Connect with us

EVENIMENT

Turkish Airlines CREȘTE frecvențele pentru zborurile directe Cluj – Istanbul de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu”

Publicat


turkish airlines

Compania aeriană Turkish Airlines anunță creșterea frecvenței zborurilor directe de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj spre Istanbul începând din luna mai.

Operatorul aerian Turkish Airlines oferă zboruri directe spre Istanbul de pe Aeroportul Internaţional Cluj încă din anul 2016. Datorită suplimentării frecvențelor, numărul zborurilor crește de la 7 la 9 pe săptămână, prin adăugarea a două noi curse suplimentare, operate luni seara și sâmbătă dimineaţa, la zborurile care în prezent sunt operate zilnic. În conformitate cu programul de zbor promovat de către compania aeriană, această creștere va facilita conectivitatea pasagerilor cu cele peste 300 de destinații din rețeaua globală Turkish Airlines disponibilă din hub-ul aerian Istanbul.

Turkish Airlines CREȘTE frecvențele pentru zborurile directe Cluj – Istanbul de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu”

Suplimentarea frecvenței zborurilor răspunde cererii tot mai mari din partea pasagerilor care aleg Istanbulul atât ca destinație finală, cât și ca hub de conexiune către destinații intercontinentale din Europa, Asia, Africa, America de Nord și America de Sud.

 

Programul actualizat al zborurilor directe Cluj-Napoca – Istanbul:

orar

Observație: Orarul de zbor reprezintă orele locale de aterizare/decolare. Pentru bilete și rezervări accesați https://www.turkishairlines.com/

„Apreciem în mod deosebit decizia companiei Turkish Airlines de creştere a frecvenţelor de zbor. Prin aceste rezultate remarcabile, Aeroportul Internațional Cluj demonstrează încă o dată, faptul că este aeroportul regional cu cea mai dinamică şi spectaculoasă dezvoltare. Este evident faptul că eforturile constante depuse de întreaga echipă a aeroportului clujean continuă să se bazeze pe profesionalism, viziune și excelență în dezvoltarea celui mai mare aeroport regional din România”, a declarat Viorel Federiga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj.

„Ne bucură faptul că, începând din luna mai, pasagerii vor putea beneficia de şi mai multe posibilități de conexiune oferite de unul dintre cele mai mari hub-uri aviatice internaționale. Avem convingerea că decizia companiei aeriene de a mări numărul de frecvențe de la 7 la 9 pe această rută va fi apreciată atât de mediul de afaceri, cât și de ceilalți pasageri ai Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, fie că vorbim de diversitatea conexiunilor oferite prin intermediul acestor zboruri, sau de opţiunea pentru un city-break”, a adăugat David Ciceo, directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.

Foto: Antal Csaba



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Accident la Gilău, cu două mașini și un TIR. Un bărbat a fost transportat la spital

Publicat

Pompierii clujeni au intervenit duminică după-amiază la un accident rutier, petrecut pe raza comunei Gilău. Au fost implicate două autoturisme și un TIR, un bărbat fiind transportat la spital.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza localității Gilău. Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme și un autotren.

Nu au existat victime încarcerate, însă un bărbat a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital”, a transmis ISU Cluj.

La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău.

UPDATE. Un șofer a intrat pe contrasens

”Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că, un tânăr de 26 de ani, din comuna Gilău, care conducea un autoturism din direcția Cluj spre localitatea Gilău, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, la volanul căruia se afla un bărbat de 42 de ani din județul Bihor.

În urma impactului, elemente din caroseria celor două vehicule au ricoșat într-un autoturism aflat în deplasare.

Tânărul de 26 de ani, precum și un pasager de 22 ani, din comuna Măguri-Răcătău, aflați în același autoturism au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, arată polițiștii.

În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care a avut loc evenimentul.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a votat împreună cu copiii săi în satul copilăriei, Aghireșu, pentru viitorul lor

Publicat

De

Alin Tișe

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a ales să voteze, duminică, în turul 2 al alegerilor prezidențiale la Aghireșu, în locurile copilăriei. împreună cu copiii săi.

”Votul a fost, în primul rând, pentru viitorul lor!”, a spus Tișe.

Acesta și-a dus cei doi copii la școala din Aghireșu și le-a prezentat clasa în care a învățat, locul în care a început să învețe și locul unde a început să se formeze.

”Astăzi este o zi importantă întrucât aici am făcut primii pași în școala din Aghireșu, aici am început să învăț. Este cea mai importantă lecție pe care am vrut să le-o ofer fiilor mei și sper să o țină minte toată viața și aceste chestiuni să îi călăuzească toată viața lor”, a spus Tișe, care a scris pe tablă ”Credință, iubire, educație = OM”.

Vot pentru un viitor în Europa

Acesta a făcut apel să meargă la vot cât mai mulți alegători.

”Am votat astăzi pentru viitorul meu, viitorul copiilor noștri, pentru o Românie europeană, pentru ca toți copiii din România, indiferent dacă sunt din mediul rural sau urban să aibă aceleași condiții de învăământ. Am votat pentru viitorul nostru, al tuturor, în Europa”, a subliniat Alin Tișe.

Citește mai departe

EVENIMENT

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2025, turul II. Clujenii votează. Prezența la urne la ora 15.00. La Cluj-Napoca au votat peste 50%

Publicat

vot

Un număr tot mai mare de alegători se prezintă, duminică, la urne, în județul Cluj și în municipiul Cluj-Napoca, fiind înregistrate cozi la secțiile de votare, cum este cea de la FSEGA.

Alegătorii pot vota în 674 de secții pe întreg teritoriul județului. Urnele se închid la ora 21.00.

Potrivit AEP, prezența la vot la ora 15.00 era, în județul Cluj, de 43,85% dintre alegători.

În Cluj-Napoca au votat 50,35% alegători.

Spre comparație, prezența la vot în turul 2 2019 a fost în județul Cluj de 35,94%, iar Cluj-Napoca de 41,25%.

Prezență la vot turul I 2025 din 4 mai, a fost în județul Cluj de 31,5%, iar în Cluj-Napoca de 35,2%.

La nivel național, prezența la urne este de 42,51% procent în care sunt incluși și românii care au votat în diaspora.

Citește mai departe

EVENIMENT

LIVE VIDEO. Marș al studenților din Cluj-Napoca. Vor o prezență cât mai mare în turul 2 al alegerilor prezidențiale

Publicat

marș

Organizațiile studențești din Cluj organizează, duminică, 18 mai, în ziua celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale un marș pentru vot. Punctul de întâlnire este în Campus Observator, la ora 14:00, urmând ca traseul să continue prin Campus Hașdeu și ulterior către Casa de Cultură a Studenților, destinația finală fiind urnele de vot. Marșul se anunță unul pașnic, lipsit de scandări sau îndemnuri cu caracter politic.

Inițiativa Marș (la vot) a pornit din dorința studenților de a trage un semnal de alarmă către tinerii din comunitate și pentru a-i responsabiliza din punct de vedere civic.

”În urma prezenței scăzute la vot a tineretului din primul tur al alegerilor prezidențiale, este nevoie de un imbold în rândul studenților pentru a ieși în număr cât mai mare la urne. Prin acest marș, ne dorim ca studenții să conștientizeze cât de mult contează votul lor în conturarea următorilor ani.

Comunitatea academică nu va muri niciodată și vom fi mereu prezenți în societate. E foarte important să iasă studenții la vot. Amprenta pe care o pun acum va dura 5 ani.

Vrem o direcție proeuropeană a României, vrem democrație”, anunță organizatorii.

Ce vor de la viitorul președinte

La finalul marșului, studenții se vor duce la secțiile de votare din centrul Clujului pentru a vota.

”Ne dorim de la viitorul președinte să mențină parcursul european al României. Consider că este foarte important pentru tineri să meargă la vot pentru că este viitorul lor în joc”, a spus Traian Timiș, unul dintre studenți.

UPDATE – ora 15.45

Studenții au ajuns în urmă cu puține moment la Casa de Cultură a Studenților, destinația finală a marșului. Manifestarea s-a desfășurat fără incidente.

Odată ajunși la Casa de Cultură a Studenților, participanții la marș s-au împărțit în grupe și au pornit spre secțiile din centrul orașului pentru a-și exercita dreptul la vot.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate