EDUCATIE
UBB Cluj și Compania Jidvei FONDEAZĂ Institutul de Știință și Tehnologie în Bioeconomie Circulară
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreuna cu Compania Jidvei S.R.L., fondează Institutul de Știință și Tehnologie în Bioeconomie Circulară.
„Institutul va avea inițial sediul în locația Companiei Jidvei, urmând ca, pe parcursul reabilitării Castelului Bethlen din Sânmiclăuș, sediul Institutului să fie stabilit în castel, cu unități de cercetare-dezvoltare-inovare care vor putea fi accesate în cadrul UBB sau care vor fi dezvoltate de Compania Jidvei. Castelul a mai găzduit în secolul XIX o unitate academică, astfel încât acest demers este și o restituire istorică, dincolo de angajamentul pentru prezent și viitor în știința și tehnologia bioeconomiei circulare.
Parteneriatul reprezintă angajamentul părților să desfășoare împreună activități educaționale, de cercetare-dezvoltare-inovare și de relație cu societatea în domenii de competență a UBB și de interes pentru Compania Jidvei S.R.L., precum științe biologice și ecologie, știința și ingineria mediului, dezvoltare durabilă/sustenabilitate, științele nutriției, biochimie, chimie alimentară, economie agrară, inginerie/tehnologie și științe socio-umane (ex. business, management, marketing, psihologie socială, științe administrative etc.), inclusiv artă. De asemenea, se va urmări definirea unor teme relevante de cercetare științifică și punerea la dispoziție de către parteneri a infrastructurii proprii pentru desfășurarea activităților propuse, inclusiv asigurarea unor stagii de practică pentru studenți în vederea dezvoltării aptitudinilor și competențelor necesare integrării ulterioare pe piața muncii.
Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, declară că „UBB apreciază companiile care își asumă atât o misiune socială, cât și o componentă de cercetare-dezvoltare-inovare, în relația bidirecțională cu obiectivul economic principal. Compania Jidvei S.R.L. este o astfel de construcție economică, reprezentativă național în domeniu. Așadar, ne bucură acest parteneriat, într-un domeniu fundamental astăzi la nivel internațional/european și strategic la nivel național – bioeconomia circulară -, unde atât UBB, cât și compania Jidvei au deja realizări de referință pe care însă împreună le pot duce la un alt nivel de competitivitate avansată în cadrul noului Institut co-fondat. Institutul va fi deschis spre colaborare cu orice unități academice sau non-academice, din țară sau străinătate, care pot aduce plus-valoare misiunii angajate de acesta.”
La rândul său, Claudiu Necșulescu, proprietarul Companiei Jidvei S.R.L. declară: „Pentru noi, educația și respectul pentru vița-de-vie și oamenii din jurul nostru sunt principalele valori de brand și credem că un viitor mai bun poate fi construit doar prin investiții constante și consistente în tehnologii și practici sustenabile care protejează mediul înconjurător. Acest principiu guvernează întregul grup de firme Jidvei cu activități în sectorul agroalimentar. Ne dorim să continuăm eforturile noastre din ultimii 24 de ani de a inova și de a crea un exemplu de business integrat vertical, transparent și cu o viziune pe termen lung.
Parteneriatul cu UBB vine tocmai în ideea de a asigura sustenabilitatea cât mai multor actori din sectorul agroalimentar cu practici înscrise în tot ceea ce înseamnă economie circulară, dezvoltare durabilă și sustenabilitate. Suntem convinși că proiectul va atrage și alte instituții și universități cu preocupări în acest domeniu, implicând, de asemenea, toate societățile Grupului Jidvei. Pentru că doar împreună vom putea crea un viitor mai bun pentru următoarele generații. Am deplina încredere că prin acest proiect vom reuși să eliberăm energii care să valorifice potențialul de creație al românilor”, se arată în comunicatul UBB Cluj-Napoca.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
CULTURA
FOTO. Omenie de Crăciun. Donație pentru Centrul de Îngrijiri Paliative ”Sfântul Nectarie” din partea medicilor clujeni
Colegiul Medicilor și Colegiul Stomatologilor Cluj au donat, de Crăciun, Centrului de Îngrijiri Paliative ”Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca suma de 6.000 lei provenită din vânzarea unor lucrări de artă de la Salonul de Iarnă al Medicilor, eveniment care a avut loc în perioada 2-15 decembrie la Bastionul Croitorilor în cadrul Zilelor Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”.
”În cei aproape 11 ani de funcționare, Centrul <<Sfântul Nectarie>> a asistat gratuit un număr de peste 6500 pacienți, provenind din 37 de județe ale țării.
Anul acesta, Centrul <<Sfântul Nectarie>> a demarat procedurile pentru înființarea Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice <<Sfântul Hristofor>>, în localitatea Sânnicoară.
La ora actuală, se lucrează intens la construcția spitalului, care este este o investiție majoră de interes regional și național prin care asociația dorește să răspundă cât mai bine nevoilor prezente, pentru acest tip de îngrijire al copiilor”, arată reprezentanții medicilor clujeni.
Clujenii care doresc să sprijine proiectele centrului derulate de Centrul ”Sfântul Nectarie” o pot face prin donații care pot fi trimise la Asociaţia „Sfântul Nectarie” Cluj – Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie’’ cod fiscal 29749324, cont IBAN RO08BTRL01301205C66031XX lei, deschis la Banca Transilvania.
Clujul este județul cu cele mai multe concursuri de alergare din România, cu 31 de astfel de competiții organizate în acest an, arată o statistică realizată de clujeanul Vlad Cărbune.
Potrivit acestuia, în anul 2024 au avut loc 268 de evenimente de alergare (mai multe decât în 2023), distribuite pe județe conform hărții de mai jos, cele mai multe – 31, având loc în județul Cluj, cu 11,5% din total, urmat de București – 25, și Brașov – 21.
Metodologia clasamentului
Vlad Cărbune a preczat că a inclus în realizarea clasamentului evenimentele de alergare din România la care înscrierile au fost publice, deschise pentru oricine, și ai căror organizatori au ținut o evidență a participanților.
”Am inclus și evenimentele care au avut pe lângă cursele de alergare și curse de bicicletă, dar separate. Nu am inclus concursurile de triatlon, duatlon sau de orientare. Nu am inclus antrenamente, evenimente amicale ocazionale sau evenimente locale recurente săptămânal.
Ne asumăm o marjă de eroare de 1-2 evenimente / județ, pe care din diverse motive e posibil să nu le fi identificat/ descoperit la timp (dacă apar astfel de evenimente, ele vor fi adăugate aici).
În topul orașelor, am considerat concursul ca având loc în oraș, chiar dacă el s-a desfășurat în mare parte într-o pădure sau zonă adiacentă orașului sau în zona metropolitană”, a precizat autorul clasamentului.
Acesta i-a menționat pe cei de la Runners Club, care au organizat o parte consistentă dintre aceste concursuri, unele cu participare internațională semnificativă, dar și grupurile de amatori (cum sunt cei de la Alergători Începători Cluj), care încurajează, respectiv reflectă un stil de viață sportiv al clujenilor.
”Anul acesta – 2024 – un singur județ a rămas fără niciun concurs oficial de alergare: Teleorman”, a precizat Vlad Cărbune.
Printre cele mai cunoscute concursuri de alergare din Cluj se numără Maratonul Internațional Wizz Air, Crosul Companiilor, Crosul Divelor etc.
Vlad Cărbune este fotograf, videograf, designer digital, marketer online, creator de site-uri, copywriter, sportiv, freelancer, dar și alergător amator.
Experții avertizează că medicamentele pentru slăbit, precum Wegovy sau Mounjaro, pot duce la pierderi de masă musculară și osoasă, pe lângă grăsime, scrie revista Science Alert, citată de Mediafax.
Aceste medicamente acționează prin reducerea poftei de mâncare, însă experții atrag atenția asupra unor riscuri.
Cercetările arată că până la o treime din greutatea pierdută nu este grăsime, ci masă „fără grăsime”, adică mușchi și oase. Această pierdere este similară cu cea observată în diete drastice sau după intervenții chirurgicale bariatrice.
Mușchii și oasele joacă un rol crucial în sănătatea generală. Mușchii ajută la controlul glicemiei, iar o masă musculară scăzută poate crește riscul de diabet de tip 2. Oasele, la rândul lor, sunt esențiale pentru activitățile zilnice, iar pierderea masei osoase poate crește riscul de fracturi.
Dezechilibru în organism
Deși mecanismele exacte ale pierderii de masă fără grăsime nu sunt pe deplin înțelese, se presupune că totul se datorează unui dezechilibru între descompunerea și refacerea proteinelor musculare și a masei osoase.
Pentru a menține masa musculară și osoasă în timpul tratamentului cu medicamente GLP-1, experții recomandă o dietă bogată în proteine și exerciții fizice, în special antrenamente de rezistență.
Activități simple, precum urcatul scărilor sau mersul rapid, pot contribui, de asemenea, la păstrarea masei musculare.
EVENIMENT
Bărbat din Cluj-Napoca, reținut de polițiști. A produs un accident având o alcoolemie uriașă și permisul auto suspendat
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au dispus, joi, măsura reținerii față de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
”În fapt, la data de 24 decembrie a.c., în jurul orei 18.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați, prin apel 112, despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Donath, din municipiu.
Ca urmare a apelului, bărbatul a fost interceptat în trafic de către un echipaj al Biroului pentru Centru Universitar, fiind testat cu aparatul etilotest de către polițiștii din cadrul Biroului Rutier, reieșind valoarea de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii a reieșit faptul că, bărbatul de 59 de ani, avea dreptul de a conduce suspendat.
În baza probatoriului administrat, la data de 26 decembrie a.c., polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind condus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă”, arată IPJ Cluj.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.