ACTUALITATE
Un studiu arată faptul că încrederea în vaccinuri este scăzută la nivelul Europei, dar pe un trend ascendent
Oamenii de știință britanici estimează o tendință de creștere ușoară a încrederii oamenilor în vaccinare. Acest studiu a fost făcut în contextul pandemic și în eventuala posibilitate a apariției unui vaccin anti-COVID-19.
„Odată cu bolile emergente precum COVID-19, este vital să supraveghem cu regularitate starea opiniei publice pentru a identifica rapid ţările şi grupurile în care încrederea se erodează”, a declarat autoarea principală a acestui studiu de o amploare inedită, Heidi Larson, profesoară la London School of Hygiene and Tropical Medicine.
Acest lucru va permite identificarea „locurilor în care trebuie acţionat pentru restabilirea încrederii, pentru ca un maximum de oameni să poată să beneficieze de noi vaccinuri care vor salva vieţi”, a continuat ea, citată într-un comunicat apărut în revista medicală The Lancet, care a publicat vineri acest studiu.
Cercetătorii au analizat aproape 300 de anchete naţionale realizate peste tot în lume între 2015 şi 2019, completându-le cu noi elemente şi cu modelare computerizată. Răspunsurile au fost oferite de aproape 300.000 de adulţi, iar principalul subiect a a fost eficiența, dar și siguranța vaccinurilor.
În Europa, „încrederea în siguranţa vaccinurilor a crescut în mai multe ţări, precum Finlanda, Franţa, Italia, Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii”, au precizat autorii cercetării.
Heidi Larson a evidenţiat şi aspectul dezinformării: „O scădere importantă a acoperirii vaccinale coincide adeseori cu temeri nefondate legate de siguranţa vaccinurilor, ceea ce seamănă dubii şi neîncredere”.
Sursa: G4Media
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






