Connect with us

EVENIMENT

Ușoară SCĂDERE a numărului de infectări pe țară față de ziua precedentă. În Cluj au fost cu peste 100 mai multe cazuri

Publicat


În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 27.346 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

În intervalul 08.02.2022 (10:00) – 09.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 176 de decese (91 bărbați și 85 femei), dintre care 5 decese anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 11.324, cu 241 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.120 de persoane, cu 3 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.120 pacienți internați la ATI, 950 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 811 sunt minori, 794 fiind internați în secții, cu 27 mai puțin decât în ziua anterioară și 17 la ATI, cu 5 mai puțin decât în ziua anterioară.

Rata incidenței pe județul Cluj este de 29,52 la mie.

În ultimele 24 de ore, 1.844 persoane au fost confirmate Covid-19 din județul Cluj, cu 112 mai multe ca în ziua precedentă. Au fost raportate și 5 decese asociate Covid-19.

512 clujeni s-au vaccinat în ultima zi.

vaccinati

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

VIDEO. Remus Lăpușan (PSD Cluj): Alin Tișe trăiește într-o bulă. Nu are nicio legătură cu CJ și cu administrația județului (PE)

Publicat

Lăpușan

Prim-vicepreședintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, candidat pe locul 2 la Camera Deputaților, l-a acuzat pe președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, că trăiește într-o bulă, neavând nicio legătură cu instituția pe care o conduce și cu tot ce înseamnă administrația județului.

Invitat în podcastul Contraste de pe Cluj24 realizat de Florin Danciu, Lăpușan a spus, printre altele, că i se pare rușinos din partea lui Tișe să constate, după 8 ani de când este președinte al Consiliului Județean Cluj, că nu e bine ce se întâmplă în societățile din subordine, cum sunt Tetarom, Univers T,  Clujana sau Agrotransilvania.

”PNL Cluj și domnul Tișe au îngropat Clujana, ca să fie clar. Punct și de la capăt. Altceva nici nu avem ce discuta. În mandatul domnului Tișe, Clujana a dispărut.

(…) Să vă dau cel mai cunoscut exemplu care există în Europa, că nu trebuie să inventăm noi roata. Cea mai implicată entitate în zona asta de bunuri mobile și așa mai departe, este Primăria din Viena care are cele mai multe clădiri din Viena, face administrare, încasează chirii, are firme, are tot felul de lucruri care aduc bani la buget.

La fel ar trebui să facă și Consiliul Județean, care trebuie să producă bunăstare pentru locuitorii din județul Cluj. Și pentru a produce bunăstare ai nevoie de buget.

Și banii de unde? Poți să ai fonduri proprii, ai impozite, deci ai mai multe surse.

Ce a făcut 8 ani

Domnul Tișe trăiește într-o bulă, din când în când mai își ia jobenul și face câte o conferință de presă, dar nu vorbește cu adevărat. Avem noi o problemă că nu am spus lucrurilor pe nume. Deci domnul Tișe nu are nicio legătură cu Consiliul Județean și cu tot ce înseamnă administrația județului.

Păi dacă vorbim de Agrotransilvania, e condusă de cei din PNL care sunt la guvernare din 2016. Domnul Tișe în 2016 a câștigat ultima dată.

Adică după 8 ani de zile spui că nu-i bine ce se întâmplă la Agrotransilvania sau în altă parte, dar ce ai făcut 8 ani de zile? Că ai fost președinte, ai avut majoritate, ai avut vicepreședinte, ai avut tot ce ai vrut. Adică mie mi se pare rușinică, așa, din partea domnului Tișe.

Adică să vii după atâți ani de zile să spui că nu-s lucrurile în regulă, păi ce ai făcut 8 ani de zile? Înseamnă că pleci acasă”, a spus Lăpușan.

CMF 11240017

Citește mai departe

EVENIMENT

Care sunt cotele la pariuri pentru alegerile PREZIDENȚIALE din România și SUA

Publicat

Nereguli la vot Cluj

A mai rămas mai puțin de o lună până la alegerile prezidențiale de la noi. Cine va fi următorul președinte al României? Dar al Statelor Unite? Vezi care sunt cele mai noi cote la pariuri pentru următoarele alegeri prezidențiale din 2024 ce vor avea loc pe 24 noiembrie (primul tur) și 8 decembrie (al doilea tur) la noi, respectiv 5 noiembrie la americani.

În acest moment, Marcel Ciolacu este cotat cu prima șansă de a câștiga alegerile prezidențiale din România din 2024, având o probabilitate implicită de câștig de 64%.

Care sunt cotele la pariuri pentru alegerile PREZIDENȚIALE din România și SUA

Principalul contra candidat este Mircea Geoană, a cărui cotă a crescut constant în ultimele săptămâni (ceea ce echivalează cu o scădere a șanselor de a câștiga alegerile prezidențiale). Urmează, în această ordine, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi și George Simion.

Cote pariuri prezidențiale România

Iată ultimele cote la pariuri în momentul de față pentru alegerile prezidențiale din România:

Marcel Ciolacu – 1.55
Mircea Geoană – 3.33
Nicolae Ionel Ciucă – 4.44
Elena Lasconi – 5.55
George Simion – 22.00
Ludovic Orban – 111.00
Cristian Diaconescu – 222.00
Ana Birchall – 333.00
Kelemen Hunor – 333.00

Conform unui sondaj pentru prezidențiale realizat de Biroul de Cercetări Sociale și publicat în octombrie 2024, Marcel Ciolacu ar obține 19.6% din voturi, Nicolae Ciucă 16.9%, iar Mircea Geoană 13.1%.

În sondajul INSCOP din septembrie 2024, Mircea Geoană ocupa primul loc în intențiile de vot (21.4%), urmat de Marcel Ciolacu (20.3%) și Elena Lasconi (14.2%)

Alegeri SUA

Azi se află în plină desfășurare alegerile prezidențiale din Statele Unite. Cine este favorit să devină următorul președinte al SUA?

În acest moment, Donald Trump este favorit, având o probabilitate implicită de câștig de 59%. Cota acestuia a scăzut constant în ultimele săptămâni, deși după retragerea lui Joe Biden, Kamala Harris era favorită în sondaje.

Cote pariuri prezidențiale SUA:

Donald Trump – 1.67
Kamala Harris – 2.30

Conform analizei FiveThirtyEight, cel mai de prestigiu prognozator al alegerilor prezidențiale americane, Trump este văzut ușor favorit cu 51% șanse de câștig.

Sondajele agregate la nivel național îl dau de dau de asemenea favorit pe Donald Trump, cursa fiind însă extrem de strânsă.

Sursa: siteuripariuri.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Măsuri pentru încurajarea natalității în România, propuse de Marcel Ciolacu:Card pentru familia numeroasă și vouchere copii (PE)

Publicat

Marcel

Proiectul de țară al candidatului PSD la Președinția României, Marcel Ciolacu, include o serie de măsuri care au rolul de a stopa declinului demografic și de a încuraja natalității, în condițiile în care depopularea reprezintă una din problemele majore la ora actuală. 

Astfel, Marcel Ciolacu propune susținerea familiilor cu 2 sau mai mulți copii și a familiilor monoparentale printr-un program de vouchere anuale de 1.500 de lei pentru fiecare copil, până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru achiziția de rechizite, îmbrăcăminte pentru școală, cărți, tabletă. De acest program ar beneficia familiile al căror venit net lunar pe membru de familie este sub 1.500 de lei, sub condiția prezenței la școală.

De asemenea, se încurajează munca prin prelungirea vieții active, prin susținerea acordării de facilități fiscale companiilor care angajează persoane cu vârsta de peste 55 de ani sau oferă un program flexibil sau part-time pentru persoanele vârstnice care doresc să își pună în valoare experiența profesională.

Card pentru familia numeroasă

O măsură extrem de importantă este programul card pentru familia numeroasă care oferă familiilor cu cel puțin 3 copii și familiilor monoparentale cu venituri reduse anumite beneficii – transport public gratuit pentru copii, locuri gratuite în tabere, scutirea de costuri la creșe și grădinițe, acces la activități culturale precum teatru, film, bibliotecă și concerte, consiliere psihologică gratuită, acces gratuit la evenimente sportive, cursuri de înot, fotbal, baschet, tenis etc.

”Propunem garanții de 1 miliard de lei anual pentru programul Family Start, care înseamnă credite garantate de stat, cu dobândă subvenționată și comisioane zero aferente împrumutului pentru acoperirea nevoilor tinerilor pentru căsătorie, locuință, sănătate, educație și cultură”, a precizat Marcel Ciolacu.

În proiectul de țară se mai prevede stabilirea, împreună cu autoritățile locale, a planului de investiții în creșe, grădinițe, afterschool pentru următorii 5 ani, în funcție de gradul de dezvoltare al fiecărei localități/ sector al Bucureștiului.

Proiecte de infrastructură școlară

”Urmărim modificarea cadrului legislativ în domeniul urbanismului în sensul includerii în Planurile Urbanistice Generale (PUG) și Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) a unor prevederi clare pentru infrastructura educațională și medicală în vederea asigurării accesului la servicii educaționale pentru noile comunități.

Ne preocupă finanțarea cu precădere a proiectelor de infrastructură preșcolară și școlară, dar și dezvoltarea unor parteneriate cu autoritățile locale pentru dezvoltarea cluburilor sportive pentru copii”, consideră Marcel Ciolacu.

Politicile de stopare a declinului demografic vizează și programe de atragere a tinerelor către profilul liceal și universitar real – STEM și înaltă tehnologie, dar și finanțarea cursurilor de recalificare pentru părintele singur cu venituri mici, care dorește să-și schimbe domeniul profesional, vouchere before și after-school.

CMF: 31240010

 

Citește mai departe

EVENIMENT

O Românie care te respectă, un stat pentru români. USR, un partid în slujba oamenilor (PE)

Publicat

Uniunea Salvați România (USR) și-a lansat oficial programul pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, un program centrat pe reforma statului și pe modul în care acesta se raportează la cetățenii săi.

USR propune un parteneriat real între stat și cetățean, în care acesta din urmă să nu mai fie privit doar ca sursă de taxe.

Taxe mai mici, o viață mai bună pentru români

România are cea mai mare taxare a salariului minim din Uniunea Europeană și cel mai mare grad de sărăcie. Prioritatea USR este reducerea taxării muncii. Fiecare român va rămâne cu 500 de lei în plus. Munca cinstită va fi încurajată, tinerii vor rămâne cu 1.000 de lei în plus la salariu, iar mamele vor primi câte 500 de lei pentru fiecare copil.

Viorel Băltărețu, candidat USR Cluj la Camera Deputaților: „Mediul privat trebuie să fie un partener al statului, nu sursă de bani pentru cheltuieli aberante ale guvernanților.”

USR sprijină antreprenorii pentru că doar așa putem crește economia și putem crea locuri de muncă. E nevoie de un mediu fiscal mai prietenos cu micii întreprinzători și de eliminarea birocrației prin digitalizare.

„Digitalizarea administrației publice înseamnă că știm în fiecare moment unde se duc banii noștri” – Ciprian Rus, candidat USR Cluj la Senat.

USR transparentizează cheltuielile statului, astfel că toate informațiile vor fi la vedere. În plus, fiecare român va putea accesa toate serviciile publice online, fără să stea la cozi interminabile.

Un stat fără hoție

Vom opri dezmățul pe bani publici, prin eliminarea pensiilor speciale, tăierea subvențiilor pentru partide, restructurarea companiilor de stat și eliminarea practicii bugetarilor de lux și a sporurilor care sfidează orice bun simț.

Oana Murariu, președinte USR Cluj, candidat la Camera Deputaților: „Lupta împotriva corupției va continua atâta timp cât unii nu vor înțelege că dacă furi, trebuie să plătești.”

Programul USR propune ca faptele de coruție să nu mai fie prescrise, iar banii și bunurile care nu pot fi justificate să fie confiscate mai ușor.

Ciprian Rigman, candidat USR Cluj la Camera Deputaților: „Sănătate și Educație pentru toți, nu doar pentru unii.”

În Sănătate, programul USR prevede o gestionarea mai eficientă a spitalelor, prin transferul acestora la autoritățile locale și introducerea unui sistem similar pilonului II de pensii. Românii vor avea servicii medicale de calitate, atât la stat, cât și la privat.  Profesorii vor fi mai bine plătiți, iar sistemul de educație va pune accent pe dezvoltarea competențelor elevilor și simplificarea curriculei școlare.

Echipa USR Cluj vine în fața clujenilor cu profesioniști în domenii cheie, fără probleme de integritate și cu pasiunea și dorința de a face lucrurile așa cum trebuie în parlament. Pentru un Cluj puternic.

CMF 11240015

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax