ACTUALITATE
UPDATE/ Patru dosare penale la Cluj pentru infracțiuni electorale. De ce nu a putut vota un alegător din Mărtinești?
Patru dosare penale au fost întocmite duminică la Cluj pentru infracțiuni electorală, printre care fraudă la vot și împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
Potrivit IPJ Cluj în cursul zilei de duminică au fost înregistrate 38 de sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale. În fiecare caz, aspectele sesizate au fost verificate cu promptitudine, iar 21 dintre acestea nu s-au confirmat.
Totodată, sunt derulate cercetări cu privire la 4 infracțiuni electorale.
„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană de 53 de ani, din municipiul Constanța, județul Constanța, și-ar fi exercitat dreptul la vot la o secție situată în municipiul Turda. Polițiștii municipiului Dej au fost sesizați despre faptul că o persoană căreia i s-a interzis exercitarea dreptului de vot, a votat pe o listă suplimentară”, transmite IPJ Cluj.
Membrii secției de votare erau…la masă
În localitatea Mărtinești, sunt efectuate cercetări privind infracțiunea de împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
Surse locale au declarat pentru Cluj24.ro că un alegător din Mărtinești a vrut să voteze dar i s-a transmis că membrii biroului secției de votare sunt în pauză de masă și să aștepte, iar acesta, nemulțumit de atitudine, a sunat la 112.
Polițiștii clujeni vor verifica cu celeritate toate sesizările privind eventuale nereguli în ceea ce privește desfășurarea procesului electoral.
Pentru a preveni posibile evenimente negative, polițiștii clujeni recomandă respectarea legislației electorale, a regulilor de conviețuire socială, precum și a celor privind combaterea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Update, 19.30:
În municipiul Cluj-Napoca, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o persoană cu domiciliul în comuna Mihăești, județul Vâlcea, și-a exercitat dreptul de vot la o secție situată pe raza municipiului.
De la începutul procesului de votare au fost înregistrate 52 de sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale.
În urma verificărilor desfășurate până la această oră, 38 nu s-au confirmat.
Karla Fanea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






