Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO. Doi bătrâni au suferit ARSURI în incendiile de vegetație. La Cluj sunt cele mai multe INCENDII din țară. Mesaj RO-ALERT

Publicat


La Cluj au fost înregistrate cele mai multe incendii de vegetație din țară, în acest an. Pompierii luptă zilnic cu flăcările și, din nefericire, au fost și victime. Două persoane în vârstă au suferit arsuri în încercarea de a stinge flăcările.

Incendiile înregistrate în ultima perioadă pun în pericol și viața oamenilor, avertizează reprezentanții ISU Cluj.

Astfel, vineri, 25 martie, Detașamentul de Pompieri Turda a intervenit la un incendiu de vegetație în localitatea Ciurila. Misiunea s-a desfășurat la jurul prânzului și a durat două ore, iar flăcările au afectat peste 20 de hectare de vegetație uscată și litieră.

În timp ce se luptau cu focul, pompierii au fost solicitați de un bărbat în vârstă de 73 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrelor inferioare. La rândul său, acesta a încercat să stingă incendiul, dar a fost rănit. Imediat s-a cerut sprijin, așa că la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD. Din fericire, bărbatul nu a fost transportat la spital.

Un caz similar s-a petrecut și luni, 28 martie. Pompierii din cadrul Detașamentului 2 au intervenit la un incendiu care a afectat o anexă gospodărească pe strada Liviu Rusu din municipiul Cluj-Napoca. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 80 de metri pătrați, fiind lichidat de către salvatori.

Încercând să stingă singură flăcările, o femeie de 80 de ani a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare, fiind transportată la spital de către echipajul de terapie intensivă mobilă.

Incendiu stins în patru zile

O mare provocare pentru pompierii clujeni a reprezentat-o incendiul de vegetație din apropierea localității Băișoara. Detașamentul Turda a fost solicitat încă de vineri să stingă flăcările care au cuprins vegetație uscată, litieră, coronament de pini și lăstăriș.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de peste 200 de hectare, iar misiunea pompierilor s-a desfășurat timp de patru zile. Ultimele echipaje s-au retras la bază luni seara, în jurul orei 19.00.

Tot în cursul zilei de luni, Detașamentele 1 și 2 Cluj-Napoca au primit solicitarea de a stinge un incendiu de vegetație în localitatea Feiurdeni, comuna Chinteni. Operațiunea s-a anunțat din start a fi una de durată, așa că pompierii și-au petrecut toată noaptea luptându-se cu flăcările.

Până acum nu s-a contabilizat o suprafață afectată, dar flăcările au cuprins zeci de hectare. Militarii ISU Cluj se află și la ora actuală pe teren, încercând să lichideze ultimele focare.

ISU a anunțat că în județul Cluj s-a înregistrat până acum cel mai mare număr de incendii de vegetație uscată, în comparație cu celelalte județe din țară. De la începutul anului, pompierii clujeni au intervenit la peste 450 de astfel de urgențe.

Mesaj Ro-Alert

În cursul zilei de astăzi, a fost transmis și un mesaj de avertizare privind pericolul reprezentat de incendiile de vegetație uscată, prin sistemul Ro-Alert, către terminalele mobile de pe raza județului Cluj, cu excepția zonelor urbane aglomerate și zona centrală din localitatea Florești.

isu2

Mesajul este unul de responsabilizare și în el se arată că au fost afectate de incendii 985 de hectare de teren și fond forestier.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate