VIDEO. Actorul Dan Chiorean, la Clujăreală: Cât face 6×8? Vezi, eu nu știu. Asta m-a determinat să mă fac ACTOR

Îndrăgitul actor clujean Dan Chiorean, zis și „Cicicu”, a fost invitatul lui Marius Aciu la podcastul „Clujăreala” de la Cluj24. Dan Chiorean s-a născut la Cluj pe 12 februarie 1970. A absolvit Institutul de Teatru „Szentgyörgyi István“ din  Târgu-Mureş, promoţia 1994, clasa prof. Cornel Popescu. În întreaga sa carieră a activat la Teatrul de Stat din Turda, Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, Trupa pe butoaie – proiect UNITER iar din 1995 esta angajat al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca. A fost nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol principal” oferit în cadrul Premiilor Gopo, pentru rolul din filmul Rocker, în regia lui Marian Crişan în 2014 și a fost premiat cu Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internaţional de Film de la Vilnius, pentru același rol, în 2013.

„Am fost la Liceul 15 din Grigorescu. Din clasa a I-a până într-a XII-a am fost la același liceu. Și asta pentru mine a fost extraordinar. Pentru profesori, deloc, pentru că ei au trebuit să mă suporte. Și chiar au avut ce să suporte. Dacă nu era diriginta mea, doamna Gheran, o femeie extraordinară, eu cred că și acum dădeam BAC-ul … A doua mamă a mea. Am avut multe mame. Deci mama mea naturală, și după aceea doamna Gheran și doamna Melania Ursu. Ele sunt cele trei mame ale mele.

După 90, au apărut radio-urile astea particulare, Uniplusul, Contactul, Sonicul și după aceea CD Radio. Și toți eram tineri acolo la teatru și veneau niște gagici foarte faine care îmi puneau aceeași întrebare. Erau total lipsite de inspirație. No ofence, dar asta era situația. Veneau cu microfonul și foarte… așa, șmecheruțe: „Stăm de vorbă cu actorul Dan Chiorean. Ce v-a determinat să vă faceți actor?” și îmi băga microfonul în gură. De trei, patru ori am încercat niște răspunsuri de alea mega-inteligente cu chemarea în care eu am simțit că sunt motivat să fac chestia asta.

VIDEO. Actorul Dan Chiorean, la Clujăreală: Cât face 6×8? Vezi, eu nu știu. Asta m-a determinat să mă fac ACTOR

La un moment dat, neuronul meu evident că s-a blocat. Că de unde atâta inspirație? Și vine una, nu știu a câta oară era și zic, dacă așa mă întreabă ce m-a determinat să mă fac actor, eu o să-i spun adevărul. Și fetița a insistat și m-a întrebat. Ce v-a determinat să vă faceți actor?

Și zic, ia întreabă-mă cât face 6×8. Poftim? Cât face 6×8, întreabă-mă cât face 6×8. Cât face 6×8? Zic, vezi, nu știu. Asta m-a determinat să mă fac actor. That’s it. Asta e adevărul. Și mai am încă unul.

După ce mi-am luat carnetul de conducere, pe vremea aia nu era traficul care e azi. Erau aproape șapte mașini. Și zic, unde mă duc eu să învăț să conduc? Zic, fac un drum Cluj-București și la București învăț.

Și la un moment dat, la ieșirea din Brașov, aveam vreo șase luni de când eram angajat la Naționalul din Cluj. Și îmi face un nenea milițianul, de ăla cu burtă regulamentară, așa frumos, îmi face semn să trag pe dreapta. Vreau să spun că am început să tremur tot. Prima întâlnire. Prima oprire. Primul contact cu organul.

Eu tremuram tot, transpiram, eram înnebunit. Și mi-am adus aminte că mi-a spus unul, zice, pune, mă, legitimația, când te oprește poliția, pune legitimația de teatru, pune-o deasupra actelor și poate îl impresionezi pe nenea organul.

„Bine, bine… Actor, actor… Dar cu ce te ocupi?”

Ăștia aveau așa o slăbiciune față de legitimații pe vremea aia. Și la un moment dat, o pun deasupra actelor și, într-adevăr, a avut un efect fantastic. Nu s-a uitat la celelalte acte, la, mă rog, carnet, și s-a uitat la… a luat legitimația, era de aia de carton din două, știi? O deschide, se uită la poză, să vadă dacă corespunde realitatea cu… Se uită peste burtă la mine. Așa, măi, că se uită așa, cu autoritatea aia, perfectă, așa, se uită și, în dreapta, jos, scria funcția. Și acolo, pe linia punctată, scria actor.

Și se uită așa la mine, iară se uită acolo, iară se uită la mine și zice… Bine, bine… Actor, actor… Dar cu ce te ocupi?

Vreau să spun că întrebarea asta și în ziua de azi mă urmărește. Chiar. Că omul a avut dreptate. Că dacă ziceam că sunt tâmplar, după mine rămâne ceva. Nu? Un scaun, un dulap, rămâne ceva… După actorul de teatru ce rămâne?

Trebuie să mă crezi pe cuvânt că sunt actor de teatru. Nu vorbesc de actorul de film, de actor de teatru, pentru că trebuie să vii la teatru ca să mă vezi. Și cum organul nu cred că frecventa… Poate doar obligat.

Aveam de ales între facultățile de teatru de la București și Târgu Mureș. Doar acolo erau. Și m-am dus, evident, la București, la niște ore de pregătire înainte de examenul de admitere. Și vreau să-ți spun că, ajuns acolo, atmosfera aia…

„Toți candidații la președinție și la parlament să treacă prin control. Control medical psihiatric”

Eu sunt pe jumătate bucureștean. Maică mea e din Siliștea Snagov, de lângă București. Toată copilăria mea și adolescența, acolo mi-am făcut-o, la București. Și tot Ardeleanu din mine a fost mai puternic și am zis că nu-i pentru mine viteza aia de acolo. Așa că m-am retras la Târgu Mureș, unde am dat la facultate. Doamna Melania Ursu m-a pregătit și-a avut mare răbdare cu mine…

Am dat la Târgu Mureș. Prima dată am picat cu brio. În primul an am fost 86 de candidați. Și erau două locuri. Două locuri pentru băieți și două locuri pentru fete. Iar locul de băieți se știa. Neoficial. Se știa că era cu pile. Adică Partidul Comunist întotdeauna avea un actor mai bun, un candidat mai bun decât noi. Și ăla se știa că avea rezervat un loc.

Noi ne băteam pe un loc. Și pe vremea aia era o chestie faină că pe lângă examenele de practică mai era și examenul medical. Pe care eu nu înțeleg de ce nu-l facem și nu se inițiază o lege de exemplu acum ca toți candidații la președinție și la parlament să treacă prin control. Control medical psihiatric. Nu psihologic, psihiatric… Adică eu care îmi iau carnetul trebuie să dau tot felul de examene și trebuie să conduc o mașină și ei care sunt la nivelul ăla, ei nu fac niciun control? Absolut niciunul? Medical vorbesc… Cred eu că ar fi benefic pentru sănătatea societății.

Să revin… Și ne-am dus la examenul psihologic. Era o doamnă acolo, medic, un psiholog și se uită așa, se uită la mine și zice, măi, tu ești normal? Nu cred că sunt foarte normal, i-am răspuns. Bă, dacă ziceai că ești normal, te picam. Și să spun și de ce. Cum, mă, să fiți 80 de candidați și să dați pe un loc? Și să și crezi că intri. Deja-i semn de nebunie… E clar că ceva-ți lipsește”, a spus Dan Chiorean.