EVENIMENT
VIDEO. Clujenii s-au pus la coadă în prima zi de plată a taxelor si impozitelor locale. Soluții alternative
Luni, 8 ianuarie, a fost prima zi de plată a taxelor și impoziteloe locale la Cluj-Napoca. Ca în fieare an, sunt și clujeni care preferă să facă plățile la ghișeu, deși sunt nevoiți să aștepe la rând.
Mulți clujeni au ales să își plătească taxele și impozitele locale încă din prima zi din an în care au putut face acest lucru. De asemenea, tot de luni au putut fi făcute plăți pentru rate și chirii.
Clujenii s-au pus la coadă în prima zi de plată a taxelor si impozitelor locale. Soluții alternative
A fost destul de aglomerat luni la sediul central al Primăriei de pe bulevardul Eroilor, în prima zi în care s-au putut plăti taxele și impozitele locale. Acestea pot fi plătite și la primăriile de cartier, la sediul central al Primăriei, de pe strada Moților, dar există și posibilitatea de a achita taxele online.
O bonificție (scutire) de 10% din suma de plată se acordă celor plătesc impozitele și taxele locale până la data de 31 martie.
Modalități de plată online:
- pe www.primariaclujnapoca.ro – plata impozitelor și eliberarea certificatului de atestare fiscală, cu autentificare, se poate efectua pe site-ul primăriei. În vederea autentificării este necesară înscrierea în sistemul electronic al Direcției Impozite și Taxe Locale a Primăriei Cluj-Napoca;
- prin ghiseul.ro – o altă metodă de plată online a impozitelor locale este această platformă națională.
- se poate face virament bancar în conturile instituției deschise la Trezorerie.
Direct la ghișeu, plățile pot fi realizate la cele 7 primării de cartier, în Mănăștur, Mărăști, Grigorescu, Gheorgheni, Zorilor, Iris și Someșeni. În zona centrală acestea se pot face la sediul Primăriei de pe Bd. Eroilor – Direcția Taxe și Impozite sau sediul central al Primăriei de pe str. Moților nr.7 – Centrul de Informare pentru Cetățeni.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






