Connect with us
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

Vezi cum se poate crește eficacitatea vaccinului AstraZeneca

Publicat


Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford are o eficacitate de 76% împotriva infecţiilor simptomatice timp de trei luni după prima doză, eficacitatea crescând dacă a doua doză este administrată mai târziu, potrivit unui studiu publicat marţi, relatează agenţia Reuters.

Universitatea Oxford notează că aceste concluzii preliminare, încă neevaluate de alte organisme competente, susţin decizia guvernului britanic de a extinde la 12 săptămâni intervalul dintre administrarea celor două doze pentru a creşte numărul persoanelor imunizate cu doza iniţială.

Rezultatele studiului, obţinute în urma testelor clinice efectuate în Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud, indică o anumită protecţie după prima doză şi sporirea răspunsului imun în cazul unui interval mai lung până la a doua doză în cazul voluntarilor cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.

”Eficacitatea vaccinului după o doză unică de vaccin din ziua 22 până în ziua 90 post-vaccinare a fost de 76%, iar analiza modelată nu indică o diminuare a protecţiei în timpul acestei perioade iniţiale de trei luni”, afirmă experţii Oxford.

Conform cercetării, eficacitatea vaccinului AstraZeneca/Oxford a fost de 82,4% atunci când a doua doză a fost administrată la 12 săptămâni sau după acest termen, faţă de 54,9% în cazul injectării celei de-a doua doze într-un interval mai mic de şase săptămâni după prima doză.

Sursa: Agerpres



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

Cămașa de Paști, cusută pe ascuns. Tradiții și obiceiuri de Sărbători în satele clujene

Publicat

De

Camașă de Paști cusută în satele clujene

Nu era sărbătoare însemnată în decursul anului la care fetele să nu îmbrace cămăși noi, cusute de ele în șezătoare sau acasă, pe furiș, departe de ochii celorlalte.

Astfel, pe toată durata postului, femeile torceau, ţeseau și coseau, deoarece era credinţa că de Înviere fiecare om trebuie să aibă haine noi, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.

Cămașa de Paști, cusută pe ascuns. Tradiții și obiceiuri de Sărbători în satele clujene

„Modelul cusut pe cămașă era un mare secret și, totodată, o competiție între fete, în alegerea celui mai frumos, dar pe care să nu-l aibă nimeni”, spune Leontina Drânda din Măguri-Răcătău, județul Cluj.

Așa că, de cele mai multe ori, cusătura cămășii era atent gândită și lucrată. Fata cosea pe ascuns, ca să nu-i fure cineva modelul, ca la biserică și la joc, mai ales de Paști, cămașa ei să fie cea mai frumoasă.

Având în vedere obiceiul ca de Înviere să ai haine noi, se mai spunea despre Paşti: „Paştile falnice, tot în coji de ouă şi-n cămeşe nouă!”, conform specialiștilor de la CJCPCT Cluj.

FOTO: Detaliu cămașă – Răchițele, jud Cluj, Arhiva CJCPCT Cluj

Citește mai departe

CULTURA

VIDEO FOTO. Mii de clujeni au luat lumină în noaptea de Înviere și au cântat ”Hristos a Înviat!”. Cei mai mulți, la Catedrală

Publicat

De

Hristos

Mii de credicioși ortodocși au luat lumină în noaptea de Înviere la Catedrala Mitropolitană, dar și de la bisericile de cartier din Cluj-Napoca și au cântat ”Hristos a Înviat”, celebrând Învierea Mântuitorului Isus Hristos.

Cei mai mulți dintre ei au fost prezenți în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca unde au asistat la slujba oficiată în aer liber de un sobor de preoți în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț.

La miezul nopții, credicioșii au luat lumina sfântă chiar de la mitropolit, care, cu câteva ore mai devreme, a fost după ea la Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj unde a aterizat avionul care a adus-o tocmai din Ierusalim, după care, cu lumânări și candele aprinse în mâini, au înconjurat biserica, în frunte cu IPS Andrei și preoții care îl însoțeau.

Hristos a Înviat!

Hristos

Clujenii prezenți au cântat ”Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând”, celebrând Învierea Mântuitorului Isus Hristos.

Duminică dimineață, de la ora 9, mitropolitul Andrei va oficia slujba de Liturghie de Paști unde va citi Pastorala intitulată ”Iubirea adevărată este jertfelnică”.

Sursa video principal: Radio Renașterea

Citește mai departe

EVENIMENT

Mesajul mitropolitului Clujului pentru Florin Piersic: Să-i dea Dumnezeu sănătate, să se facă bine

Publicat

De

mitropolit Andrei

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a transmis, sâmbătă, un mesaj pentru actorul Florin Piersic, care este internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.

”Să-i dea Dumnezeu sănătate să se facă bine, să mai poată merge la Ierusalim”, a spus mitropolitul Clujului.

Florin Piersic își va petrece Paștile în Institutul Inimii.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Dinamo București scoate un egal pe Cluj Arena în fața lui ”U” Cluj, scor 3-3

Publicat

U dinamo

Dinamo București smulge, sâmbătă seara, un egal pe Cluj Arena în fața ”U” Cluj, scor 3-3, după un meci plin de răsturnări de situație din play-out-ul Superligii de fotbal.

Clujenii au deschis scorul în prima repriză prin Popa în minutul 6, Dinamo a egalat prin Bani în minutul 37, după care a preluat avantajul în repriza a doua, când Milanov a marcat în minutul 48.

”Șepcile roșii” au egalat prin Oancea în minutul 61, după care dinamoviștii au înscris prin Pavicic în minutul 87, iar clujenii au egalat prin Bic în minutul 90+1.

Meciul a avut 8 minute de prelungiri dictate de arbitrul de centru, Szabolcs Kovacs.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax