EVENIMENT
VIDEO/ Protestul la nivel național al serviciilor de ambulanță în vreme de COVID-19 a avut loc și la Cluj

Protestul serviciilor de ambulanță a avut loc miercuri, 10 iunie, între orele 10:00-12:00, în fața Sediului Ambulanței din Cluj. La această acțiune au participat toți președinții (liderii) organizațiilor sindicale membre în FNSAR și membrii Biroului Executiv FNSAR, îmbrăcați în echipamentul de lucru cu vesta și șapca de protest, mănuși, mască și viziere. Motivul protestului este decizia incorectă luată de forurile centrale în privința Ambulanței, dar și amânarea proiectelor care au impact asupra personalului și organizării serviciilor de ambulanță.
În sediile centrale ale serviciilor de ambulanță (în curte) au participat membri de sindicat ai organizației locale, reprezentați de FNSAR și au fost îmbrăcați în echipamentul de lucru cu vesta și șapca de protest, mănuși, mască și viziere. S-a respectat distanțarea între protestatari de minim 1,5 m.
„Acest protest național nu este grevă”
Mai mult, toate ambulanțele au purtat afișul pe format A4 cu inscripția vizibilă „PROTEST NAȚIONAL” în față dreapta jos, pe parbriz și în spate pe geamul din ușă partea stângă. Protestatari aveau afișe tot format A4 cu inscripția „EU PROTESTEZ”.
„Acest protest național nu este grevă, nu este meeting, este un act de atenționare a celor de la conducere că suntem prezenți tot timpul, nu numai în vremea pandemiei, ci și înainte și după noi o să ne facem treaba conștiincioși și cu profesionalism”, a declarat unul dintre participanți.
„Având în vedere nemulțumirea angajaților din serviciile publice de Ambulanță, respectiv a membrilor de sindicat, reprezentați de FNSAR, urmare a deciziilor incorecte luate de forurile centrale de stat, indiferența prin amânarea proiectelor care au impact asupra personalului și organizarea serviciilor de ambulanță, cât și indiferența văzută prin faptul că nu s-a răspuns la adresele înaintate de o federație reprezentativă, face ca în urma epuizării a oricărei forme de adresare scrisă și fără răspuns asumat să luăm decizia de a anunța începerea declanșării de acțiuni sindicale, în urma nemulțumirilor angajaților pe care îi reprezentăm. Anunțăm organizarea unui protest la nivel național, coordonat și asumat de FNSAR respectând măsurile de distanțare”, suna comunicatul FNSAR.
„Era ultima noastră speranță că se va face dreptate”
Protestul a avut ca scop acordarea stimulentului de risc și protejării personalului, mai mult cu cât nu au fost luate în calcul propunerile sau ideile celor în cauză, în același timp pentru salariile acordate și sporurile neacordate pentru situații deosebit de periculoase.
„Au fost situații destul de periculoase, deoarece nu se știa la început nimic. Ne-am distanțat social de familie, eu personal am stat distanțat două luni de soție, pentru a evita răspândirea virusului. Ne dorim să treacă, dar epidemia încă persistă. Ne-am dori înțelegere de la mai marii statului, de la cei care gestionează Ministerul și pe noi personal. Noi tot aici vom fi, treaba tot o să ne-om face”, a declarat un alt protestatar.
Cu această ocazie a fost ținut și un moment de reculegere pentru ambulanțierii decedați în timpul pandemiei.
Karla Fanea
Foto/video: Cristian Lungu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






