ECONOMIE
VIDEO FOTO. Premierul Ciucă despre prima MAȘINĂ electrică produsă la Cluj: E impresionantă
Premierul României, Nicolae Ciucă, s-a urcat, vineri, la volanul primei mașini electrice made in Cluj, prezentată de CEO AROBS, Voicu Oprean.
Ciucă, aflat la Cluj-Napoca, a fost invitat să testeze mașina, acesta a urcat la volan, dar a refuzat să o conducă.
La coborârea din mașină, prim-ministrul a declarat că autovehiculul este ”impresionant”.
”Este evident că, la Cluj, are loc un proces cât se poate de dinamic în ceea ce privește cercetarea, dezvoltarea, inovarea și faptul că se gândesc să treacă la producție de serie este pentru noi, ca țară, un lucru care să ne facă mândri și le mulțumesc pentru ceea ce au făcut”, a spus premierul.
Citește și Premierul Nicolae Ciucă va conduce prima mașină electrică ”made in Cluj”
Mașina nu are cheie de contact, portierele se deschid cu senzori
Voicu Oprean a declarat la rândul său că noul bolid nu are cheie de contact și de aceea nu a fost, încă, omologat la RAR, iar ușile se deschid din exterior cu ajutorul unor senzori.
”Urmează să strângem niște bani pentru a porni o mini producție de serie. Am vrea să atragem cam două milioane de euro. Partea de inovație e dezvoltată cu parteneri locali”, a precizat Oprean.
Szabo Peter, cel care a creat caroseria, a declarat la rândul său că a încercat să creeze un desing original și unicat
”La idee am lucrat câteva luni dar apoi s-au ivit mai multe lucruri care nu au fost calculate. Designul a fost mai mult pe hârtie, mai puțin pe calculator”, a spus acesta.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






