Asociația Cluj24, împreună cu Institutul de Istorie ”George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române,  lansează proiectul ”Avram Iancu – eroul zilelor noastre” pentru a marca împlinirea a 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu. În cadrul proiectului vor fi prezentate o serie de aspecte inedite din viața Crăișorului Munților. 

Tânăr chipeș, de statură medie, cult, plăcut la vedere

Toate mărturiile despre Avram Iancu din perioada prerevoluționară, dar și din timpul evenimentelor de la 1848-1849, îl prezintă pe Eroul Național drept un tânăr chipeș, de statură medie, cult, plăcut la vedere și sociabil. Prin urmare, nimic din ceea ce poate face în viața privată o persoană astfel descrisă nu i-a fost „interzis” tânărului moț, deci, foarte probabil că și el a avut relații amoroase și intime cu fete/femei din epocă în zonele unde a locuit și a activat. Așa cum a sesizat cel mai competent cunoscător al vieții lui Iancu, istoricul Silviu Dragomir, „capitolul dragostei nu ocupă, de altfel, decât un loc foarte modest în biografia eroului. Tânăr cu profil atrăgător, pare firesc ca Iancu să fi avut succes în lumea feminină”.

Despre viața privată a Eroului nu s-au scris foarte multe lucrări, ceea ce este oarecum normal, fiindcă atenția istoricilor dar și a contemporanilor lui Iancu a fost îndreptată mai cu seamă asupra împrejurărilor politice și militare de la mijlocul secolului al XIX-lea în care Eroul a fost angrenat, iar memoria istorică a înregistrat mai cu seamă problemele militare, politice etc. Cu toate acestea, în ultimii 150  de ani, au apărut relatări și aluzii foarte clare referitoare la viața privată a Craiului Munților.

Majoritatea femeilor de care s-a îndrăgostit Iancu au aparținut altor națiuni

De la istorici mai vechi la cei mai tineri, problematica vieții intime a lui Avram Iancu a fost abordată fie în mod special, fie printre rândurile care insistau asupra activității revoluționare a acestuia. Cercetările mai recente ale istoricului Sorin Mitu au demonstrat că majoritatea femeilor de care s-a îndrăgostit Iancu au aparținut altor națiuni, fără a le exclude însă și pe cele românce: „În cele mai multe relatări și izvoare, prietenele sale sunt fete de sânge străin, iar povestea de dragoste se transformă într-o lecție despre relația dintre iubire și sentimentul național, despre puterea dragostei pusă în balanță cu contradicțiile istoriei”.

”Erau multe domnișoare și frumoase între ele, dar ca sora prietenului meu nu era nici una”

Ca mai toți tinerii de atunci și de acum, Iancu a avut o primă „iubire” în anii în care și-a completat educația, învățând în orașul Cluj. Despre această primă idilă avem informații indirecte de la martorii unei confesiuni făcute de Eroul însuși la o cină în casa prietenului său Axente Sever, la mai bine de un deceniu după revoluție.

Astfel, tânăra de care s-a îndrăgostit Avram Iancu se numea Tilda Oblateck, și era sora unui coleg de la Liceul Academic Piarist din Cluj. Tilda locuia în Abrud împreună cu familia ei, tatăl acesteia  fiind înalt funcționar la Oficiul Montanistic din zonă. Cu siguranță că în vacanțele avute pe durata studiilor la Cluj, drumurile lui Iancu l-au purtat și la colegul din Abrud unde a avut ocazia să o cunoască pe sora acestuia. Iancu rememora în 1860, în casa lui Axente Sever, acele amintiri despre prima iubire cunoscută din viața sa: „Am petrecut adeseori prin saloanele magnaților din Cluj, având printre tinerii magnați colegi. Erau multe domnișoare și frumoase între ele, dar ca sora prietenului meu (din Abrud – nota IB) nu era nici una”.

Nu a avut timp de aventuri sentimentale

Avram Iancu a fost prins în vâltoarea revoluţiei de la 1848-1849 încă din a doua jumătate a lunii martie, când se afla stagiar la Tabla Regească din Târgu Mureș, iar pe măsură ce evenimentele s-au precipitat (adunările de la Blaj din primăvară, apoi cea din toamnă etc.), pre­ocupările politico-administrative şi militare i-au absorbit timpul liderului moților în aşa măsură, încât nu prea a mai avut timp să se gândească la aventuri sentimentale, neglijându-și oarecum viața privată.

Aceasta nu înseamnă însă că între două bătălii, în momentele de răgaz dintre numeroasele tentative ale armatei revoluționare maghiare de a pătrunde în inima Munților Apuseni, Iancu și colaboratorii săi nu s-au comportat ca niște oameni obișnuiți, cărora petrecerile, chiar și femeile, să le displacă. Dimpotrivă, există câteva in­formaţii în această privinţă, mai mult zvonuri decât certitudini, despre o posibilă dragoste a lui Avram Iancu pentru frumoasa „felceriţă” din Câmpeni. Aceste zvonuri o privesc pe soţia chirurgului Kalcher Ignaz din Câmpeni, medic cameral, în casa căruia îşi avea cartierul general Iancu în timpul cât a condus luptele din Munţii Apuseni (azi este sediul Bibliotecii orășenești din localitate). Medicul Kalcher Ignaz a fost apreciat pen­tru serviciile prestate prin îngrijirea oștenilor răniţi, și el a fost decorat după revoluție de împăratul Franz Iosif cu crucea de aur pentru merite.

Despre soţia sa se ştie că era o româncă de origine din Zlatna, iar în 1849 avea deja o fată mare. „Descriindu‑şi peripeţiile prin care a trecut după înfrângerea lui Hatvani, consilie­rul Mikó, de la oficiul montanistic din Zlatna, spune că într‑o seară a mers la cartierul lui Iancu pentru a implora protecţie pe seama familiei sale. Aici era petrecere mare, cu un taraf de ţigani. În afară de doamna casei şi fiica ei, societatea era compusă din Iancu, tribunii Nicolae şi Ioan Corcheş cu soţiile şi tribunii Clemente Aiudeanu şi Aviron Telechi. S‑a dansat toată noaptea. Iancu lua parte, fireşte, la petrecere şi dans. Informaţia nu spune prea mult, însă ceea ce aflăm pare sufi­cient pentru a deduce că doamna amintită era trecută de prima tinereţe. Bănuielile lumii pot să fi avut temei în oarecare măsură”. Familia Kalcher a avut și un fiu care a murit în timpul Primului Război Mondial, numit Siegfried, căruia moții din zonă îi spuneau Țifri, și care s-a lăudat la maturitate că ar fi fost fiul lui Avram Iancu.

Un fiu nelegitim al Crăișorului Munților?

La mai bine de o ju­mătate de secol după revoluția pașoptistă mai apare o informație despre viața intimă a lui Avram Iancu. Astfel, în 1906, poetul Octavian Goga a întreprins o călătorie prin regiunea Chişineu‑Criş în plină campanie electorală pentru Parlamentul de la Budapesta, moment în care un preot romano-ca­tolic din Vărşand, de origine, maghiară, i‑a dezvăluit poetului, într‑o întrevedere pe care acesta i‑o ceruse, nici mai mult nici mai puțin decât că ar fi fiul Craiului Munţilor, iar „secretul” îl deţinea de la maică‑sa. „Surprins, poetul a crezut o clipă că se afla în faţa unui dement, dar mărturi­sirea plină de emoţie sinceră l‑a convins de contrariul”.

Alt fiu nelegitim

În anii premergători Primului Război Mondial, o altă informație în aceeași paradigmă aruncă în prim planul zvonisticii o altă personalitate a românilor din Cluj, avocatul Amos Frîncu.

Acesta era cunoscut drept un om politic activ, fiind și director al Băncii „Economul”, prezentându-se ca fiind „copilul din flori al lui Avram Iancu. Fizionomia și temperamentul său se asemănau cu cele ale Iancului”.

În legătură cu un eveniment istoric important din primăvara anului 1849, respectiv atacul prin surprindere asupra Abrudului din partea maiorului maghiar Hatvani, într-un moment în care la începutul lunii mai Avram Iancu și alți lideri din munți purtau tratative cu deputatul bihorean Ioan Dragoș, s-au conturat în istoriografie și memorialistică mai multe versiuni privind alte posibile iubite ale Eroului.

Francisca, salvarea lui Avram Iancu

Astfel, „salvarea” lui Iancu, fuga acestuia din Abrud pentru a nu fi prins de soldații comandantului armatei revoluționare maghiare, ar fi venit dinspre diverse tinere, care l-au avertizat și l-au protejat pentru a reuși să scape nevătămat. Silviu Dragomir înclină să atribuie salvarea Eroului pe seama frumoasei Francisca, fiica preotului Amos Tobias din Abrud, căsătorită la rândul ei cu preotul Iosif Ciura din Bucium. Când Francisca a venit de la Bucium la Abrud și a aflat despre iminentul atac al lui Hatvani, ea l-a anunțat pe Iancu și i-a cerut să plece spre Câmpeni. „Ceea ce Iancu și face, salvându-se, în timp ce căpitanii săi Buteanu și Dobra vor fi prinși de Hatvani, mai apoi spânzurați. Agitația care o cuprinde pe tânăra preoteasă Francisca și insistența cu care îl determină pe Iancu să părăsească Abrudul,  intră în atenția specială  a tinerei femei față de eroul momentului, pe care o putem interpreta fie și numai ca o dragoste ascunsă, manifestată prin gesturi reținute, așa cum cereau vremurile. Mai târziu, preotul Iosif Ciura amintește de  mai multe scrisori de dragoste, vreo zece la număr, pe care Iancu le-ar fi trimis Linei, fiica protopopului Asolon Popovici din Abrud. Aceste scrisori, au fost distruse ulterior. Se pare că, din relatările unei persoane apropiate Linei, o doamnă care a și păstrat o perioadă aceste scrisori, Lina i-a împărtășit dragostea Iancului”.

Hani, o altă salvatoare

Totuși, cele mai multe referințe despre „salvarea” lui Iancu converg spre a atribui acest gest unei alte tinere, Háni (Johann) Farkas din Abrud. Tânăra deosebit de frumoasă, cum o portretizează toate mărturiile contemporane, era fiică fie de preot unitarian (conform lui Silviu Dragomir), fie de avocat (cum susține Ioan Lupaș), dar mai important este faptul că mama acesteia era Ioana Boer, o „româncă” de confesiune romano-catolică, dintr-o familie care fusese maghiarizată în perioada anterioară. Háni era născută în anul 1834, prin urmare era foarte tânără în primăvara anului 1849.

Frumusețea ei, dezvoltarea fizică adecvată o făceau probabil să pară mai matură, precum alte multe fete din epocă, și care se puteau mărita cu dispensă arhierească încă de la vârsta de 14 ani, așa cum o arată studiile de demografie istorică din România.

Avram Iancu se afla se pare în casa lui Alkosály Tamás Farkas, tatăl Johannei, care aflând că trupele ungurești comandate de maiorul Hatvani s-au apropiat de Abrud, l-a înștiințat pe Iancu despre acest lucru. Háni l-a rugat pe Erou să plece imediat pentru a-și salva viața și l-a condus prin grădina din spatele casei părintești. Astfel a reușit Iancu să părăsească orașul în ultima clipă și să se salveze, îndreptându-se spre Câmpeni pentru a organiza contraofensiva împotriva trupelor maghiare.

Epifania, inel de aur de la Iancu

Altă presupusă iubită a lui Avram Iancu ar fi fost Epifania Șuluțiu din Abrud. Aceasta ar fi primit de la Avram Iancu un inel de aur în ziua când a intrat Hat­vani în oraş, iar Eroul i‑ar fi spus: „Dacă voi scăpa cu bine, tu sau nimeni alta va fi mireasa mea. Până la adânci bătrâneţe, Fanny Şuluţiu, măritată Beldiceanu, şi-a  reamintit vor­bele drăgăstoase şi gingaşa atenţie. Dar frumoasa fiică a lui Simion Şuluţiu, care găzduia pe Iancu ori de câte ori venea la Abrud, era la acea epocă doar un copil fermecător”. Nu există însă dovezi credibile despre această presupusă „iubită” a lui Avram Iancu, sunt doar zvonuri consemnate de unul sau altul care l-au cunoscut pe Iancu, și nu există nici o dovadă certă asupra lor, după cum nu există informații verificabile documentar nici asupra Johannei Farkas sau asupra celorlalte femei amintite anterior. Totuși, la nivel de ipoteză, nu putem exclude faptul că și Iancu, un tânăr arătos și cult, să fi avut o viață amoroasă înainte de revoluție și în perioada complicată a anilor revoluționari 18848-1849.

Ioan Bolovan

Bibliografie

Silviu Dragomir, Avram Iancu. O viață de erou, ediție îngrijită, studiu introductiv și notă asupra ediției de Ioan Bolovan și Sorin Șipoș, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2022.

Florian Dudaș, Avram Iancu în Tradiția Românilor, Editura de Vest, Timișoara, 1998

Ioan Lupaș, „O prietenă a lui Avram Iancu”, în Adevărul Literar și Artistic, 1923, nr. 123.

Sorin Mitu, „Iubitele unguroaice ale lui Avram Iancu”, în vol. Sorin Mitu, Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități, Editura Polirom, Iași, 2006

Vasile Moldovan, Memorii din 1848-49, Editura Tipomur, Târgu Mureș, 1995

Delia Cora, Noi date și interpretări privind relațiile de iubire ale Crăișorului, comunicare susținută la Conferința internațională de la Deva din 9-10 mai 2024, în curs de publicare în volumul cu lucrările conferinței

Cine este Ioan Bolovan

Ioan Bolovan: prof. univ. la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie-Filosofie (prorector între 2012-2020), membru corespondent al Academiei Române (din noiembrie 2018) și  directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” din cadrul Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca. Specializat în istoria modernă și contemporană a României, cu precădere istoria  Transilvaniei în sec. XIX-XX, istoria populaţiei şi demografie istorică, istoria graniței militare austriece. Este Co-președintele părții române în Comisia mixtă de istorie româno-maghiară și Comisia mixtă privind relațiile româno-ruse și Tezaurul României. Președinte al International Commission for Historical Demography (ICHD) din august 2015 până în august 2022, iar din august 2022 este președinte de onoare al ICHD. A publicat (individual sau colectiv) 29 de cărți, a editat şi coordonat  peste 40 de volume, precum și peste 250 de studii şi articole în reviste de  specialitate şi volume colective din ţară şi străinătate. A fost decorat de către președintele României, cu Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri” prin Decretul prezidențial nr. 1137/2021 din 26 noiembrie 2021.
Proiectul ”Avram Iancu – eroul zilelor noastre” se derulează cu sprijinul financiar al Primăriei Cluj-Napoca și Consiliului Județean Cluj, având susținerea TeraPlast și Băncii Transilvania.