ACTUALITATE
Turcan: Doar 6% din personalul din asistență socială are cursuri de pregătire de specialitate
Ministrul Muncii Raluca Turcan susține, într-o postare pe Facebook, că doar 6% din personalul care activează în asistență socială are cursuri de pregătire de specialitate în asistență.
„Am văzut o serie de critici și interpretări greșite după declarațiile premierului Cîțu privind faptul că acest guvern va schimba gândirea de politică publică, orientându-se spre investiții și că banii alocați asistenței sociale s-au irosit, ținând oamenii în sărăcie, în loc să-i ajute real”, a scris pe rețeaua de socializare Raluca Turcan.
Ea susține că remarca premierului este corectă, în primul rând pentru că investițiile la care s-a referit Florin Cîțu înseamnă inclusiv investiții în sistemul de asistență socială.
„Resursele pe care le are statul sunt limitate”
„Exista această idee greșită sau rău intenționată că liberalii când critică modelul de asistență socială utilizat până acum – <statul tatuc>, reduc alocările pentru categoriile vulnerabile. Eroare sau minciună pentru că alocările de până acum nu doar că nu ajută, pentru că statul dă o sumă mică de bani, raportat la nevoile reale, dar mai ales serviciile de asistență socială sunt proaste.
Da, resursele pe care le are statul sunt limitate, dar trebuie investit, nu prin creșterea alocărilor mici, ci prin îmbunătățirea serviciilor, pentru ca serviciile de asistență socială ale statului român sunt tradițional proaste și incomplete, fără personal de specialitate și fără responsabilizare directă a autorităților dacă greșesc sau sunt dezinteresate”, mai susține ministrul Muncii.
Conform ministrului, după campania de verificare a modalității de acordare a ajutorului social, au fost date amenzi autorităților locale în valoare de aproximativ 67.000 de lei: „Niciuna dintre UAT-urile din țară nu respectă acum legea asistenței sociale, care prevede un asistent social la 300 de beneficiari – acesta este motivul pentru care premierul, ca mine, avertizează că prioritare sunt investițiile”.
Raluca Turcan spune că ministerul a ajutat prin campania de evaluare a ajutoarelor sociale desfășurată la începutul anului ca oamenii din comunitățile marginale să se întâlnească cu angajatorii, iar o parte dintre ei și-au găsit loc de muncă, deși nimeni nu spera la asta, „pentru că serviciul de asistență socială, așa cum este acum, chiar ține oamenii în sărăcie, fără speranță, deși la doar câteva zeci de kilometri pot găsi oportunități”.
„Avem în PNRR 50 milioane euro pentru infrastructură socială pentru copii aflați în stare de vulnerabilitate”
„Este prioritar să schimbăm mentalitatea și modul de acțiune, să încetăm să adăugăm puțin, cum s-a procedat până acum, ci să investim în felul în care statul face asistență socială, investiții în infrastructură și în resursa umană, deoarece doar 6% din personalul care activează în asistență socială are cursuri de pregătire de specialitate în asistență”, a mai scris pe Facebook Raluca Turcan.
Ea spune că se va merge pe trei direcții de schimbare: serviciile integrate, pregătire și angajare resursă umană de specialitate – investiții prin PNRR.
„Avem în Planul Național de Redresare și Reziliență 50 milioane euro pentru infrastructură socială pentru copii aflați în stare de vulnerabilitate. Alți 50 de milioane de euro investim în reforma sistemului de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi, în modernizarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi – 150 de servicii comunitare (centre de zi, servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu şi locuinţe protejate). De asemenea, tot din aceşti bani, să creăm infrastructură socială nouă pentru persoanele cu dizabilităţi – 35 de servicii comunitare: centre de zi, servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu şi servicii de asistenţă şi suport”, a mai adăugat Turcan.
Sursa: Mediafax
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Ce puncte de frontieră se ÎNCHID la granițele cu Ungaria și Bulgaria, de la 1 ianuarie 2025
De la 1 ianuarie 2025, după intrarea în Schengen, se vor închide mai multe puncte de frontieră cu Ungaria și Bulgaria. Lista acestora cuprinde peste 30 de nume, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Interne.
Astfel, potrivit MAI, se închid definitiv următoarele puncte de trecere a frontierei de stat a României:
Ce puncte de frontieră se ÎNCHID la granițele cu Ungaria și Bulgaria, de la 1 ianuarie 2025
I. La frontiera româno-ungară:
1. Petea, judeţul Satu Mare – rutier;
2. Carei, judeţul Satu Mare – feroviar;
3. Urziceni, judeţul Satu Mare – rutier;
4. Valea lui Mihai, judeţul Bihor – feroviar şi rutier;
5. Săcuieni, judeţul Bihor – rutier;
6. Episcopia Bihor, judeţul Bihor – feroviar;
7. Borş, judeţul Bihor – rutier;
8. Salonta, judeţul Bihor – rutier şi feroviar;
9. Vărşand, judeţul Arad – rutier;
10. Curtici, judeţul Arad – feroviar;
11. Tudor Vladimirescu, judeţul Arad – rutier RO-LA;
12. Turnu, judeţul Arad – rutier;
13. Nădlac, judeţul Arad – rutier:
14. Nădlac II, judeţul Arad – rutier;
15. Cenad, judeţul Timiş – rutier;
16. Borş II, judeţul Bihor – rutier;
17. Beba Veche, judeţul Timiş – rutier;
II. Lista punctelor de frontieră care se închid de la 1 ianuarie, la granița româno-bulgară:
1. Calafat, judeţul Dolj – rutier, feroviar;
2. Bechet, judeţul Dolj – rutier (bac) şi portuar;
3. Corabia, judeţul Olt – portuar;
4. Turnu Măgurele, judeţul Teleorman – rutier (bac) şi portuar;
5. Zimnicea, judeţul Teleorman – rutier (bac) şi portuar;
6. Giurgiu, judeţul Giurgiu – rutier, feroviar şi portuar;
7. Olteniţa, judeţul Călăraşi – portuar;
8. Călăraşi (Chiciu), judeţul Călăraşi – rutier (bac) şi portuar;
9. Ostrov, judeţul Constanţa – rutier;
10. Lipniţa, judeţul Constanţa – rutier;
11. Dobromir, judeţul Constanţa – rutier;
12. Negru Vodă, judeţul Constanţa – rutier şi feroviar;
13. Vama Veche, judeţul Constanţa – rutier;
14. Giurgiu II, judeţul Giurgiu – rutier (bac).
III. Puncte de trecere a frontierei situate la Marea Neagră şi Dunărea maritimă:
1. Brăila, judeţul Brăila – portuar;
2. Cernavodă, judeţul Constanţa – portuar;
Aberații de România
VIDEO FOTO. Se schiază la Mărișel, în Cluj. Patru pârtii își așteaptă vizitatorii
Vești bune pentru amatorii de ski! Pe pârtiile de la Mărișel, în jud. Cluj, se schiază. La doar 50 km de Cluj-Napoca sunt patru pârtii cu grade diferite de dificultate, instalație telescaun de 4 persoane, două instații de teleschi, instalație nocturnă, parcare amenanjată și iluminată de 500 locuri, zăpadă artificială, precum și o stație de încărcare mașini electrice.
Cu o priveliște deosebită direct către lacul de acumulare Beliș Fântânele, dar și cu un peisaj ce-ți taie respirația către piscurile culmilor munților Apuseni, Pârtiile Mărișel vă așteaptă pregătite de distracție la un ski sau snowboard de calitate.
VIDEO FOTO. Se schiază la Mărișel, în Cluj. Patru pârtii își așteaptă vizitatorii
Pentru a ajunge, există două rute: drumul județean DJ 107P Mărișel (Gilău-Someșul Rece-Mărișel), sau drumul județean DN 1R Beliș-Fântânele(Căpușu Mare-Beliș-Mărișel).
Program:
Miercuri 25 Decembrie—13:00 – 17:00
Joi 26 Decembrie ——–10:00 – 17:00
Vineri 27 Decembrie——10:00 – 17:00
Sambata 28 Decembrie–10:00 – 17:00
Duminica 29 Decembrie–10:00 – 17:00
Luni 30 Decembrie——-10:00 – 17:00
EVENIMENT
Maia Sandu, discuții despre accesul la FINANȚARE pentru sectorul privat cu reprezentanții Băncii Transilvania
Președintele Moldovei, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Ömer Tetik, director general al Băncii Transilvania, și Bogdan Pleșuvescu, Director General Adjunct Legal și fost director general al Victoriabank. Banca Transilvania, cel mai mare grup bancar din România, deține pachetul majoritar de acțiuni al Victoriabank, a doua cea mai mare bancă din Republica Moldova.
În cadrul discuțiilor, Maia Sandu a subliniat importanța Victoriabank în sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii prin oferirea accesului la finanțare, un factor esențial pentru creșterea acestora și pentru crearea de locuri de muncă sigure și bine plătite.
Maia Sandu, discuții despre accesul la FINANȚARE pentru sectorul privat cu reprezentanții Băncii Transilvania
Totodată, șefa statului a reafirmat angajamentul guvernării de a îmbunătăți climatul investițional și de a avansa reformele în justiție, necesare pentru garantarea unui mediu economic stabil și previzibil.
Un accident rutier a avut loc, miercuri, pe drumul Sf. Ion din Cluj-Napoca. O mașină a ieșit de pe carosabil și a ajuns într-un pârâu.
Din primele informații, nimeni nu a fost rănit. În urma evenimentului s-a rupt un indicator rutier.