Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Un nou SCANDAL în Consiliul Local Florești. USR NU susține reducerea tarifelor de salubritate

Publicat


gunoi

Un nou scandal a izbucnit, miercuri, în ședința Consiliului Local Florești. Consilierii USR nu au susținut proiectul de hotărâre care prevedea și reducerea tarifelor de salubritate pentru cetățeni. Consilierul local USR, Lucian Contraș, a motivat abținerea prin faptul că nu este de acord cu modul în care operează Supercom în localitate. 

„Proiectul a fost aprobat cu voturile consilierilor PNL și UDMR, care au votat în favoarea floreștenilor.

Consilierii locali ai USR Florești pun mai presus decât dezvoltarea Floreștiului și bunăstarea floreștenilor orgoliile politice, iar voturile exprimate în consecință nu au niciun fundament real ci doar politic.

Pe lângă votul de astăzi în care consilierii USR NU și-au dorit reducerea tarifelor la salubritate amintim respingerea proiectului privind construirea unui muzeu în valoare de 18 milioane de euro din fonduri nerambursabile, voturile de respingere pentru terenurile care au intrat în proprietatea comunei Florești prin renunțarea la dreptul de proprietate acestea neputând fi întabulate, voturile prin care au respins proiecte precum refacerea străzii Eroilor, sistematizarea zonei Terra, înființarea de noi locuri de joacă și fitness, aplicarea programului vinerea verde și menținerea tarifelor pentru mijloacele de transport din Florești, organizarea de evenimente cultural-artistice, toate aceste prin respingerea bugetului local.

Toate proiectele enumerate și multe altele au mers mai departe datorită responsabilității asumate a consilierilor locali PNL și UDMR”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Grupul celor care trăiesc în Florești sau Cluj.




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. USR Floresti

    iunie 29, 2023 la 3:29 pm

    Punct de vedere USR Florești:
    În ultimele zile au apărut mai multe dezinformări legate de votul consilierilor locali USR pe subiectul salubrizării în Florești.
    Suntem un partid responsabil și informarea corectă a cetățenilor e un obiectiv asumat de noi. Regăsiți mai jos mai multe clarificări pe acest subiect:
    Realitate: Consilierii USR Florești s-au abținut la proiectul de hotărâre prin care s-a oferit un mandat domnului primar, Bogdan Pivariu, pentru a vota în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj.
    Motivele:
    – Primarul Bogdan Pivariu ne-a demonstrat că nu e capabil să ne reprezinte corect în cadrul asociației, nefiind interesat de rezolvarea problemelor semnalate de cetățeni (trasabilitatea și cântărirea deșeurilor, precum și de aplicarea principiului „plătește cât arunci”) – link în comentarii
    – Nu avem certitudinea că fundamentarea tarifelor inițiale a fost determinată corect
    – Serviciile prestate nu sunt conform cerințelor contractuale, astfel ne abținem să votăm modificările de tarife ale unui serviciu care nu e prestat conform
    – Prevederile legale de recalculare a tarifelor sunt de anul trecut, reducerea tarifelor trebuia prioritizată imediat ce a fost preluat contractul
    Neconformități identificate:
    – Nu se aplică principiul PAYT (plătește cât arunci), deșeurile nu sunt cântărite, se plătește în continuare în sistemul paușal
    – Nu au fost distribuite toate pubelele și infrastructura încă lipsește
    – Nu au fost emise facturi cu reduceri ca urmare a valorificării deșeurilor reciclabile colectate de la populație
    – Gradul de contractare a serviciilor nu este încă la nivelul asumat al indicatorilor de performanță
    – Nu sunt aplicate sancțiuni Operatorului pt nerespectarea cerințelor contractuale

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate