EVENIMENT
Ultima lună de vară începe tot cu temperaturi CANICULARE la Cluj. Nopțile vor fi TROPICALE. FURTUNI așteptate și joi
Administrația Națională de Meteorologie prelungește zilnic Codul Galben de caniculă și disconfort termic pentru județul Cluj.
Astfel, potrivit meteorologilor, va fi Cod Galben până la 1 august, inclusiv.
În intervalul menționat, valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, arată meteorologii.
În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime la scara întregii țări se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
Cod Galben de vijelii și grindină și joi, 29 iulie
Instabilitate atmosferică va temporar accentuată și astăzi, joi, 29 iulie, în județul Cluj, arată meteorologii.
Codul Galben este valabil azi, până la ora 23.00.
În Transilvania, Maramureș, Moldova, nordul Munteniei și al Dobrogei și local în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, local averse ce vor avea și caracter torențial și, izolat, grindină.
Sursa: ANM
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






