Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO. Bal la Apahida. Podul abatelui. Comori celtice şi gepide. Istoricul şi Securitatea. La pas prin istoria Clujului (RO-EN)

Publicat


Poate că, la fel ca în cazul Bonţidei, mult mai puţină lume ar fi auzit de ea fără Festivalul Electric Castle, la fel cum, fără celebra piesă „Bal la Apahida”, a celebrei trupe clujene Semnal M, mult mai puţină lume ar fi auzit de localitatea de lângă Cluj-Napoca.

Dar şi Apahida înseamnă mult mai mult decât includerea numelui ei într-o piesă muzicală. Vestigiile arheologice arată că pe aici au trecut, cu două-trei milenii înainte de Hristos, vestiţii celţi. Că triburi ale gepizilor ar fi sălăşluit în zonă şi căar fi avut chiar un fel de capitală aici. Câteva dintre curiozităţile istorice ale localităţii Apahida ne sunt prezentate de istoricul cujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Bal la Apahida. Podul abatelui

„Balul de la Apahida. Cine nu cunoaşte această piesă celebră a nu maipuţin celebrei formaţii Semnal M, o compoziţie a marelui cântăreţ şi compozitor, regretatul Iuliu Merca.

ALTE ARTICOLE DIN

LA PAS PRIN ISTORIA JUDEŢULUI CLUJ

Apahida. Suntem chiar în faţa unui pod. Să ne gândim puţin la semantica cuvântului. În limba maghiară, Apahida înseamnă „Podul abatelui”. Al cărui abate? Abaţia de la Cluj-Mănăştur.

VEZI ŞI:

ISTORIA PLIMBATĂ A CLUJULUI

Această abaţie era proprietara podului de aici, a unui pod din această zonă, care trecea peste Someşul Mic şi care aducea un venit substanţial călugărilor de la Cluj-Mănăştur”, explică istoricul clujean.

Comori celtice şi gepide

„De asemenea, această localitate este cunoscută de istorici deoarece în apropierea şi în incinta ei s-au găsit nişte necropole celtice, celţii fiind purtătorii unei civilizaţii dezvoltate, în secolele III-II ÎCr.

De asemenea, poate şi mai important, în 1889 s-a descoperit un tezaur cu mult aur şi cu un inel pe care era inscripţionat numele Omharus, care era o căpetenie gepidă. Gepizii erau un trib migrator germanic. Inelul cu acea inscripţie se află la Budapesta, la Muzeul Naţional de acolo.

La circa 300 de mtri de această locaţie, în 1968 s-a găsit un alt tezaur, mult mai bogat, care iniţial a fost „găzduit” la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, iar din 1971 se află la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

Iar în 1978, pe locul actualei clădiri a Poştei, tot accidental, s-a găsit un alt tezaur al acestei polulaţii germanice. Aceste lucruri i-au făcut pe cercetătorii istorici să presupună şi să lanseze ipoteza că aici ar fi fost un centru al gepizilor, poate chiar o capitală a lor, nu se ştie precis. Un lucru precis îl cunoaştem, încă: că în jurul Clujului erau mai multe localităţi ale acestor gepizi”, mai arată Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Istoricul şi Securitatea

„Un alt lucru demn de relevat este că în acestă localitate s-a născut un istoric celebru, controversat azi, Ştefan Pascu, născut în 1914, decedat în 1998, care a fost rector al Universităţii „Babeş-Bolyai”, a fost decan al Facultăţii de Istorie, a fost preşedinte al Filialei Cluj a Academiei Româna, a fost un reputat medievist. Are câteva lucrări despre Cluj, despre Vioevodatul Transilvaniei, despre Marea Unire de la 1918 etc.

Conform Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, se pare că reputatul academician şi istoric avea şi alte acţiuni subversive, de supraveghere a unor colaboratori, istorici străini trimişi în România, şi în aceste dosare i s-a găsit numele conspirativ „Brânduşa”.

Cert este că în activitatea sa, Ştefan Pascu a ajutat şi foarte mulţi oameni, foarte mulţi istorici de astăzi, dar mulţi dintre ei au fost ingraţi, sau au „uitat” ajutorul pe care l-au primit de la academicianul Ştefan Pascu, care, în timpul lui Nicolae Ceauşescu, era considerat primul istoric al ţării”, conchide istoricul clujean.

*Asociația Cluj24 derulează proiectul „La pas prin istoria judeţului Cluj”, realizat în colaborare cu profesorul de istorie Vladimir-Alexandru Bogosavlievici și co-finanțat de Consiliul Judeţean Cluj.

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate