Connect with us

ACTUALITATE

Un clujean propune ca România să doneze vaccinuri anti-COVID Republicii Moldova

Publicat


Președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), clujeanul Valentin Naumescu, propune ca România să ajute Republica Moldova cu vaccinuri anti-COVID.

”Ce ziceți, oare nu ar fi o idee bună ca președintele Iohannis să anunțe în timpul vizitei oficiale pe care o va efectua la Chișinău sprijinul României pentru Republica Moldova inclusiv în campania de vaccinare anti-COVID?

Printre alte teme de colaborare, un AJUTOR/DONAȚIE de câteva zeci de mii de vaccinuri în prima etapă, din cota care revine României de la Uniunea Europeană, cel puțin pentru personalul medico-santitar și pentru cei din categoriile de risc crescut, ar fi probabil o formă concretă, vizibilă și inspirată de a începe relansarea relațiilor speciale România-Republica Moldova, după recenta inaugurare a președinției Maiei Sandu”, a spus Naumescu.

Acesta a precizat că ar fi nevoie inclusiv de sprijin logistic pentru desfășurarea campaniei de vaccinare, care necesită, așa cum se știe, condiții speciale.

Valentin Naumescu este profesor la UBB și a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și consul al României în Canada.

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate