ACTUALITATE
Un tânăr din 5 dorește să părăsească România. Generația tânără are probleme pe care țara nu le rezolvă
Tinerii vor să plece din țară pentru a studia sau pentru a se angaja. Ceea ce își doresc ei cel mai mult este consiliere în privința carierei, materii pe care să le studieze și putere financiară. Acestea sunt rezultatele unui sondaj făcut de Romanian Business Leaders.
Pe lângă cele menționate, aceștia sunt preocupați și de organizare personală și productivitate, comunicare și gestionarea emoțiilor. Unul din 3 tineri nu intenționează să își deschidă o afacere în timp ce 2 din 3 tineri au apetit pentru antreprenoriat, dar lipsa resurselor de finanțare este principala problemă în România.
Ceea ce își doresc tinerii în privința locului de muncă este flexibilitate, plăcerea de a lucra și serviciul acasă.
Studiul arată că există diferențe semnificative între fete și băieți. Fetele au menționat într-o mai mare măsură nevoi de dezvoltare generală aproape la toate dimensiunile și în special dobândirea abilităților sociale, gestionarea emoțiilor, organizare personală, managementul timpului și orientare vocațională.
Intenția de a deschide un business este mai mare în rândul băieților decât a fetelor, 77% pentru băieți și 64% pentru fete, la fel ca și planurile de a-și deschide o afacere după terminarea studiilor, unde 19% dintre băieți vor să facă asta comparativ cu 6% fete.
Sursa: Hotnews
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






