EVENIMENT
VIDEO. Cum te scot poliţiştii clujeni cu forţa din maşină. Somare cu pistol, imobilizare şi încătuşare
Există cazuri când poliţiştii sunt nevoiţi să recurgă la forţă, atunci când un şofer nu se legitimează şi nu supune cerinţelor poliţiştilor, în cazul în care respectivul a comis fapte grave.
Dacă şoferul respectiv nu se supune cerinţelor poliţiştilor şi dacă nu vrea să iasă din maşină, poliţiştii, urmând procedurile prevăzute de lege, ei îl scot cu forţa pe cel în cauză, somându-l şi cu pistolul. O astfel de situţie ne este prezentată de elevii Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca.
Este un exerciţiu pe care elevii, viitori poliţişti, îl învaţă în şcoală, pentru a şti cum să procedeze atunci când situaţia din viitoarea lor muncă pe teren o va cere.
Inspectorul principal de poliţie Bogdan Ciceu, instructor de poliţie, explică situaţia.
Noi, în cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca ne formăm aptitudinile şi deprinderile în ceea ce priveşte intervenţia poliţiei, respectiv extracţia din auto.
Colegii noştri au oprit autovehiculul în trafic, au procedat la interceptarea conducătorului auto, ca mai apoi să încerce să-l legitimeze. Însă, în pofida demersurilor colegilor mei, conducătorul auto a refuzat să se legitimze, chiar dacă a fost somat că va fi folosită forţa faţă de el.
Colegii mei l-au somat şi au procedat la extracţia acestuia din autovehicul, folosind forţa, ca mai apoi să-l încătuşeze, să efecueze controlul corporal şi să-l conducă la autospecială. Evident, după conducerea la autospecială va fi condus la sediul poliţiei, unde vor fi luate măsurile legale”, precizează Bogdan Ciceu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






