EVENIMENT
VIDEO. Premierul Ilie Bolojan anunță că va adopta noul pachet de măsuri economice: Nu există altă soluție
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că România va intra în perioada următoare într-un nou val de reforme, prin adoptarea unor pachete de măsuri menite să corecteze problemele structurale ale țării.
Într-un mesaj video publicat duminică pe pagina de Facebook a Guvernului, premierul spune că România are nevoie de cestenoi pachete de reforme, chiar dacă acestea nu sunt populare.
Noi pachete de măsuri anunțate de Ilie Bolojan
„Forțele politice au responsabilitatea și sunt conștiente de situația dificilă în care suntem. Aceste pachete, și altele care vor urma, trebuie adoptate. Nu există altă soluție. Dacă nu se adoptă aceste măsuri, se va vedea că nu putem corecta lucrurile”, a declarat șeful Executivului.
Ilie Bolojan a recunoscut că reformele nu sunt populare și nu pot fi aplicate „cu inima deschisă”, dar a insistat că este mai corect să fie spus adevărul oamenilor decât să li se creeze așteptări false:.
„La veștile proaste rămân foarte puțini oameni care să le dea, dar mai bine spunem adevărul decât să ne întoarcem la greșelile din trecut”, a spus premierul.
Bolojan: Nu e o problemă pentru mine că voi ieși prost
Ilie Bolojan a subliniat că responsabilitatea unui lider public este să facă ceea ce trebuie pentru comunitatea pe care o reprezintă.
„Nu imaginea unei persoane publice este problema. Important este ca, atunci când ocupi un post, să faci ceea ce trebuie pentru țară. Nu e o problemă pentru mine că voi ieși prost, important este să nu ies prost degeaba pentru România”, a mai spus Ilie Bolojan.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






