Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. Un tânăr clujean s-a prezentat DROGAT la examenul pentru permis. Mai mult, el i-a pus pe tavă DOVADA polițistului

Publicat


YouTube video

Un tânăr de 20 de ani din Neamț, stabilit la Cluj-Napoca, a comis un gest, din prostie, care i-ar putea crea mari probleme. Acesta s-a prezentat, luni, la examenul pentru obținerea carnetului de șofer categoria C iar în momentul în care și-a scos actul de identitate din portofel pentru a-l înmâna polițistului-examinator, a extras și un pliculeț cu un praf alb, care s-a dovedit ulterior că era un drog. Polițistul și-a anunțat colegii de la Poliția Rutieră care l-au testat pe tânăr cu drugtest-ul, rezultatul indicând faptul că acesta era drogat.

Examinator era Gabriel Crișan, un polițist cu experiență de 9 ani în Poliția Rutieră.

În urma verificărilor, tânărul a rămas și fără permisul categoria B și s-a ales și cu dosar penal. El va trebui să dea explicații celor de la BCCO, care vor prelua cazul. Tânărul fost dus și la IML Cluj unde i-au fost prelevate probe de sânge pentru a se confirma rezultatul drugtestului.

Ce spune poliția

„La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 09.50, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier au constat că un candidat, aflat în procesul de examinare pentru obținerea permisului de conducere, s-ar afla sub influența substanțelor psihoactive.

Polițiștii l-au oprit în trafic pe tânărul de 20 de ani, din comuna Florești, pe strada Plevnei din Cluj-Napoca, în timp ce se afla în examen la volanul unui autocamion, în vederea obținerii permisului de conducere.

În momentul înmânării documentelor către examinator, asupra acestuia a fost depistat un plic gol, ce prezenta urme de substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv. Plicul a fost sigilat și înaintat Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, în vederea efectuării cercetărilor necesare.

Tânărul a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, reieșind indicii cu privire la prezența acestora.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

De asemenea, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a transmis IPJ Cluj.

Video/ Foto: Dejeanul.ro




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate