Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. Rupere de nori. Locuințe și subsoluri INUNDATE în urma ploii la Turda și Câmpia Turzii. Mesaj RO-ALERT pentru Buru

Publicat


inundatii (2)

Mai multe locuințe și subsoluri au fost inundate în urma ploii care a căzut duminică în zona Turda-Câmpia Turzii, anunță ISU Cluj.

Tot județul Cluj este sub avertizare cod portocaliu de ploi, duminică, până la ora 21.00, iar un mesaj RO-ALERT privind posibilitatea producerii de inundații a fost emis pentru localitatea Buru.

Rupere de nori. Locuințe și subsoluri INUNDATE în urma ploii la Turda și Câmpia Turzii. Mesaj RO-ALERT pentru Buru

Potrivit ISU Cluj, în urma ploii abundente din zona Turda – Câmpia Turzii, în dispeceratul integrat s-au primit solicitări de evacuare a apei din mai multe subsoluri și locuințe.

Astfel, pe străzile George Coșbuc și George Barițiu, pompierii au evacuat apa din două locuințe.

De asemenea, pompierii de la Detașamentul Turda intervin și pe strada Nicolae Teclu, unde s-a raportat o locuință inundată.

inundatii turda (3)

În ceea ce privește localitatea Buru, până la ora publicării acestei știri nu s-au primit solicitări.

UPDATE

Echipajele au încheiat intervenția de pe strada Nicolae Teclu din Turda și au plecat la Luna, de unde au primit o solicitare. La Luna va ajunge și un echipaj de la Detașamentul 2 Cluj-Napoca, trimis în sprijin.

UPDATE 1

Potrivit unui bilanț provizoriu, în municipiul Turda ISU a intervenit pentru a evacua apa din 5 gospodării, la misiune fiind mobilizate două autospeciale cu două motopompe.

inundatii turda (2)

În localitatea Luna, pompierii de la Detașamentele Turda și 2 Cluj-Napoca intervin cu două autospeciale și două motopompe. Aici s-au raportat inundații la 12 gospodării. În acest caz, misiunea este în desfășurare.

inundatii (1)

Pe de altă parte, în Câmpia Turzii Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență sprijină echipajele ISU. S-a intervenit pentru degajarea unui stâlp și evacuarea apei din 6 gospodării.

Foto: ISU Cluj

Sursa video: Facebook




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate