EVENIMENT
Un băiețel de 3 ani din Cluj a murit de COVID după ce a fost operat pe creier. Familia acuză medicii de neglijență
A supravieţuit unei operaţii complicate pe creier, dar a fost ucis de coronavirusul luat din spital. Este povestea tragică a lui Matei, un băieţel care, chiar azi ar fi împlinit 3 ani. Părinţii dau vina pe medici care l-au internat într-un salon cu doi pacienţi vârstnici bolnavi de Covid. Revoltaţi, oamenii vor ca judecătorii să le facă dreptate, scrie observatornews.
O lună şi două zile a durat chinul micuţului şi în tot acest timp a fost plimbat prin trei spitale din Cluj-Napoca. Părinţii nu şi-ar fi închipuit niciodată că în spatele problemelor de reflux pentru care l-au internat la Spitalul de Copii se ascundea de fapt o tumoră cerebrală. După două săptămâni de investigaţii, medicii au decis să îl transfere la Clinica de neurochirurgie a Spitalului Judeţean pentru operaţie pe creier.
Băiețelul a fost internat în salon cu doi pacienți cu simptome Covid-19
Răul cel mare avea să se întâmple însă în timp ce copilul era la Terapie intensivă. Din lipsă de locuri, medicii l-au internat pe micuţ în aceeași secţie cu alţi doi pacienţi vârstnici.
Dumitru, tatăl copilului: ”Erau în stare foarte urâtă, din ce am văzut, aveau niște simptome, tușeau, aveau probleme cu respirația”.
Articolul complet poate fi citit AICI.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






