ACTUALITATE
Twenty One Pilots, show la înălțime la Electric Castle. 65.000 de oameni s-au distrat la Bonțida în a treia zi de festival
Twenty One Pilots au fost capul de afiș în cea de a treia zi a festivalului Electric Castel. O șansă pentru artiști să-și cunoască „offline fanii din România”, după cum au declarat.
Un rockstar adevărat trăiește energia publicului din mijlocul mulțimii. Au demonstrat-o cei de Twenty One Pilots, care și-au încheiat turneul european vineri seară, cu un show la înălțime marca Electric Castle – ,,festivalul cu cel mai cool nume, dintre toate la care am cântat’’, după cum au declarat chiar artiștii sosiți pentru prima dată în România.
Fanii nu s-au lăsat mai prejos, entuziasmul lor amintind faptul că nu există granițe reale între artiști și public atunci când muzica își manifestă puterea de a ne aduce mai aproape unii de ceilalți.
Fenomenul Heathens x Stranger Things la castel
Toți cei prezenți au savurat în premieră mondială momentul Heathens x Stranger Things, un mash-up devenit viral pe YouTube, pe care spectatorii din întreaga lume și-ar fi dorit să-l urmărească live. Momentul surpriză pregătit de Netflix a deschis show-ul artiștilor care s-au declarat emoționați pentru șansa de a-și cunoaște offline fanii din România.
Domeniul Bánffy s-a transformat într-un imens ring de dans pentru cei peste 65.000 de participanți care au trăit experiența EC8 în cea de-a treia și cea mai intensă zi de până acum.
Enter Shikari, show exploziv
Inima festivalului a continuat să bată la scena principală, acolo unde Enter Shikari s-au întors după 6 ani, aruncând publicul în extaz cu un performance exploziv.
,,Dansează de parcă nu te-ar vedea nimeni!’’, i-au încurat artiștii pe toți cei prezenți la scena principală. ,,Aveți grijă unii de ceilalți’’, au mai adăugat aceștia, după ce le-au dedicat cele mai romantice versuri din repertoriul lor membrilor comunității LGBT+ de pretutindeni.
Ce urmează la Electric Castle
Ultimele două zile de festival vor continua să ofere experiențe de neegalat publicului. Sâmbătă, atracția principală vor fi cei de la Gorillaz – pentru prima dată în formulă completă pe o scenă din România. De urmărit momentul surpriză pe care trupa l-a pregătit cu un artist român invitat în show, spun organizatorii.
Tot pe scena mare sunt așteptați Caribou și britanicii de la Disclosure.
Noi descoperiri care vor ajunge cu siguranță în playlist-urile participanților? Electric Castle pariază pe coreenii de la Balming Tiger, invitați la Hangar Stage, sau pe duo-ul autohton Balkan Taksim, care va concerta la Backyard Stage.
Citește și:VIDEO. Electric Castle s-a mutat în gara din Bonțida. Trenul care îi aduce la Cluj pe festivalieri, întâmpinat cu aplauze
De neratat în programul de sâmbătă sunt întâlnirile cu Dub Pistols, Lola Marsh și Wicked.
Sunt și ultimele zile în care participanții pot profita de activitățile de zi din festival: Royal Wheel a oferit cele mai bune panorame pentru peste 14.000 de oameni care au ales să vadă festivalul de la înălțime în primele 3 zile, EC Talks continuă, azi, cu o dezbatere despre leadership la feminin cu Emilia Șercan și Mona Dîrțu, iar cine are nevoie de mai multă energie poate încerca oricând Flying Bikes, bicicletele care te ridică în aer prin simpla pedalare.
Abonamente și bilete pentru o zi mai sunt disponibile AICI.
Foto: Andrei Popa, Marius Vasile – Electric Castle
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






