EVENIMENT
Viktor Orban a ajuns la Moscova pentru o întâlnire cu Vladimir Putin, în cadrul unei „misiuni de pace”
Premierul ungar Viktor Orban a ajuns la Moscova, în cadrul unei „misiuni de pace”, la doar câteva zile după ce Ungaria a preluat președinția rotativă a UE. Orban s-a aflat recent într-o vizită în Ucraina.
Viktor Orban a ajuns vineri la Moscova, unde va avea o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin. Premierul ungar se declară într-o „misiune de pace”, relatează agenţia ungară de ştiri MTI, citată de Agerpres.
Într-o postare pe Facebook, Viktor Orban scrie: „După Kiev, la Moscova. A doua oprire a misiunii de pace”.
Viktor Orban este acompaniat la Moscova de ministrul de externe Péter Szijjártó, care a primit chiar și o medalie din partea guvernului rus, fiind un vizitator frecvent al Rusiei.
Captura postării de pe rețelele de socializare s-ar traduce astfel: „Ajungând la Moscova. Încă un pas pentru pace!”.
Reuters a relatat că un avion utilizat de guvernul de la Budapesta a aterizat la Moscova, citând site-ul Flightaware.com.
Vizită ce îngrijorează UE
Desplasarea vine la câteva zile după ce prim-ministrul Ungariei a efectuat prima sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei în țara vecină. Ea are loc în contextul în care Ungaria a preluat președinția rotativă a UE.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat la decizia premierului ungar Viktor Orban de a se întâlni vineri cu Vladimir Putin, afirmând că astfel de atitudini nu îl vor opri pe președintele rus.
„Doar unitatea și determinarea vor deschide calea către o pace cuprinzătoare, justă și durabilă în Ucraina”, a subliniat von der Leyen pe X.
O sursă UE la nivel înalt a confirmat că a fost informată cu privire la planurile lui Viktor Orban care au provocat nemulțumire la Bruxelles.
Orban l-ar fi îndemnat pe Zelenski să înceteze focul
La începutul acestei săptămâni, Orban s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev și l-a îndemnat să ia în considerare o încetare a focului pentru a accelera sfârșitul războiului cu Rusia.
Orban a declarat vineri că i-a pus lui Zelenski „trei din patru întrebări importante” pentru a afla cât de departe este Kievul „dispus să meargă pentru pace“.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







sergiu
iulie 5, 2024 la 3:46 pm
Mă lași!!//CIA..îl revendica pe acest idiot…în timp ce și KGB….LA fel……deci ce face de fapt ungurul..?????sub umbrela acestor doua puteri ISI BATE JOC DE EUROPA PE FATA!!!