EVENIMENT
Un dejean a găsit un portmoneu cu 2.900 de euro și l-a dus direct la poliție. Nu e prima dată când face un astfel de gest
Gest extraordinar al unui clujean. Și este unul „cu repetiție”. Bărbatul a găsit pe o stradă din Dej un portmoneu în care se aflau 2.900 de euro, dar și documente și carduri bancare. L-a dus la poliție, iar de acolo a ajuns repede la cel care l-a pierdut.
Norocul unui bărbat dintr-o localitate din apropierea municipiului Dej a fost faptul că persoana care a găsit portmoneul, Todoruț Valer, s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Dej pentru a-l preda, cu speranța ca cine l-a pierdut să îl primească cât mai rapid, suma din interiorul fiind considerabilă.
Un dejean a găsit un portmoneu cu 2.900 de euro și l-a dus direct la poliție
Potrivit polițiștilor clujeni, nu este primul gest de solidaritate și spirit civic pe care l-a făcut Todoruț Valer.
El a mai predat polițiștilor un telefon mobil pe care îl găsise întâmplător și, la fel ca atunci, le-a spus oamenilor legii că predarea bunurilor pierdute de cineva este obligația unui cetățean, o normalitate.
„Confirmăm și noi spusele domnului Valer, dar ținem să îi transmitem admirația noastră pentru umanitate și lecția de bun simț”, au transmis polițiștii clujeni.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






