiziologiei etc. Prin sensibilitatea sa și dragostea de muzică, artă și literatură, Victor Papilian și-a dublat personalitatea, fiind în același timp romancier, dramaturg și nuvelist, precum și un mare animator al vieții culturale din Cluj.

Ca eminent dascăl de anatomie și om de știință, el a format numeroși elevi, profesori și medici, care au ridicat faima școlii de medicină clujene și implicit a asistenței medicale din spitalele ardelene”.

Bibliografie: Wikipedia

Opera literară: Generalul Frangulea, nuvele, Cluj, 1925; Ne leagă pământul, Bucureşti, 1926 (Premiul Academiei Române); Sufletul lui Faust, nuvele, Cluj, 1928; Celui ce n-are i se va lua, teatru, 1928; Un optimist incorigibil, Cluj, 1934; În credinţa celor şapte sfeşnice, I-II, Cluj, 1933;

Cerurile spun, Sibiu, 1934; Nocturnă, Cluj, 1934; Alt glas, Oradea, 1936; Fără limită, Bucureşti, 1936; Vecinul, nuvele, Bucureşti, 1938; De dincolo de râu, nuvele ardeleneşti, Colectia „Universul Literar”, Bucureşti, 1938;

A trecut…, Oradea, 1939; Cu steagul înfăşurat. Amintiri de la evacuarea Clujului, Sibiu, 1941; Manechinul lui Igor şi alte povestiri de iubire, nuvele, Bucureşti, 1943; Teatru (Cerurile spun, Nocturnă, Moartea vanităţilor), Sibiu, 1945; Nuvele olteneşti, nuvele, Craiova, 1946;

Nuvele și povestiri

Amintiri din teatru, Editura Tineretului, Bucureşti, 1968; Ceartă oltenească, nuvele, ediţie îngrijită şi prefaţă de Titus Bălaşa, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973; Teatru, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Cubleşan, Cluj Napoca, 1975;

Chinuiţii nemuririi (vol.I) – Marius Leluţ, ediţie îngrijită şi prefaţă de Titus Bălaşa, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1976; Chinuiţii nemuririi (vol.II) – Gaby Leonin, ediţie îngrijită şi prefaţă de Titus Bălaşa, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1981;

Bogdan infidelul, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Cubleşan, Editura Dacia, Cluj, 1982; Chinuiţii nemuririi (vol.III) – Manoil, ediţie îngrijită şi prefaţă de Titus Bălaşa, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986;

Coana Truda şi Nuvele bărbiereşti, ediţie îngrijită de Cornelia Papilian şi Constantin Cubleşan, prefaţă de Constantin Cubleşan, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1988; Lacrima şi Amintiri din teatru, ediţie îngrijită de Cornelia Papilian şi Mircea Popa, prefaţă de Mircea Popa, Editura Minerva, Bucureşti, 1988;

Povestiri fantastice, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Cubleşan, Cluj Napoca, 1994; Decameronul românesc, nuvele de dragoste, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Popa, Timişoara, 1996.

Tudor Știrbu

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nicolae Ivan, primul episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului. 100 de ani de la întronizarea sa

Publicat

Nicolae Ivan a fost primul episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului, fiind cel care a propus înfiinţarea unei episcopii la Cluj. A semnat, ca jurnalist, numeroase articole în cele mai importante ziare românești ale vremii. Pe 6 decembrie, se vor împlini 100 de ani de la întronizarea sa ca episcop.

Clujean prin adopție

Deși nu e clujean prin naștere, Nicolae Ivan a devenit clujean prin adopție. A fost primul episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, pe care a condus-o 15 ani.

În această perioadă, a ctitorit Biserica „Sfântul Nicolae” din Cluj, iar alte zeci de biserici s-au ridicat în timpul păstoririi sale. A ridicat Catedrala eparhială din Cluj, a întemeiat Academia Teologică Ortodoxă, a construit un orfelinat, un cămin preoţesc şi o tipografie.

Cluj24.ro are onoarea de a vă prezenta personalitatea marcantă a preotului Nicolae Ivan.

Hirotonit de către mitropolitul Miron Românul

S-a născut la 17 mai 1855, în localitatea Aciliu din judeţul Sibiu, într-o familie de ţărani. A urmat cursurile primare în Aciliu (1861-1865), Liceul de Stat (1865-1874) şi Seminarul (Institutul) Teologic „Andreian” (1874-1877) din Sibiu.

După absolvire, în septembrie 1877, a fost numit învăţător în Sălişte, judeţul Sibiu, unde a rămas până în 1884.

În 26 octombrie 1880 a fost hirotonit diacon, de către mitropolitul Miron Românul (1828-1898).

A fost hirotonit preot, în 26 octombrie 1884, de către acelaşi mitropolit, şi a fost numit preot şi profesor de religie la Penitenciarul din Aiud. Aici vreme de şase ani (1884-1890) a desfăşurat o intensă activitate „umanitară şi românească”, primind elogii şi mulţumiri din partea celor care l-au cunoscut.

Redactor la „Telegraful Român”

La 30 septembrie 1890 şi-a dat demisia din acest post şi a lucrat timp de doi ani, începând din 1 octombrie 1890, ca redactor responsabil la „Telegraful Român” din Sibiu (1890-1892). Ca redactor al acestei vestite publicaţii religioase a apărat cu mult curaj interesele Bisericii şi ale neamului românesc.

În 31 octombrie 1892 i s-a încredinţat conducerea protopopiatului Alba-Iulia, dar şi funcţia de preot paroh la parohia centrală din acest oraş. În noiembrie 1894 a fost numit (în paralel) şi ca administrator protopopesc la Orăştie.

A susținut cu dârzenie ortodoxismul în Transilvania

În această calitate a desfăşurat eforturi susţinute în domeniul pastoral-misionar: a lămurit preoţimea şi pe credincioşi de importanţa educaţiei religioase şi morale prin intermediul Bisericii; a stimulat învăţătorii în munca de culturalizare a credincioşilor; a lucrat cu multă dârzenie pentru susţinerea şcolilor confesionale ortodoxe în Transilvania; a conştientizat pe români de însemnătatea păstoririi şi apărării fiinţei lor naţionale.

În urma acestei bogate activităţi pe tărâm bisericesc şi naţional, la 1 iunie 1897, a fost ales asesor (consilier) economic la Arhiepiscopia Sibiului.

Realizări de marcă

Între realizările de seamă de pe vremea cât a îndeplinit această funcţie se numără ridicarea catedralei mitropolitane din Sibiu, precum şi a clădirii Academiei Teologice „Andreiene” (azi Facultatea de Teologie „Andreiana” din Sibiu).

În perioada sibiană, a fost membru în Congresul National Bisericesc al Mitropoliei Ardealului (din 1888) şi membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului (1888-1919).

Nicolae Ivan a fost unul dintre militanţii pentru înfăptuirea statului naţional român, vicepreşedinte al Comitetului Central al Partidului Naţional Roman din Transilvania (1906-1918).

După ce a ajuns preşedinte al Consistoriului eparhial de la Cluj (1919-1921), a depus o intensă activitate în vederea reînfiinţării Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului (cu sediul la Cluj).

Legea de întemeiere a Episcopiei Clujului a fost publicată în „Monitorul Oficial” din 18 iulie 1921. Astfel a fost împlinit visul mitropolitului Andrei Şaguna de a se întemeia o episcopie la Cluj.

Primul episcop al Clujului

Nicolae Ivan a fost ales primul episcop al Clujului în Sinodul prezidat de mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului. După hirotonirea ca arhiereu, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu (în 21 noiembrie/4 decembrie 1921), a fost instalat la Cluj în 6/19 decembrie 1921.

În cei 15 ani de arhierie în fruntea noii episcopii, episcopul Nicolae Ivan a avut realizări remarcabile, între care: ridicarea Catedralei eparhiale din Cluj; întemeierea Academiei Teologice Ortodoxe, cu un local propriu şi cu un corp profesoral de elită; obţinerea actualei reşedinţe arhiepiscopale; întemeierea unui orfelinat, a unui cămin preoţesc şi a unei tipografii.

A scos la lumină foaia eparhială „Renaşterea”, a ctitorit Biserica „Sfântul Nicolae” din Cluj, iar alte zeci de biserici s-au ridicat în timpul păstoririi sale.

A fost sprijinitor şi membru al unor asociaţii culturale româneşti, membru în Comitetul Central al Astrei (1898-1919), membru de onoare al Academiei Romane, fondator şi preşedinte al băncilor româneşti „Vatra” din Cluj şi „Lumina” din Sibiu; din 1921 a fost membru de drept în Senatul României.

Înmormântat cu onoruri naţionale

A desfăşurat şi o bogată activitate publicistică, semnând un număr mare de articole în „Telegraful Român”, „Tribuna”, „Foaia Poporului”, „Ţara Noastră”, „Gazeta Transilvaniei”, „Renaşterea” etc.

A trecut la cele veşnice în 3 februarie 1936, fiind înmormântat cu onoruri naţionale, în cripta din subsolul Catedralei din Cluj-Napoca.

Bibliografie: Mitropolia Clujului

Citește mai departe

ACTUALITATE

Eroul din Someșeni. Asul din aviație care a doborât 11 aeronave, dar a fost ucis, culmea, de fostul său instructor de zbor

Publicat

eroul din Someșeni

Dă numele unei școli și unui aeroclub din Cluj. Și se află pe lista cetățenilor de onoare ai Clujului. Dar cine e tânărul care la nici 25 de ani și-a dat viața pentru țară? Un erou al României, căzut pe câmpul de onoare în ultima misiune a Forţelor Aeriene Române în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Născut lângă aerodrom

Traian Dârjan s-a născut în 18 noiembrie 1920 în Someşeni, Cluj (acolo se afla și atunci un aerodrom al armatei), fiind al patrulea copil al familiei Dârjan.

Rămas orfan de tată de la 3 ani, băiatul a fost nevoit să muncească încă de la 14 ani, pentru a completa bursa parţială de elev de liceu la Cluj.

Rămas şomer, Traian revine în 1939 în satul natal, pentru a face agricultură, dar, privind ore în şir la avioanele care zburau de pe aerodromul din apropiere, decide să devină aviator.

A primit brevetul în 1939. Devenea adjutant stagiar

A învăţat pilotajul, iar apoi a primit brevetul, în decembreie 1939, la Şcoala ARPA (Asociaţia Română pentru Propaganda Aviaţiei) de la Cluj, apoi a trecut examenul de admitere la Şcoala Militară de la Tecuci. A absolvit-o la 11 aprilie 1942, cu gradul de adjutant stagiar.

Traian Dârjan a rămas pentru câteva luni la Tecuci, ca instructor, dar în octombrie 1943 nevoia de piloţi pe front fiind acută, a fost trimis la Grupul 9 Vânătoare, unitatea care se pregătea la Tiraspol pentru luptă.

A făcut trecerea pe Messerschmitt Bf 109 G, iar la 23 octombrie a fost trimis pe frontul din Rusia, acolo unde Grupul 9 trebuia să înlocuiască Grupul 7.

Primul avion doborât de Traian Dârjan. A ajuns la 11

Nu a durat mult până la prima victorie, din 11, a lui Dârjan: a doborât un IAK de vânătoare la 22 februarie 1944. A urmat un al doilea, la 10 martie, apoi un Lagg la 17 aprilie şi din nou un IAK, la 28 aprilie.

În toate aceste misiuni (de vânătoare liberă sau de escortare a bombardierelor), Dârjan a fost coechipierul căpitanului Gheorghe Popescu-Ciocănel.

Deja luptele se desfăşurau pe teritoriul României. Aviaţia noastră trebuia să facă faţă atacurilor sovietice, dinspre est, dar, şi mai ales, celor iniţiate de americani şi englezi, care dirijau formaţii de sute de bombardiere către obiective ca Valea Prahovei, cu petrolul şi rafinăriile sale, Braşov, unde era uzina I.A.R., Bucureşti, capitala ţării etc.

As în Aviația Română

Aviaţiile aliate română şi germană se confruntau acum cu forţe mult superioare. Deşi numărul victoriilor individuale ale piloţilor noştri creştea (Traian Dârjan însuşi a adăugat câteva B 24 Liberator la scorul său – al şaptelea avion doborât la 24 iunie 1944, ceea ce a făcut ca el să fie considerat un „as”), avioanele pierdute de inamici erau rapid înlocuite iar aceştia continuau să provoace mari pagube patriei noastre.

„Duminica neagră”

Rămâne în istorie ziua de 26 iulie 1944, numită „Duminica neagră”. În acea zi, peste 300 de avioane americane (bombardiere B 24, însoţite de vânători P38 Lightning şi P51 Mustang) au atacat obiective româneşti.

Piloţii români şi-au înscris 11 victorii, dar preţul plătit a fost foarte mare: şapte avioane pierdute, patru piloţi morţi şi doi răniţi. În timpul luptei, Traian Dârjan s-a alăturat adjutantului Iosif Moraru, care tocmai doborâse un P38, în încercare acestuia de a-şi localiza „prada” pentru confirmarea victoriei.

Au fost atacaţi de două Lightning-uri, Dârjan reuşind să doboare unul dintre ele. Luptele contra USAAF au continuat până pe 18 august, atunci când Alexandru Şerbănescu a fost doborât.

Traian Dârjan a încercat să-l avertizeze că este urmărit de Mustang-uri, dar se pare că radioul căpitanului nu funcţiona. A privit terifiat cum Şerbănescu s-a prăbuşit în flăcări.

A căzut făcut prizonier la ruși

Pe 20 august, Armata Roşie a lansat ofensiva Iaşi – Chişinău, iar activitatea aeriană deasupra Moldovei a explodat pur şi simplu. Pe data de 21, adj. stg. Traian Dârjan făcea parte dintr-o patrulă condusă de către căpitanul „Bâzu” Cantacuzino, aflându-se într-o misiune de vânătoare liberă.

S-au întâlnit cu o formaţie de 24 de IL-7, escortate de 6 Yak-uri.

A reuşit să doboare un avion sovietic în zona Iaşi. A doua zi, în timpul unei lupte cu sovieticii, avionul lui Dârjan a fost lovit, iar pilotul a aterizat forţat…în apropierea unei unităţi sovietice de blindate.

A doua evadare

A fost făcut prizonier, dar în timp ce era transportat cu maşina a avut loc un atac al avioanelor Stuka româneşti (bombardiere în picaj) – chiar acelea pe care Dârjan avusese misiunea să le protejeze.

Profitând de deruta ruşilor, adjutantul român a reuşit să fugă, pentru a fi din nou capturat, de altă unitate rusească. Neţinând seama de armistiţiul de la 23 august, ruşii nu l-au eliberat, Dârjan evadând pentru a doua oară.

A ajuns la unitatea sa tocmai la 30 septembrie. Grupul 9 era deja la Turnişor, lângă Sibiu.

A murit într-o misiune în zona Zvolen (Slovacia)

Românii au continuat toată în iarna ‘44-’45 ofensiva spre vest. Vremea a fost destul de rea, îngreunând condiţiile de zbor, dar misiunile nu lipseau.

Dar cât a fost de greu pentru ai noştri, care trebuiau să lupte atât cu inamicul – germanii şi horthyştii – cât şi cu perfidia ruşilor, noii noştri aliaţi!

La 25 februarie 1945, celula formată din căpitanul Bâzu Cantacuzino, comandantul Grupului 9, şi adjutantul Traian Dârjan a decolat pentru o misiune în folosul trupelor terestre în zona Zvolen (în Slovacia de azi). Au întâlnit o formaţie germană de 8 Focke-Wulf-uri 190, care mitralia un detaşament sovietic.

Românii au angajat imediat lupta. Bâzu a doborât un neamţ, dar, preocupaţi să fotografieze avionul căzut, pentru omologarea victoriei, ei au slăbit atenţia, fiind surprinşi de o patrulă de Me 109 germane.

Ucis de fostul său instructor de zbor

Un proiectil de 13 mm l-a decapitat, pur şi simplu, pe Dârjan. Cel care a tras a fost asul german Helmut Lipfert, cel care, culmea, îl instruise pe Traian Dârjan să piloteze un 109 G. Încă nu împlinise 25 de ani.

Adjutantul Traian Dârjan a fost ultimul dintre cei 16 piloți ai Grupului 9, care a murit în timpul Celui de-al Doilea
Război Mondial. Avea un palmares de 11 victorii confirmate si una probabilă și zburase în 176 de misiuni.

Bibliografie:

*Cornel MarandiucInimi cât să cuprindă cerul patriei 

*Mihai Athanasie Predescu25 februarie 1945 – Ultima jertfă

cluj24.ro a încercat să ia legătura cu vreo rudă de-a eroului din Someșeni, dar n-a avut succes. Despre Traian Dârjan ne-a vorbit președintele filialei Cluj a Asociației Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA), cmdr.rtr. Laurențiu Buzenchi.

eroul din Someșeni

Fost pilot de elicoptere, Laurențiu Buzenchi este un împătimit al istoriei aeronauticii și al aviatorilor români și a acceptat dialogul cu cluj24.ro.

Reporter: A fost Traian Dârjan un pilot talentat?

Laurențiu Buzenchi: Dacă n-ar fi fost talentat, nu ar fi fost ținut ca instructor de pilotaj, imediat după ce și-a luat brevetul. Este clar că avea calități certe. Ca instructor nu e suficient să fii doar un bun pilot, trebuie să fii un bun psiholog, să ai o anumită atitudine față de cei pe care îi pregătești. Să le intuiești stările emoționale, să insiști acolo unde e nevoie, să ai un dialog permanent cu ei.

Sentiment patriotic

Ce credeți, a fost Traian Dârjan un erou în toată puterea cuvântului sau anii tinereții l-au determinat să ia deciziile pe care le-a luat?

Dacă nu trăiești un asemenea sentiment, este greu să-l înțelegi. Eu îl înțeleg, pentru că eu am zburat la Revoluție și s-a tras în draci. Așadar, am înțeles trăirile prin care a trecut el.

Dacă n-ai un sentiment patriotic, dacă n-ai acea dorință de a promova națiunea, de a o respecta și apăra, este greu să te înțeleagă cineva ce sentimente te mână. Datoria? Sigur, poți să-ți faci datoria cu foarte multă prudență și foarte multă conservare. Sau să o faci cu o dăruire exemplară: noi trebuie să apărăm acest pământ, că avem datoria să o facem.

Sunt niște trăiri lăuntrice foarte puternice ca să te convingă să lupți pentru țara ta. Te duci deliberat cu conștiința faptului că poți să fii doborât, poți să fii ucis. Sigur că în sine există acel gând nemărturisit că „poate nu mi se-ntâmplă mie”. Dar,  revenind, da, Traian Dârjan a fost un erou. Un mare erou.

El a fost doborât din imprudența crasă a lui „Bâzu” Cantacuzino, care este considerat cel mai bun pilot român din cel De-Al Doilea Război Mondial. Acest „Bâzu” Cantacuzino îl are pe conștiință pe Traian Dârjan.

eroul din Someșeni

Constantin „Bâzu” Cantacuzino. Foto: Historia

A fost Traian Dârjan unul dintre cei mai buni piloți din acele vremuri?

În Aviația Militară Românească, erai considerat as dacă ai doborât 7 aeronave inamice. Traian Dârjan a doborât 11 și una probabilă. Așa a intrat în categoria așilor.

 

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

Fondatorul Oncologiei clujene, profesorul Ion Chiricuță: Un vizionar care a format și modelat generații de medici excepționali

Publicat

Ion Chiricuță

O inscripție de pe fațada Institutului de Oncologie Cluj-Napoca (IOCN) și un bust așezat în fața acestei instituții amintesc de o mare personalitate a medicinii românești: profesor dr. Ion Chiricuță.

Probabil că mulți clujeni, și nu numai, s-au întrebat de-a lungul vremii cine a fost și ce a făcut omul acesta de a ajuns să dea numele unui institut atât de cunoscut și de apreciat în țară: Ion Chiricuță. Deși nu e născut în Cluj, profesorul Ion Chiricuță a devenit, prin adopție, un clujean neaoș. Timp de 30 de ani, între 1958 și 1988, a condus Institutul de Oncologie din Cluj. Inițial, ca medic primar, apoi ca director. E cel care, efectiv, a pus bazele institutului și oncologiei clujene și care a format și modelat generații de medici de specialități diferite.

Pe nedrept uitat, Cluj24.ro își face o datorie de onoare și aduce în actualitate personalitatea acestui mare om. Și pentru asta, reporterul Cluj24 a stat de vorbă cu conf. univ. dr. Valentin Cernea, unul dintre colaboratorii săi apropiați.

Clujeanul Valentin Cernea este medic specialist în Radioterapie, cu studii în țară și străinătate, și a lucrat alături de profesorul Ion Chiricuță în perioada martie 1982 – noiembrie 1988. 

Ion Chiricuță

Din 1990, Institutul Oncologic din Cluj poartă numele profesorului Ion Chiricuță. Foto: rohealthreview

Rep: Domnule Valentin Cernea, ați lucrat alături de profesorul Ion Chiricuță timp de aproape șapte ani. Cum l-ați caracteriza?

Un vizionar, un om plin de har în multe domenii, un om luminat și un excepțional iubitor și cunoscător de artă. 

S-a spus despre profesorul Chiricuță că era dedicat cu tot sufletul profesiei sale și, implicit, muncii de la Institutul Oncologic din Cluj. Cât timp petrecea în spital?

Tot timpul. Doar cât dormea acasă. Să zic așa, profesorul nu avea viață în afara spitalului. Venea dimineața la raportul de gardă, care era regulă în vremea aceea, și pleca ultimul din blocul operator, spre insatisfacția unor colegi anesteziști care se vedeau nevoiți să lucreze peste program. Dar nimeni nu contabiliza lucrurile ăstea. 

Ion Chiricuță

Prof. dr. Ion Chiricuță. Foto: Arhivă turismbarlad.ro

Ce atitudine avea domnul profesor în relația cu personalul medical din institut? Era un lider autoritar?

Nu. Profesorul Chiricuță a avut cea mai mare calitate a unui lider, în niște vremuri, le știm, foarte tulburi: le permitea tuturor să se exprime liber. Eu sunt format în mai multe instituții medicale din țară și, după 1990, din străinătate, dar n-am mai întâlnit un asemenea om. La puterea și personalitatea pe care le avea, te așteptai să-și impună punctul de vedere, dar el rareori a făcut-o. Și asta în peisajul medical românesc al acelor ani dominați de mari patroni medicali șefi de clinici, lucru care se-ntâmplă și acum. Profesorul Ion Chiricuță făcea notă discordantă în favoarea noastră și a institutului. 

Totuși, ce avea special acest om?

Cum spuneam, permitea opinii divergente și accepta dezbaterea ori de care parte ai fi fost. O încuraja chiar! Punea întrebări de o simplitate extraordinară, pentru ca lucrurile să se clarifice și să fie înțelese cât mai ușor.

Avea o extraordinară deschidere spre ideile noi, dar nu în sensul că le împrumuta și le punea imediat în practică doar pentru că așa era modern. Ne încuraja tot timpul să trecem informația nouă prin filtrul gândirii personale.

Sintetizând: într-o vreme în care delictul de opinie era regula, profesorul Ion Chiricuță nu practica delictul de opinie. Și asta a și asigurat creșterea și formarea noastră, nu numai ca personalități medicale, ci și ca oameni, într-o atmosferă de confruntări și dezbateri cu argumente.

Sigur, eram tineri, mai făceam greșeli, dar profesorul niciodată nu ne-a spus: „Stai jos, n-ai dreptate!”. Dacă făceai greșeli flagrante, riscai o elegantă ironizare din partea dumnealui. 

Ion Chiricuță

Profesorul Ion Chiricuță, în anii tinereții. Foto: Arhiva personală

Ați avut vreo temere când ați ajuns aici, la Institutul Oncologic din Cluj? În sensul în care să vă fie teamă de profesorul Chiricuță?

Eu am venit la IOCN pe 1 martie 1982, dar nu, n-am avut. Îmi amintesc că profesorul avea obiceiul de a da spre documentare tot felul de situații după care ne punea întrebări. Așa ne stimula să ne formăm.

De aceea ne era cumva groază să ne întâlnim cu el și să ne întrebe: „Ai terminat chestia aia? Ce-ai înțeles din ea?”. Ne mai trăgeam pe după un stâlp, dar, cu timpul, îi căutam prezența. Prezentarea acelor referate la raportul de gardă era o adevărată provocare.

Eram acolo vreo 70 de doctori, oncologi, chirurgi, radioterapeuți. Acolo aveai ocazia să-ți arăți personalitatea. Cu timpul, ne obișnuiserăm și ne plăcea lucrul ăsta! Și mai avea o calitate: era un om extrem de meticulos. Și ne învăța și pe noi să fim meticuloși și riguroși. 

Ion Chiricuță

Conferențiarul universitar dr. Valentin Cernea. Arhiva personală

Puteți să detaliați?

În perioada 2003 – 2011, cât am fost directorul medical al IOCN, am pus în ordine arhiva profesorului Ion Chiricuță. Este foarte interesantă! Era genul de om care răspundea și la scrisorile pacienților.

Nu mai spun de scrisorile primite de la tot felul de personalități din țară și din străinătate. Un om foarte interesant! Dacă ar fi să „sistematizez” munca profesorului Chiricuță, aș putea spune că a fost un chirurg extrem de inovator. Avea o metodă chirurgicală originală, prezentă în toate tratatele de chirurgie plastică din lume.

Metoda se referea la utilizarea marelui epiploon în tratamentul fistulelor vezico-vaginale, recto-vezicale și în cistoplastii. Ca să înțelegeți, epiploonul ăsta e ca un fel de prapore, pe care profesorul Chiricuță l-a folosit în diverse intervenții chirurgicale. Dincolo de asta, cred că cea mai mare calitate a profesorului Chiricuță a fost aceea că a intuit foarte repede caracterul multidisciplinar al Oncologiei.

El a înțeles, înaintea unor mari școli de medicină din Occident, nu mai vorbim de cele din România, că Oncologia nu e o problemă de o singură specialitate, nici chirurgicală, nici de radioterapie, nici de chimioterapie, ci de multidisciplinaritate.

Și toată construcția institutului servește acestui concept. Să știți că nu e un lucru simplu să pui specialiști atât de diferiți la un loc și să-i faci să comunice. Iar profesorul a ajuns să facă asta înainte de a ajunge eu în institut, în martie 1982.  

Ion Chiricuță Prof. Ion Chiricuță (foto dreapta) și echipa sa, în timpul unei intervenții chirurgicale. În stânga, echipa condusă de medicul ieșean Chipail. Foto: Arhiva Richard Constantinescu

Dacă ar fi să rezumăm, am putea spune că profesorul Ion Chiricuță a fost un vizionar, un om plin de har, foarte meticulos, înțelegător …

Eeee, nu era chiar blândețea întruchipată! Era permeabil la orice idee nouă și dispus să o dezbată. În institut au crescut personalități excepționale. Și asta datorită lui.

Lumea oncologică descoperă acum ceea ce noi trăiam la mijlocul anilor ’80. Da, a fost un mare vizionar. Capacitatea lui de a influența pe toate căile conceptul multidisciplinarității a făcut din Institutul Oncologic din Cluj-Napoca o mare instituție a sistemului medical românesc. 

S-a spus despre profesorul Chiricuță că a fost un mare colecționar de artă. Ce știți despre asta?

Avea o colecție foarte valoroasă de lucrări de artă românească, ce se află de ani buni la muzeul din Bârlad, orașul său natal. Pot spune că profesorul nu cheltuia mulți bani pe viața de zi cu zi. Cred că tot ce a câștigat a investit în artă.

Și asta nu numai de când a devenit directorul IOCN. El provenea din lumea aceea bucureșteană a sfârșitului României Vechi, cea de până în 1947. Cunoștea mulți colecționari de artă, nu era un cumpărător care voia doar să aibă. Era un om cu solide cunoștințe de artă.

Toată viața lui a făcut asta. La sfârșitul anilor ’70 – începutul anilor ’80, el a vrut să doneze colecția Muzeului de Artă din Cluj, având o mică pretenție: colecția să poarte numele „Ion și Rita Chiricuță”. Rita era soția sa, artist plastic.

Însă autoritățile comuniste de la acea vreme din Cluj n-au fost de acord, așa încât profesorul a donat-o muzeului din Bârlad. E o colecție foarte valoroasă, estimată la foarte, foarte mulți bani.

 

Ce știți, a iubit Clujul? Era legat de orașul acesta în afara devotamentului arătat timp de 30 de ani cât a condus Institutul Oncologic din Cluj?

Da, cred că l-a iubit. Deși s-a născut în Bârlad, a devenit clujean prin adopție. Doar a trăit și a lucrat aici timp de 30 de ani! Trebuie, totuși, să vă mai spun ceva: Ion Chiricuță l-a venerat pe profesorul Iacob Iacobovici (1879 – 1959 – n.r.) , care nu era un nume oarecare în medicina românească.

Din contră, era un eminent chirurg. I-a fost profesor și mentor lui Ion Chiricuță la București și Cluj, fiind, totodată, unul din fondatorii Facultății de Medicină din Cluj, unde a trăit 12 ani. Doctorul Iacobovici a pus bazele chirurgiei la Cluj, iar profesorul Ion Chiricuță i-a fost student și discipol.

Atât de mult l-a respectat, încât i-a dedicat o carte, o excepțională descriere bazată pe documente referitoare la școala medicală din Cluj, în anii ăia dintre cele două războaie. Și pe un plan mai larg, despre sistemul medical românesc din acea perioadă. Cartea asta e un omagiu adus mentorului său, Iacob Iacobovici.

Autorul Ion Chiricuță spune așa în prefața cărții: „Profesorul Iacob Iacobovici a avut asupra medicilor generației mele efectul pe care îl are un magnet asupra piliturii de fier sub acțiunea câmpului magentic: granulele dezordonate ale metalului se așază pe linii de forță stabilite care nu mai pot fi tulburate de forțe exterioare”.

Dacă ar fi să mai spun ceva despre profesorul Chiricuță, l-aș cita cu paragraful ăsta atât de frumos, pe care el l-a dedicat mentorului său, profesorul Iacob Iacobovici. Și-ar mai fi unul, tot din această carte: „Aș putea fi acuzat că am prezentat o imagine idealizată a profesorului Iacob Iacobovici. Am scris așa cum l-am cunoscut, cu calități și defecte, în decursul unui deceniu cât i-am stat în preajmă. Sunt convins că nu numai piscurile însoțite fac măreția unui munte, ci și prăpăstiile lui cu stânci răscolitoare, peșteri adânci și negre poieni”.

Așa era și profesorul Ion Chiricuță: nu numai cu piscuri răscolitoare, ci și cu ape adânci și negre poieni. Așa cum e personalitatea oricărui lider. A fost un om care a construit enorm, în vremea în care alții demolau. 

A făcut atac cerebral într-o mercerie

În noiembrie 1988, la 70 de ani și opt luni, profesorul Ion Chiricuță s-a stins din viață. A murit, poate, așa cum ar fi vrut. Plecase din blocul operator destul de târziu. Era o zi de noiembrie rece, urâtă și apăsătoare. I-a spus șoferului să oprească în fața unei mercerii de pe fosta stradă Petru Groza.

Voia să cumpere un material textil și să-i facă niște ciorăpei câinelui său iubit, Fifiduță, un Chiuhauha. N-a mai apucat. A făcut un accident cerebral vascular. Deși a fost transportat imediat la spital, medicii n-au mai putut face nimic.

Părintele Oncologiei clujene s-a stins din viață și a lăsat în urma sa două mari întrebări, care au stăruit mult timp: „Cine va conduce mai departe Institutul Oncologic din Cluj? Cine va îndruma viitoarele generații de medici?”. 

CV: Cine a fost Ion Chiricuță

Născut în 7 ianuarie 1918, la Bârlad (raionul Tutova, acum județul Vaslui – n.r.), Ion Chiricuță a absolvit cursurile Facultății de Medicină și Chirurgie din București începute în 1936, devenind doctor în medicină și chirurgie în 1942.

  • A ocupat prin concurs posturile de extern și intern, apoi secundar de chirurgie la Clinica Chirurgicală a Spitalului Brâncovenesc sub tutela profesorului Iacob Iacobovici, al cărui elev apropiat și asistent a fost.
  • În continuare a lucrat la Institul Oncologic din București.
  • În 1958, a preluat conducerea Institutului Oncologic din Cluj, devenită vacantă.
  • La preluare, Institutul Oncologic din Cluj, unul dintre cele mai vechi din țară, înființat în 1929, avea un local impropriu, o bază materială precară, personal redus și o activitate științifică modestă.
  • Ion Chiricuță a început treptat modernizarea Institutului până când, în 1962, ajutat de ministrul Sănătății de la acea vreme, a început construcția unui nou sediu pentru Institutul Oncologic, terminat în 1965.
  • Activitatea organizatorică a fost dublată de cea profesională și științifică, Institutul Oncologic prezentându-și prestigioasele realizări prin publicații în țară și peste hotare sau prezentate în cadrul unor importante sesiuni, devenite tradiționale și recunoscute.

Ion Chiricuță a devenit profesor de Oncologie în 1971. A fost membru a numeroase societăți științifice internaționale, între care Societatea Internațională de Chirurgie, de Oncologie, de Senologie (Société Internationale de Sénologie (S.I.S.), expert OMS, membru al Uniunii Medicale Balcanice (Union Medicale Balkanique), vicepreședinte al Societății de Oncologie, membru al Societății de Chirurgie, la ale cărei ședințe lunare ale filialei din Cluj participa întotdeauna cu comunicări și lucrări substanțiale și interesante.

Unul dintre cele mai frumoase momente din cariera profesorului Chiricuță a fost numirea sa ca președinte de onoare al Congresului Mondial de Chirurgie Plastică din Paris, în 1987, o recunoaștere a valorii sale profesionale.

30 de ani la conducerea Institutului Oncologic din Cluj

  • Activitatea științifică a profesorului Ion Chiricuță este cuprinsă în peste 20 de monografii, peste 200 de articole publicate în țară sau în străinătate și peste 300 de comunicări științifice la diferite manifestări științifice naționale și internaționale.
  • A introdus numeroase tehnici chirurgicale originale: utilizarea marelui epiploon în tratamentul fistulelor vezico-vaginale, recto-vezicale și în cistoplastii; mastoplastie cu epiploon, histerectomie supraradicală etc.
  • Dintre realizările științifice se pot aminti: o nouă metodă de diagnostic citologic al cancerului colului uterin prin autorecoltare; diagnosticul biochimic al tumorilor maligne prin studierea modului de eliminare a magneziului din organism; studiul modificărilor metabolice după procedeele oncologice; lucrări experimentale în domeniul grefelor de organe și altele.
  • A decedat la Cluj, în 6 noiembrie 1988.
  • În cinstea sa, Institutul de Oncologie din Cluj se numește, din 1990, Institutul de Oncologie „Profesor dr. Ion Chiricuță””.

Profesorul Ion Chiricuță a fost un adevărat cunoscător și colecționar de artă. Colecția sa, pe care o amplifica mereu, însumează tablouri și grafică. El și-a dăruit colecția orașului natal Bârlad, unde este expusă în  Muzeul „Vasile Pârvan”. Ion Chiricuță a scris și un volum de poezii, numit „Minunatele fântâni”.

Sursa: Wikipedia

În cinstea Profesorului Ion Chiricuţă, incepând cu 1990, Institutul poarta denumirea de Institutul Oncologic “Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca.

Text: Tudor Știrbu

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

    Publicitate
    Publicitate