ADMINISTRAȚIE
Ultima săptămână cu bonificații pentru plata impozitelor la Cluj
Consiliul Local a stabilit, conform legii, că data de 30 iunie este ultima zi în care clujenii își mai pot plăti taxele și impozitele locale pentru anul curent cu o reducere de 10%.
Până în momentul actual, 60% dintre persoanele fizice și-au achitat impozitele și doar 40% din persoanele juridice. Reamintim că în luna martie a fost prelungit termenul de plată până în 30 iunie 2020 pentru următoarele taxe și impozite locale:
-parcările cu abonament destinate riveranilor din cartierele municipiului, inclusiv cele situate în parkinguri;
-taxa de reconcesionare a locurilor de înhumare, a căror concesiune a expirat în cursul anului 2019;
-impozitul pe clădire, teren și mijloace de transport
Modalități de plată a taxelor și impozitelor
Impozitele se pot plăti online pe site-ul Primăriei sau pe site-ul www.ghiseul.ro. De asemenea, cu ajutorul codului QR de pe înștiințarea de plată a impozitelor sau prin virament bancar, în conturile instituției deschise la Trezorerie (conturile IBAN pot fi consultate aici). Mai mult, dacă sunteți adept al deplasărilor, plățile se fac direct, prin numerar sau card bancar, la ghișeele Primăriilor de cartier, la Primăria din Piața Unirii nr. 1, precum și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, Calea Moților nr. 7.
Karla Fanea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






