Connect with us

ACTUALITATE

Vaccinuri din decembrie. Caravane pentru vaccinarea anti-COVID a persoanelor greu deplasabile sau cu dizabilităţi

Publicat


Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, a declarat, duminică seara, că vor fi înfiinţate şi centre mobile de vaccinare – caravane. Acestea ar urma să asigure imunizarea persoanelor care sunt greu deplasabile sau a celor cu dizabilităţi.

Centre de vaccinare în spitale

„Centrele de vaccinare vor fi, pe de o parte, la nivelul spitalelor, care vor vaccina personalul propriu. Şi vor fi înfiinţate centre de vaccinare fixe şi centre de vaccinare mobile – caravane, care vor asigura vaccinarea persoanelor care sunt greu deplasabile. De exemplu, în mediul rural sau a persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, echipe mobile de vaccinare vor asigura, în parte, vaccinarea persoanelor din infrastructura esenţială critică’, a declarat acesta.

Vaccinuri din decembrie

El a spus că, în cel mai fericit scenariu, primele doze de vaccin sunt aşteptate în România în a doua jumătate a lunii decembrie. Iar în scenariul pesimist, în lunile ianuarie-februarie.

„În cel mai fericit caz, ne aşteptăm ca în a doua jumătate a lunii decembrie să avem disponibile primele doze de vaccin, cel puţin de la o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vom vorbi de luna ianuarie – februarie”, a spus Valeriu Gheorghiţă.

Aproape 5 milioane de doze de vaccin

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a precizat că ar fi vorba despre cel puţin 2,4 milioane de doze de la AstraZeneca. Şi, probabil, tot atâtea de la Pfizer.

„Din 1.200.000 de doze noi putem vaccina circa 600.000 de persoane. În acest moment, în sistemul medical sunt estimate circa 250.000 – 300.000 de persoane. Cu siguranţă, noi vom acoperi mai mult decât personalul medical. Şi tot ce înseamnă personal auxiliar din domeniul sănătăţii şi domeniul asistenţei sociale. Foarte probabil vom începe şi campania de vaccinare pentru persoanele vulnerabile – vârstnici şi cei cu boli cronice. În paralel cu vaccinarea persoanelor care desfăşoară activităţi în infrastructura critică”, a arătat medicul.

Stocarea vaccinurilor, mai ales în Bucureşti

Dr. Valeriu Gheorghiţă a menţionat că principalul centru de stocare în România va fi Institutul Cantacuzino.

„Vor exista, pe lângă Institutul Cantacuzino, încă şase centre regionale. Respectiv în locaţia a şase spitale militare, care vor fi prevăzute – şi există aparatura – cu aceste congelatoare de minus 80 de grade care au capacitatea de stocare a unui număr mare de doze. La minus 80 de grade dozele rezistă timp de şase luni. Însă, datoria noastră este să epuizăm cât mai rapid aceste doze. Pentru că nu putem să lărgim la nesfârşit capacitatea de stocare. În permanenţă vom avea tranşe de vaccinuri care ne vor fi livrate. Atunci, noi trebuie să asigurăm în paralel şi consumul acestor doze”, a subliniat specialistul.

El a arătat că tot procesul de vaccinare se va efectua în urma unei planificări. În mod deosebit pentru sistemul medical şi de asistenţă socială şi în baza unor programări electronice pentru celelalte categorii de persoane. Iar programarea se poate face fie electronic, fie telefonic, fie prin intermediul medicului de familie. Dar toate datele se vor revărsa în aceeaşi platformă comună, tocmai pentru a avea o evidenţă cât mai clară a numărului persoanelor imunizate.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ECONOMIE

VIDEO. Aeroportul Cluj, gazda conferinței „2024 Regional Air Transport Conference”. Dezvoltare și provocări, temele de anul acesta

Publicat

De

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a găzduit vineri, 6 septembrie, cea de-a treia ediție a conferinței regionale de aviație, „Regional Air Transport Conference – Regional Development and Infrastructure Challenges”.

Evenimentul găzduit de Aeroportul Cluj, organizat în colaborare cu Air Transport News, a reunit profesioniști de top din aviația civilă internațională, reprezentanți ai autorităților naționale și directori ai companiilor aeriene și aeroporturilor din Europa și România.

„O bună oportunitate să discutăm despre viitor”

David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj, a subliniat, în discursul său de bun venit, importanța evenimentului pentru viitorul aviației și dezvoltării regionale.

„Această conferință este o oportunitate bună să discutăm despre viitor, despre dezvoltare. Așa cum știți, sunt o sumedenie de provocări în domeniul aviației, în gestionarea aeroporturilor și a companiilor aeriene. Dincolo de discuțiile din cadrul conferinței, sunt convins că acest eveniment va fi o bună oportunitate să creăm legături noi”, a declarat directorul Aeroportului Cluj.

Dezvoltare spectaculoasă a domeniului aviatic în România

În cadrul conferinței, David Ciceo a vorbit despre dezvoltarea traficului aerian în România, dar și despre oportunitățile create prin fonduri europene nerambursabile.

„Piața aviatică din România are 17 aeroporturi deschise traficului internațional. Am avut, în 2023, 24.590.000 de pasageri, mai mulți decât în 2019. Și anul acesta ne așteptăm la o creștere și la depășirea pragului de 25 de milioane de pasageri la nivel național. Am avut mai mult de 27 de milioane de locuri disponibile pe curse aeriene în total în România, în 2023, ocupate, în medie, în proporție de 88%.

În România există cerere mare pentru transportul aerian. În 1999 erau doar 2,2 milioane de pasageri pe toate aeroporturile din România, față de 24,5 milioane înregistrați anul trecut. Anul trecut, doar pe Aeroportul Cluj s-au înregistrat 3,2 milioane de pasageri, mai mult decât totalul înregistrat la nivel național în 1999. Cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, toate aeroporturile din România au avut oportunitatea să investească enorm în securitate și infrastructură”, a mai spus David Ciceo.

În primele șapte luni ale acestui an, Aeroportul Cluj a fost al doilea din țară ca număr de pasageri, urmat de Aeroporturile Iași și Timișoara. Pe primul loc se situează Aeroportul Otopeni. În total, la nivel național, s-au înregistrat 14.533.500 pasageri în acest interval.

Invitați din domeniul aviației internaționale, la Aeroportul Cluj

Printre speakerii invitați să ia parte la acest eveniment s-au numărat Cătălin Radu – Director General, Aviation Administration, Kazakhstan, Onur Dedeköylü – Director Comercial, Pegasus Airlines, Glyn Hughes – Director General, Asociația Internațională a Transportatorilor Cargo (en. TIACA), Costin Iordache – Director General, TAROM, Petros Kavassalis – Profesor Asociat şi Prorector pentru Cercetare şi Inovare, University of the Aegean și alți reprezentanți de companii aeriene și aeroporturi internaționale.

Conferința s-a încheiat cu un concert de muzică clasică, cu tematica „Seară Grecească”, susținut de pianista Evgenia Votanopoulou și violonista Nina Patrikidou, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Peste 100 de persoane au protestat la Cluj-Napoca pentru protecția animalelor din adăposturile publice

Publicat

Peste 100 de persoane au participat sâmbătă, 7 septembrie, la un protest pentru protecția animalelor, organizat în fața Prefecturii Cluj. Ei au cerut oprirea eutanasiilor și sterilizarea câinilor și pisicilor.

Circa 100 de clujeni, iubitori ai animalelor și reprezentanți ai asociatiilor pentru protecția animalelor, câțiva dintre ei însoțiți de patrupezi, au luat parte sâmbătă la un protest organizat la Cluj-Napoca, în fața Prefecturii.

Protest la Cluj-Napoca și la Iași

Protestul a fost organizat simultan în Cluj-Napoca și Iași, făcând parte dintr-o acțiune organizată la nivel național. Noi proteste sunt anunțate în mai multe orașe mari din țară, după uciderea a zeci de câini din adăpostul public al orașului Târgu Jiu luna trecută.

Participanții la protest au venit cu pancarte cu mesaje împotriva eutanasiilor și pentru sterilizarea animalelor ca strategie de lungă durată pentru controlul populației de câini și pisici fără stăpân.

DA sterilizării, NU eutanasierii

În cadrul protestului, au luat cuvântul atât organizatorii, cât și alți participanți la protest, care au făcut apel către autorități să asigure bunăstarea și dreptul la viață al animalelor din adăposturile publice. Ei au cerut oprirea eutanasiilor și au cerut microciparea animalelor de companie.

Protestul a durat circa două ore, începând cu ora 14, și s-a desfășurat fără incidente. Organizatorii manifestării s-au declarat dezamăgiți de numărul mic de participanți, având în vedere că protestul a fost promovat pe grupuri de protecția animalelor cu zeci de mii de membri.

Zeci de câini omorâți în adăpostul din Târgu Jiu, într-o singură oră

Acțiunea vine după ce, în data de 12 august, 60 de câini aflaţi în adăpostul administrat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân” din Târgu Jiu au fost eutanasiaţi într-o singură noapte, într-o singură oră.

Autoritățile au invocat o decizie a Consiliului Local prin care câinii din padoc pot fi eutanasiați în termen de 14 zile de la capturare. IPJ Gorj investighează cazul.

Mai multe detalii pe acest subiect puteți afla săptămâna viitoare, în cadrul podcastului HUMAN HUB, o producție Cluj24.ro, realizat de Cristina Șendrea.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Mașină răsturnată, în urma unui accident petrecut pe strada Take Ionescu din Cluj-Napoca. Două persoane, rănite ușor

Publicat

Un accident s-a petrecut sâmbătă după-amiază pe strada Take Ionescu din Cluj-Napoca. Potrivit primelor informații, două persoane au fost rănite ușor.

Pompierii clujeni au intervenit sâmbătă după-amiază la un accident petrecut pe strada Take Ionescu din municipiul Cluj-Napoca. Două mașini au fost implicate, una dintre ele răsturnându-se în urma impactului.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Take Ionescu. Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme, însă din fericire nu au existat victime încarcerate”, a transmis ISU Cluj.

Două persoane, rănite ușor

Potrivit primelor informații, două persoane au fost rănite ușor, fiind consultate de echipajele medicale.

„Un bărbat și o femeie sunt evaluați de către echipajele medicale, ambii prezentând afecțiuni ușoare.

La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare, respectiv motocicleta SMURD. Partea medicală este asigurată de către două echipaje SAJ”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Primarul Emil Boc propune premierea judocanului paralimpic Alexandru Bologa: Suntem mândri de performanțele sale

Publicat

Primarul Emil Boc i-a transmis felicitări judocanului Alexandru Bologa, câștigătorul medaliei de aur la Jocurile Paralimpice de la Paris, și propune premierea sa de către administrația locală.

„O reușită istorică pentru sportul românesc, pentru sportul clujean”

Primarul Clujului, Emil Boc, i-a transmis felicitări judocanului Alexandru Bologa, cetățean de onoare al Clujului, pentru cucerirea medaliei de aur la Jocurile Paralimpice de la Paris, considerând performanța sa o reușită istorică pentru sportul românesc.

„Campionul clujean Alexandru Bologa a adus aurul pentru România la Jocurile Paralimpice de la Paris. Felicitări din suflet!

Ne bucurăm alături de Alex Bologa și pentru el! Medalia de aur la judo în cadrul Jocurilor Paralimpice de la Paris este o reușită istorică pentru sportul românesc, pentru sportul clujean, suntem mândri de performanțele sale și îi mulțumim! Transmit felicitări și antrenorului Tamas Gergely și întregii echipe care este alături de campion”, a transmis edilul.

Premiu din partea administrației locale

Primarul a arătat că va propune premierea sportivului paralimpic în consiliul local, în semn de apreciere pentru eforturile sale. Alexandru Bologa este cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca din anul 2022.

„Voi propune Consiliului local premierea sportivului, un gest simbolic prin care comunitatea noastră să își arate aprecierea pentru exemplul remarcabil pe care acest tânăr ni-l oferă.

Judoka Alexandru Bologa este Cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca din anul 2022 și se menține pe primul loc în clasamentul mondial din 2019, cu medalii importante câștigate la Tokyo (2020), Rio (2016), la campionate mondiale și europene, fiind cel mai tânăr medaliat judoka la Jocurile Paralimpice și primul medaliat nevăzător român la judo”, a mai arătat Emil Boc.

Amintim că judoka Alexandru Bologa, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, a câștigat vineri seară medalia de aur la Jocurile Paralimpice de la Paris.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax