Connect with us

EVENIMENT

Turcii aşteaptă 350.000 de români în Antalya. Cei mai mulţi sunt din Cluj şi Bucureşti

Publicat


antalya 8

Hotelierii din Antalya estimează că anul acesta vor avea ca oaspeţi peste 350.000 de români, în creştere cu 20% comparativ cu 2022, când numărul acestora s-a apropiat de cel din 2019, respectiv 292.000, a declarat preşedintele Asociaţiei Hotelierilor şi Investitorilor Mediteraneeni, Kaan Kaşif Kavaloglu, relatează Agerpres.

„De zece ani, piaţa din România este foarte importantă pentru Turcia. 292.000 de turişti români au venit în Antalya în 2019 şi am ajuns aproape de numărul înregistrat în 2022. România este pe locul 7 în topul ţărilor care furnizează turişti în Antalya, iar în 2023 aşteptăm o creştere cu 20% a numărului de turişti români”, a spus Kavaloglu.

Potrivit reprezentantului hotelierilor, în 2019, Antalya a înregistrat un record din punct de vedere al turismului, respectiv 16 milioane de turişti, şi începe să-şi revină după pandemie, având anul trecut 13,5 milioane de turişti.

„În 2022, am început să ne revenim. Turcia a trecut cel mai bine prin pandemie, întrucât a avut un concept numit ‘self tourism’. În 2021 am avut deja 9 milioane de turişti, iar anul trecut 13,5 milioane de turişti. Anul 2023 pare mult mai bun şi sperăm să depăşim recordul din 2019. Până acum, sunt aproximativ 14,5 milioane de rezervări pe chartere, însă cred că vor ajunge spre 16 milioane”, a subliniat el.

În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, Kavaloglu susţine că acesta nu a avut efecte foarte mari în turism.

„Dacă ne gândim bine, din Rusia am primit foarte mulţi turişti, care erau pe primul loc într-un top al ţărilor din care vin turişti în Antalya, apoi ucrainenii. Războiul nu ne-a atins foarte mult în turism, pentru că avem nişte legi foarte stricte. Turiştii vin în vacanţă, până la urmă. Avem turişti din 78 de ţări. Turcia este o ţară a păcii şi a înţelegerii”, a adăugat preşedintele Asociaţiei Hotelierilor şi Investitorilor Mediteraneeni, la o întâlnire cu câţiva jurnalişti din România, organizată de agenţia de turism Paralela 45.

Un top al ţărilor de unde vin turişti în Antalya arată că primul loc este ocupat de Rusia, urmată de Germania, Anglia, Polonia, Olanda, Kazahstan şi România.

Din România, cei mai mulţi turişti vin din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, Bacău şi Braşov.

Din Bucureşti spre Antalya pleacă săptămânal două chartere şi câte unul din Cluj, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, Oradea, Sibiu, Satu Mare, Braşov, Suceava, Craiova, Constanţa, Bacău şi Baia Mare. Noutăţi în 2023 sunt zborurile din Braşov, Constanţa şi Satu Mare. Primul charter care deschide sezonul pleacă pe 15 aprilie, din Bucureşti, iar ultimul charter este cel din 21 octombrie, tot din Capitală, pentru că în Antalya, în octombrie, sunt temperaturi de vară, de peste 27-28 de grade.

Preţurile vacanţelor în Antalya sunt pentru pachete de şapte nopţi care includ totul: transport zbor charter, taxe de aeroport, transferuri aeroport-hotel-aeroport, cazare + masă/all inclusive, asistenţă turistică în limba română) şi pornesc de la aproape 700 de euro/persoană pentru ultra all inclusive, putând depăşi 1.692 de euro/persoană ultra all inclusive, în funcţie de perioadă şi de hotel.

Antalya este destinaţia de vară cu cele mai multe curse charter din sezon, fiind atât de căutată de turiştii români îndrăgostiţi de ospitalitatea hotelierilor turci şi mai ales de răsfăţul de care au parte în resorturi. Acestea pot fi considerate mici oraşe, cu absolut tot ce îi trebuie unui turist timp de şapte zile în interior: multe restaurante de all inclusive şi a la carte cu meniuri locale şi internaţionale, baruri cu băuturi internaţionale, cafenele, patiserii, centru spa (cu hammam, saune, piscină interioară şi contra cost programe de masaj), magazine (de bijuterii, blănuri, covoane, haine, suveniruri), aqua park şi spaţii de joacă pentru copii (inclusiv club special pentru copii, unde pot fi lăsaţi ore şi chiar o zi întreagă în grija personalului specializat), piscine, plajă proprie, foişoare contra cost cu majordom alocat. De asemenea, turiştii pot participa la activităţile sportive şi de divertisment în aer liber, de la tenis, yoga, aqua gym, sporturi de apă la spectacolele cu artişti şi dansatori renumiţi, care se desfăşoară în fiecare seară pentru adulţi şi copii.

O serie de excursii opţionale întregesc experienţa de vacanţă din Antalya. Turiştii au posibilitatea să viziteze obiective turistice, situri arheologice, să facă activităţi pline de adrenalină (rafting, plimbare cu telecabina până la aproape 3.000 de metri deasupra mării, buggy cross, jeep safari), cumpărături în bazar, participând efectiv la „ritualul” de negociere, plimbări prin centrul vechi al oraşului Antalya, cu un farmec aparte datorită străduţelor înguste, pavate şi pline de cafenele, restaurante şi magazine de mirodenii, dulciuri locale, ceaiuri etc.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Primăria Cluj-Napoca a lansat licitația pentru concesiunea Aquapark-ului Grigorescu. Investiție estimată la 3,9 miliarde de lei

Publicat

De

Municipalitatea a lansat procedura de concesiune pentru realizarea și operarea Complexului de Agrement Aquapark Ștrand Grigorescu, o investiție majoră derulată exclusiv cu fonduri private.

Contractul vizează concesiunea pe o perioadă de 49 de ani (588 luni) și are o valoare estimată de aproape 4 miliarde de lei (3.989.997.910,64 lei). Proiectul va fi finanțat integral de concesionar, în baza unui parteneriat public-privat ce lasă terenul în proprietatea orașului, dar transferă responsabilitatea implementării și operării către sectorul privat.

Ce presupune contractul

Licitația are ca obiect proiectarea, execuția, operarea, întreținerea și mentenanța unui aquapark modern, amplasat pe un teren de 50.560 mp, situat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 140A, în cartierul Grigorescu. Terenul aparține U.A.T. Municipiul Cluj-Napoca, iar obiectivul va fi realizat în conformitate cu Studiul de Fezabilitate aprobat prin HCL nr. 67/2025 și documentația PUZ aprobată prin HCL nr. 11/2025.

Proiectul prevede dezvoltarea unui complex cu zonă interioară funcțională tot timpul anului, incluzând vestiare, zone de alimentație publică, spații Wellness & Spa, sală de fitness, aerobic și cycling, precum și bazine acoperite. În sezonul cald, se va deschide și o zonă exterioară de agrement, cu piscine pentru copii și adulți, plajă, zone comerciale și alimentație publică, dar și o parcare subterană cu 249 de locuri.

Criterii de selecție

Data limită pentru depunerea ofertelor este 8 septembrie 2025, iar operatorii economici pot solicita clarificări cu cel mult 20 de zile anterior acestei date. Autoritatea contractantă va răspunde clarificărilor cu cel puțin 11 zile înainte de termenul limită.

Oferta câștigătoare va fi selectată pe baza celui mai bun raport calitate – preț, cu o structură de punctaj detaliată:

  • Redevență fixă anuală (50%) – minimum 4% din valoarea de piață a terenului;
  • Redevență variabilă și plan de afaceri (30%) – minimum 3% din cifra de afaceri și reduceri tarifare de minimum 20% pentru elevi, pensionari și persoane cu dizabilități;
  • Metodologie de operare cu amprentă de carbon zero (20%) – accent pe sustenabilitate, inovație și digitalizare, cu obligația prezentării unui raport realizat de un expert ESG.

Pentru a fi eligibili, participanții trebuie să demonstreze experiență relevantă în realizarea de proiecte similare în ultimii 10 ani, în valoare cumulată de cel puțin 81,5 milioane lei fără TVA, din surse proprii.

Potrivit studiului de fundamentare, aquapark-ul va aduce venituri totale de peste 210 milioane de lei (fără TVA) la bugetul local, pe întreaga durată a concesiunii. Estimările indică o cifră de afaceri totală de 735 milioane lei, generată pe parcursul celor 49 de ani.

Complexul va avea o capacitate de deservire de aproximativ 3.000 de persoane pe zi în sezonul estival: 800 în zona interioară și 2.200 în cea exterioară. Proiectul este gândit să ofere clujenilor și turiștilor o experiență completă de relaxare și divertisment, cu infrastructură modernă și accesibilitate pentru toate categoriile de public.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Psihoterapeut Lidia Rusu: Cum controlăm teama de tehnologie și anxietatea provocată de viitor?

Publicat

Teama de tehnologie

Regina Maria susține Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), ediția a 24-a.

În pofida avantajelor extraordinare aduse astăzi de tehnologie, inclusiv în medicină, teama față de capacitățile distructive ale inovațiilor persistă, fiind reflectată adesea în pelicule cinematografice din sfera science-fiction. Selecția de filme din secțiunea „Tomorrow is Fear”, din cadrul ediției din acest an a TIFF, aduce în prim-plan tocmai această frică – nu doar de tehnologie, ci și de viitor – pe care o simțim mulți dintre noi.

Psihoterapeutul Lidia Rusu, din cadrul rețelei de sănătate Regina Maria, explică atât cauzele acesteia, cât și cum putem lupta cu această anxietate în viața de zi cu zi.

„Teama de tehnologie și viitor apare din cauză că ambele au un element de necunoscut”, subliniază Lidia Rusu. „Nu știm viitorul, nu înțelegem întotdeauna cum funcționează tehnologia, care e impactul ei asupra noastră sau a celor dragi, cum va evolua și cum ne va afecta asta. Lucrurile pe care nu le cunoaștem sau nu le înțelegem ne creează anxietate, deoarece ne lipsește controlul asupra lor. Neavând control, le considerăm periculoase și astfel apare nesiguranța, anxietatea.”

De ce persistă teama de tehnologie?

În viața de zi cu zi, beneficiem din plin de avantajele inovațiilor tehnologice. În medicină, de exemplu, testele genetice – inclusiv cele nutrigenetice –, medicina nucleară, chirurgia robotică au început, toate, ca idei în imaginația, uneori distopică, a vizionarilor și au fost concepte de care oamenii s-au temut sau față de care au manifestat o puternică reticență. Ele au devenit, însă, tehnologii medicale care joacă un rol esențial în viețile pacienților, astăzi.

Cu toate acestea, reticența și, uneori, chiar teama față de potențialul lor persistă.

Acest lucru se întâmplă pentru că „tehnologia, ca orice alt lucru, are atât beneficii, cât și riscuri/costuri. Tendința noastră naturală este să fim mai atenți la aspectele negative din viața noastră, la pericole, pentru că asta ne-a ajutat de-a lungul anilor să supraviețuim. Mai mult decât atât, tehnologia e ceva în continuă dezvoltare, ceea ce menține constant elementul acela de necunoscut și imprevizibil. Ori, în fața necunoscutului, vom tinde să anticipăm acele lucruri care ar putea merge rău, ca să ne protejăm. De aici și anxietatea”, punctează psihoterapeutul.

Este foarte important să facem distincția între o prudență justificată și iraționalitate, atrage atenția Lidia Rusu.

„Prudența sănătoasă înseamnă să avem în vedere că anumite lucruri ar putea avea consecințe negative, fără să ne concentrăm exclusiv pe asta. E bine să ne amintim că extremele nu ajută – nici când vine vorba de utilizarea tehnologiei, dar nici când vine vorba de cum ne raportăm la ea. Echilibrul e cheia.”

Cum găsim echilibrul în fața anxietății față de tehnologie?

Pentru a relua controlul și a reuși să ne reechilibrăm atitudinea față de tehnologie, explică psihoterapeutul, este important să evităm, de exemplu, o utilizare excesivă a mijloacelor electronice pe care le avem la dispoziție.

Este important, așadar, „să folosim tehnologia și, în același timp, să nu ne bazăm exclusiv pe ea – spre exemplu, să căutăm răspunsuri cu ajutorul AI, dar să încercăm să ne dezvoltăm și opinii proprii legate de diverse aspecte de interes.”

În mod similar, dacă petrecem timp în social media, trebuie, de asemenea, să ne conectăm și fizic cu oamenii din jurul nostru și, dacă petrecem timp pe calculator, trebuie să ne planificăm și activități/hobby-uri non-digitale.

La fel de important rămâne și „să ne informăm din surse validate științific despre cum ne poate afecta tehnologia, mai ales utilizată în exces, dar să avem în vedere și multiplele avantaje, care ne fac viața mai ușoară” și, nu în ultimul rând, „să ne luăm măsuri de precauție (ex.: zile fără ecrane, limitarea timpului pe telefon), dar fără să respingem total tehnologia”, încheie psihoterapeutul Lidia Rusu.

30 ca-n filme: Regina Maria la TIFF 24

Secțiunea „Tomorrow is Fear” face parte din programul de anul acesta al TIFF 24. În cadrul ediției din acest an a festivalului, sub umbrela „30 ca-n filme”, rețeaua de sănătate Regina Maria celebrează 30 de ani de excelență medicală, de pionierat în tehnologie și de premiere în România, dar și o nouă etapă în evoluția sa – Regina Maria 3.0, cu prilejul unei ediții a festivalului care aduce în centru capodopere vizionare ce analizează viitorul omenirii.

Regina Maria iubește TIFF-ul încă din 2014, fiind un partener constant al comunității din Cluj și al iubitorilor de film și creând, cu fiecare ediție, o punte între pasiunea pentru cinematografie și grija pentru sănătate.

Citește mai departe

EVENIMENT

Adolescentă de 14 ani, dispărută din Baciu. Poliția cere sprijinul populației

Publicat

De

Fata dispărută

Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată  cu privire la dispariția unei adolescente de 14 ani, din localitatea Baciu. Minora,

Cocoi Daria-Alexandra, a plecat voluntar de acasă în cursul zilei de joi și, până în prezent, nu a revenit.

Fată de 14 ani, dispărută din Baciu

Potrivit oamenilor legii, fata re o înălțime de aproximativ 1,65 metri, cântărește circa 40 de kilograme, are părul șaten și ochii căprui. La momentul plecării, aceasta purta pantaloni de culoare neagră, un maiou negru și sandale albe.

Poliția face apel către toți cei care pot oferi informații cu privire la locul în care s-ar putea afla adolescenta să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune de urgență la numărul 112.

Citește mai departe

EVENIMENT

Atenție. Citații false în numele Poliției și Interpol. Hackerii trimit e-mailuri alarmiste ca să fure date personale

Publicat

De

Citații false

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că tot mai mulți infractori cibernetici trimit în aceste zile e-mailuri care conțin citații false, aparent emise de instituții oficiale precum Poliția Română, Interpol sau Europol.

Scopul acestor documente este să sperie destinatarii cu acuzații grave — pornografie infantilă, pedofilie sau pornografie neta — și să-i determine să ofere rapid date personale sau financiare.

Hackerii trimit e-mailuri alarmiste ca să fure date personale

Mesajele sunt concepute astfel încât să pară oficiale. Infractorii folosesc sigle copiate, antete și ștampile false, dar lipsesc elemente esențiale precum numere de dosar valide sau date de contact verificabile. În plus, e solicitat un răspuns urgent prin e-mail, o practică ce nu este folosită de autoritățile oficiale.

DNSC avertizează: nu răspundeți, nu deschideți linkurile sau atașamentele! Este o tentativă clară de fraudă și inginerie socială.

Recomandări esențiale:

  • Verificați cu atenție adresa reală a expeditorului.

  • Nu furnizați nicio informație personală sau financiară.

  • Nu dați curs solicitărilor alarmiste.

  • Raportați orice activitate suspectă către autorități.

Puteți afla mai multe și vă puteți testa cunoștințele despre fraude online aici: https://quiz.sigurantaonline.ro/

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate