Connect with us

CLUJ24 TV

VIDEO. CEO Wolfpack Digital Cluj, Adrian Florian: Criza, AI-ul și schimbările fiscale au accelerat maturizarea industriei IT

Publicat


YouTube video

Industria IT traversează o perioadă de reașezare profundă, marcată de schimbări fiscale, presiuni globale și o încetinire generală a investițiilor față de anii pandemiei. Invitat în podcastul Cluj24, Adrian Florian, CEO al companiei clujene Wolfpack Digital, descrie clar motivele acestei oscilații și modul în care companiile au resimțit schimbările.

„În pandemie, industria a atins un vârf. Apoi, odată cu revenirea la normal și explozia AI-ului, optimismul exagerat s-a ciocnit de realitate”, spune Florian.

Trei factori – revenirea post-pandemie, presiunea de eficientizare impusă de investitori și accesul mai dificil la capital – au dus la restructurări în lanț. Două companii mari cu care colabora Wolfpack Digital au intrat în faliment în 2023.

Schimbările fiscale au agravat situația într-un moment deja tensionat.

„Dacă aceste reduceri fiscale veneau acum 2-3 ani, companiile puteau să acopere din profit diferența. Azi nu se mai putea”, spune acesta.

Inflația, înghețarea salariilor și teama de disponibilizări au accentuat sentimentul de nesiguranță în rândul angajaților.

Industrie dinamică

Chiar și așa, industria IT rămâne una dintre cele mai dinamice din România. În ultimii zece ani, numărul de angajați s-a dublat, contribuția la economia locală s-a dublat, iar ecosistemul s-a diversificat. „Acum găsești nu doar ingineri buni, ci și manageri, oameni pe vânzări, marketing, UX. Avem un mix real de talente”, explică Florian.

Modelul de lucru s-a schimbat semnificativ față de perioada în care outsourcingul domina piața. Companiile dezvoltă tot mai des produse complete: de la idee, la design, testare și scalare.

Wolfpack Digital a livrat platforme web și mobile, inclusiv proiecte românești precum Voxa, Bookzone și LoadHub, dar și colaborări cu branduri internaționale importante.

S-a atins pragul de jos

Privind spre viitor, tonul CEO-ului Wolfpack Digital este prudent-optimist: „Cred că am atins deja pragul de jos. Observ un optimism moderat în piață. Industria e mai matură și știe să se adapteze”. Accentul se mută de la costul forței de muncă la valoarea reală creată prin produse și soluții inteligente.

Ideea că municipiul Cluj-Napoca poate să își păstreze statutul de „Silicon Valley local” rămâne posibilă, dar nu garantată, fiind un obiectiv ce necesită competență, adaptare, diversificare și investiții inteligente. Industria IT intră într-o nouă fază, una în care maturitatea și flexibilitatea vor cântări mai mult decât expansiunea accelerată.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate