Clujul de altădată
VIDEO. La pas prin istoria Clujului. Huedin. Altarul roman şi parcul dendrologic de poveste (RO-EN)
Huedin. O localitate clujeană care îşi are rădăcinile încă din neolitic, cu vreo 7000 de ani înainte de Hristos. Azi e un orăşel cât o comună, singura localitate urbană din judeţul Cluj cu statut de oraş. Dar şi oraşele mici au farmecul şi istoria lor, iar prin câteva lucruri interesante ne plimbă istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.
Altarul roman. Târgul Huedin
„Huedin, cel mai mic oraş din judeţul Cluj. Nu are statut de municipiu. Are în jur de 9000 de locuitori. El mai este cunoscut cu numele de Banffyhunyad, în maghiară, sau Heynod, în limba germană.
VEZI ŞI:
LA PAS PRIN ISTORIA JUDEŢULUI CLUJ
Este o localitate care are un istoric care datează din neolitic, aici s-au descoperit depozite ale unei civilizaţii din epoca bronzului. De asemenea, este prezent un altar din perioada romană, al unui ofiţer din Cohorta a II-a Hispanorum, în cadrul Liceului <<Octavian Goga>>.
Acest oraş avea statut de târg şi este amintit pentru prima dată în istorie în 1327″, spune istoricul clujean.
Parcul dendrologic de poveste
Pe lângă multe alte lucruri interesante, localitatea Huedin a avut şi un vestit parc dendrologic, iar la umbra unui copac ar fi poposit Rakoczi al II-lea, principe al Transilvaniei.
VEZI ŞI:
ISTORIA PLIMBATĂ A CLUJULUI
„Un element de picanterie este Conacul Borcsay. Domokos Borcsay a fost un personaj celebru al acestei localităţi, născut, pare-mi-se în 1848, lumea l-a cunoscut ca un tip foarte glumeţ.
Acel conac avea un parc dendrologic foarte valoros, iar acolo, lângă un copac, tradiţia spune că s-a odihnit Gheorghe sau Gyorgy Rakoczi al II-lea în drumul său spre Oradea, după ce a pierdut bătălia de la Floreşti sau dintre Floreşti şi Gilău. S-ar fi odihnit sub acel copac, ulterior ducându-se la Oradea, unde a şi decedat”, povesteşte istoricul clujean.
*Asociația Cluj24 derulează proiectul „La pas prin istoria judeţului Cluj”, realizat în colaborare cu profesorul de istorie Vladimir-Alexandru Bogosavlievici și co-finanțat de Consiliul Judeţean Cluj.
VIDEO. Walking through the history of Cluj. Huedin. The roman altar and the fairytale dendrological park
Huedin. A locality from Cluj that has its roots in the Neolithic, about 7000 years before Christ. Today it is a small town, the only urban locality in Cluj County with a city status. But small towns also have their charm and history, and the historian from Cluj, Vladimir Alexandru Bogosavlievici, walks us through some interesting things.
The roman altar. The Huedin fair
“Huedin, the smallest city in Cluj County. It does not have the status of a municipality. It has about 9000 inhabitants. It is also known as Banffyhunyad, in Hungarian, or Heynod, in German.
It is a locality that has a history dating back to the Neolithic, it is where deposits of a civilization from the Bronze Age were discovered. There is also an altar from the Roman period, belonging to an officer from the Second Hispanorum Cohort, within the <<Octavian Goga>> High School.
This city had the status of a fair and is mentioned for the first time in history in 1327”, the historian from Cluj says.
The fairytale dendrological park
In addition to many other interesting things, the town of Huedin also had a famous dendrological park. It is believed that Rakoczi II, prince of Transylvania, rested under the shade of a tree there.
“A spicy element is the Borcsay Mansion. Domokos Borcsay was a famous character of this locality, he seems to have been born in 1848. The world knew him as a very funny guy.
That mansion had a very valuable dendrological park, and there, next to a tree, tradition says that Gheorghe or Gyorgy Rakoczi II rested on his way to Oradea, after losing the battle of Florești or between Florești and Gilău. It is believed that he rested under that tree, and traveled to Oradea, where he died”, the historian narrates.
*The “Walking through the history of Cluj” project is made by the Cluj24 association, in collaboration with the history teacher Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, and co-financed by the Cluj County Council. (traducere în engleză, Amalia Oprescu)
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EDUCATIE
Peste 1.000 de candidați și-au testat cunoștințele la Simularea concursului de admitere la UMF „Iuliu Hațieganu”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a organizat în data de 17 mai cea de-a XVI-a ediţie a Simulării concursului de admitere. La testare au participat 1.052 de candidați din întreaga țară, care au avut ocazia să se familiarizeze cu atmosfera de concurs și să-și testeze nivelul de pregătire al cunoștințelor, în condiții similare celor din ziua examenului de admitere propriu-zis, care va avea loc în luna iulie.
Programele de studii Medicină și Medicină dentară au atras cel mai mare număr de participanți, 946, respectiv 100 de candidați.
Interes tot mai mare din partea tinerilor care își doresc o carieră în domeniul medical
Simularea concursului de admitere, care a avut o durată de două ore, s-a desfășurat cu prezență fizică în 15 săli și amfiteatre ale universității, iar testele au folosit sistemul grilă, cu întrebări și răspunsuri multiple.
„Și în acest an universitatea noastră a organizat cu succes Simularea concursului de admitere. Ne bucurăm să vedem un interes tot mai mare din partea tinerilor care își doresc o carieră în domeniul medical. Această simulare reprezintă un pas important în procesul lor de pregătire, oferindu-le posibilitatea de a-și evalua cunoștințele și de a se familiariza cu structura și cerințele reale ale examenului. Prin această inițiativă îi susținem pe candidați să se pregătească mai bine, atât pentru admitere, cât și pentru parcursul academic care va urma. UMF „Iuliu Hațieganu” își menține rolul de instituție de referință în educația medicală, angajată în formarea riguroasă a viitorilor profesioniști din domeniu”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Peste 650 de candidați au participat la presimulare
În luna martie, UMF „Iuliu Hațieganu” a organizat și presimularea concursului de admitere, care a avut loc atât în Cluj-Napoca, cât și în Baia Mare. Peste 650 de candidați au participat la testare pentru a experimenta condițiile unui examen real, a-și evalua nivelul de pregătire și a-și gestiona emoțiile dinaintea admiterii.
Totodată, tinerii care au dorit să își evalueze sau să își consolideze cunoștințele pentru examenul de admitere au avut oportunitatea de a participa, în lunile aprilie și mai, la cursuri de pregătire susținute, în format fizic, de cadrele didactice ale universității. Materialele didactice aferente acestor cursuri au rămas accesibile pentru toți participanții înscriși, putând fi consultate oricând până la data Simulării concursului de admitere.
Examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” se va desfășura în data de 13 iulie 2025, iar candidații se vor putea înscrie în perioada 23 iunie – 10 iulie 2025.
ADMINISTRAȚIE
FOTO. Puncte de aprovizionare cu apă menajeră, amenajate de Primăria Dej. Alimentarea cu apă, oprită timp de trei zile

Primăria Dej ia măsuri pentru a reduce impactul sistării alimentării cu apă în oraș, programată în intervalul 21-23 mai. 40 de rezervoare cu apă menajeră vor fi amplasate în cartiere și instituții publice.
În contextul lucrărilor anunțate de Compania de Apă Someș, care vor duce la întreruperea alimentării cu apă potabilă în municipiul Dej între 21 și 23 mai, autoritățile locale au demarat un plan de intervenție pentru a asigura accesul populației la apă menajeră.
Începând de astăzi, 19 mai, 40 de bazine de câte 1.000 de litri vor fi amplasate în mai multe zone din oraș, inclusiv în apropierea instituțiilor de învățământ, la Spitalul Municipal, Stația de Ambulanță și Stația de Dializă.
„Primăria Municipiului Dej informează că începând de astăzi, 19 mai, se iau măsuri pentru aprovizionarea cu apă menajeră în mai multe puncte din oraș, ca urmare a sistării alimentării cu apă în municipiul Dej în perioada 21- 23 mai, din cauza unor lucrări la rețeaua de apă potabilă, anunțate de Compania de Apă Someș.
Pentru a contracara efectele acestei sistări, Primăria Municipiului Dej va asigura apă potabilă și menajeră în instituțiile de învățământ, care vor funcționa în această perioadă în funcție de programul stabilit în consiliile de administrație. De asemenea va fi asigurată apă la Spitalul Municipal Dej, Stația de Ambulanță, Stația de Dializă.
40 de bazine de câte 1.000 de litri, amplasate în mai multe zone din oraș
În total vor fi amplasate la instituții și în cartierele orașului 40 bazine de 1000 de l cu apă menajeră, care vor fi realimentate în funcție de necesitate.
Din discuțiile cu reprezentanți ai conducerii Companiei de Apă «Someș», se va face tot ce este posibil ca lucrările, care sunt capitale, să se finalizeze într-un interval mai scurt de timp față de cel transmis. În aceste condiții, ca administrație locală am luat măsurile necesare de săptămâna trecută, astfel încât începând de astăzi am demarat acțiunea de amplasare a rezervoarelor de apă menajeră în cât mai multe puncte din oraș, iar până în cursul zilei de mâine să finalizăm instalarea și umplerea bazinelor, pentru a asigura distribuția apei menajere către populație”, transmite instituția.

Astăzi, în Cluj-Napoca, patru pui de lebădă blocați pe o piatră pe râul Someș au fost salvați, datorită intervenției rapide a pompierilor.
Un echipaj al Detașamentului 2 Cluj-Napoca a răspuns luni unui apel neobișnuit, dar profund emoționant. Patru pui de lebădă se aflau blocați pe o piatră, în mijlocul Râului Someș, în apropierea străzii 1 Decembrie 1918. Micile făpturi nu mai puteau înainta.
Cu grijă, salvatorii au reușit să ajungă până la piatra unde se aflau micuții, i-au luat unul câte unul și i-au dus într-un loc sigur.
„Un echipaj din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca a fost solicitat să intervină în urmă cu puține momente în apropierea străzii 1 Decembrie 1918 din Cluj-Napoca, pentru a salva mai mulți pui de lebădă. Aceștia erau blocați pe o piatră, în apa Râului Someș, fără să poată înainta. Misiunea s-a încheiat cu succes, după ce colegii noștri au adus într-un loc sigur patru pui de lebădă”, a transmis ISU Cluj.
EVENIMENT
EXTREMELE Clujului. Comunele unde Nicușor Dan și George Simion au obținut cele mai multe voturi

Rezultatele turului al doilea al alegerilor prezidențiale arată un județ Cluj polarizat între două opțiuni: calea pro-europeană și naționalismul suveranist. Comunele Sic și Măguri-Răcătău oferă cel mai puternic contrast electoral.
Mesajele pro-europene au convins locuitorii din Sic
În comuna Sic, cu o populație majoritar maghiară (97%), candidatul pro-european Nicușor Dan a obținut un scor covârșitor: 92,71%, față de 7,29% pentru contracandidatul său George Simion. Prezența la vot a fost de 54,6%, sub media națională.
Primarul comunei, Ioan Sallai, spune că rezultatul reflectă opțiunea comunității pentru valorile europene și o respingere clară a discursului izolaționist promovat de AUR.
„Am înțeles mesajul UDMR-ului, cu care suntem împreună, și conștiința oamenilor: direcția europeană. Am mai și promovat, am discutat că (Nicușor Dan – n.red.) nu e împotriva noastră. Am înțeles mesajul domnului Nicușor Dan și de asta a fost ales. Am promovat și noi, bineînțeles. Vrem o țară mai liberă, mai bună, mai prosperă, fără să fim izolați, cum s-a vehiculat din partea AUR-ului”, a declarat acesta pentru Cluj24.
Absenteism strategic?
La polul opus, în comuna Măguri-Răcătău, scena electorală a fost dominată de George Simion, care a obținut 67,05% din voturi, față de 32,95% pentru Nicușor Dan. Prezența la vot a fost de doar 46,1%, cea mai scăzută din județ.
Primarul Alexandru Livescu (PSD) spune că nu a avut o implicare directă în campanie și nu a îndemnat public la vot pentru niciun candidat.
„Nu am căutat vreo explicație, așa au crezut oamenii, nu știu. Cred că simpatizanții domnului Simion au ieșit toți la vot. Ceilalți probabil nu au regăsit un candidat care să vorbească pe limba lor. Prezența a fost scăzută și în turul I”, a declarat acesta.
În comuna Măguri-Răcătău, AUR e prezent cu un singur consilier local din totalul de 11. Activitatea politică a fost, însă, mai vizibilă online decât pe teren: „Campanie față în față nu au făcut, nici în toamnă, nici acum. Vizibili au fost pe TikTok și pe Facebook, nu ca întâlniri directe cu alegătorii”.
Două comune, două lumi electorale
Contrastul între Sic și Măguri-Răcătău evidențiază falii electorale în județul Cluj: în timp ce electoratul maghiar a votat masiv pentru stabilitate, zonele cu prezență redusă și campanie slabă s-au dovedit fertile pentru discursul naționalist al lui George Simion.
Rezultatul general din județ a fost în favoarea lui Nicușor Dan.