ADMINISTRAȚIE
Tu știi cât de poluat e aerul pe care îl respiri? Observatorul Român de Sănătate vrea să instaleze un sistem de monitorizare a aerului în Cluj-Napoca
Iniţiativa este lansată de Observatorul Român de Sănătate, Clujul Sustenabil, Romanian United Fund, Fundația Comunitară Cluj, Caravana cu Medici şi Declic, cu sprijinul Talo Media și Komiti. Platforma Aerlive.ro care va găzdui reţeaua de senzori este un proiect inițiat de Ecopolis și Fundația ETA2U.
Obiectivul campaniei este strângerea a 19.000 de euro pentru a instala 20 de senzori de monitorizare a calităţii aerului, acreditați la nivel național, amplasaţi în baza unei metodologii științifice pentru a avea o acoperire optimă a orașului. Senzorii vor monitoriza 11 parametri, inclusiv microparticulele PM2.5 și PM10 ce au efecte nocive majore asupra sănătății.
”Clujenii vor avea acces la o pagină prin care pot monitoriza în timp real calitatea aerului din apropierea lor, iar donatorii vor putea să aplice pentru adoptarea unui senzor și instalarea acestuia acasă sau la birou”, spune Camelia Gui, unul din coordonatorii proiectului.
Problema e că nu știm ce respirăm
”Problema e că nu știm ce respirăm. În 2014, un studiu susținea că în Cluj-Napoca se respiră cel mai curat aer din Europa. La sfârșitul lui 2019, New York Times afirma că aerul din Cluj-Napoca este cel mai poluat din România. În realitate, nu avem suficiente date pentru a trage o concluzie cu privire la aerul pe care îl respirăm”, arată Ștefan Voinea de la Observatorul Român de Sănătate.
Calitatea aerului din Cluj-Napoca este monitorizată azi de numai 4 stații oficiale, a căror amplasare este discutabilă. Mai mult, datele cu privire la poluarea aerului nu sunt accesibile în timp real pentru a le permite clujenilor să se protejeze de efectele ei nocive.
Proiectul a fost implementat prima oară în București
Campania de strângere de fonduri se derulează până la sfârșitul lunii octombrie 2020 și, dacă are succes, senzorii vor fi instalaţi în noiembrie 2020. Vor fi montaţi 20 de senzori uRADMonitor A3/Industrial (certificaţi de INCD-ECOIND la nivel naţional), în cele mai relevante zone din Cluj-Napoca. Jurnaliştii şi oricare alte persoane interesate vor avea acces deschis la datele istorice cu privire la calitatea aerului (în sistem open data).
Rețeaua Aerlive a fost lansată prima oară în 2019 la București și a primit premiul 1 la categoria protecția mediului la Gala Societății Civile 2020. Noile date oferite de senzori au arătat gravitatea poluării din capitală și au adus problema calității aerului în atenția locuitorilor și a presei (Citește despre Aerlive pe Pro TV, Digi 24 și Mediafax).
Contact pentru mai multe informaţii: Ştefan Voinea (Observatorul Român de Sănătate) – 0722 557 507, Camelia Gui (Clujul Sustenabil) – 0745 451 396.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Pompierii au intervenit sâmbătă pentru a stinge un incendiu produs într-o gospodărie din localitatea Aghireșu Fabrici.
Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu se extindă și la casă.
INCEDIU la o gospodărie din Aghireșu Fabrici. A ars o anexă plină cu lemne
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin sunt cei care au intervenit pentru a stinge un incendiul.
La fața locului s-a deplasat echipajul de la Garda Aghireșu, iar incendiul s-a manifestat la o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 4 metri pătrați.
În interior era depozitată o cantitate considerabilă de lemn. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu se extindă la două case de locuit, fiind lichidat în limitele găsite.
În urma acestui eveniment, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza jarului nestins, depozitat în apropierea materialelor combustibile.
EVENIMENT
FOTO. 200 de kilograme de articole PIROTEHNICE, confiscate de polițiști. Valoarea pe piață e de 25.000 de lei
Nu mai puțin de 200 de kilograme de articole pirotehnice au fost ridicate de polițiștii clujeni în urma a 3 percheziții.
Acestea erau vândute de un tânăr de 25 de ani, din Câmpia Turzii
200 de kilograme de articole PIROTEHNICE, confiscate de polițiști. Valoarea pe piață e de 25.000 de lei
La data de 21 decembrie, în baza planului de acțiune “PIROTEHNIC”, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare 3 percheziții domiciliare, într-o cauză penală privind infracțiunea de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
În fapt, din cercetările polițiștilor a reieșit că, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Câmpia Turzii, ar fi deținut și comercializat, fără drept, articole pirotehnice din categoriile F1, F2 și F4, prin intermediul unei rețele de socializare.
Polițiștii au confiscat articole din categoriile F1, F2 și F4
În urma perchezițiilor derulate în județul Cluj, polițiștii au identificat și ridicat cantitatea de 200 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2 și F4, în valoare totală de 25.000 de lei.
Activitățile au fost sprijinite de polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art.37 lit.a) din Legea nr.126/1995 – privind regimul materiilor explozive, republicată.
Foto: IPJ Cluj
EVENIMENT
Clujean după gratii, după ce a spart geamul unei mașini și a furat un telefon mobil. Sub ochii șoferului
Polițiștii din Cluj-Napoca au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 50 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal care are ca obiect infracțiunea de furt calificat.
Bărbatul a spart gemul unei mașini parcate pe Calea Florești.
Clujean după gratii, după ce a spart geamul unei mașini și a furat un telefon mobil. Sub ochii șoferului
Vineri, în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Secției 4 au fost sesizați de către un tânăr de 23 de ani, de despre faptul că, în timp ce se afla pe strada Calea Florești, din municipiul Cluj-Napoca, după ce și-a parcat autoturismul, la scurt timp, ar fi auzit o bubuitură, observând că o persoană necunoscută i-ar fi spart geamul de la autoturism.
Acesta s-a dus să vadă ce s-a întțmplat și și-a dat seama că hoțul i-a furat telefonul mobil, care se afla pe scaunul din dreapta.
Polițiștii l-au prins rapid pe hoț
Polițiștii Secției 4, aflați aproape de strada unde a avut loc incidentul au intervenit prompt, interceptând persoana necunoscută. În urma legitimării s-a stabilit că este vorba de un bărbat de 50 de ani, din Cluj-Napoca. Acesta a fost condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura rețineri pentru 24 de ore, acesta fiind condus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
EVENIMENT
FOTO. Cum s-a produs accidentul de pe Splaiul Independenței din Cluj. Doi șoferi au fost răniți și transportați la spital
Două persoane au fost rănite în accidentul care a avut loc sâmbătă dimineața pe strada Splaiul Independenței din Cluj-Napoca.
Potrivit polițiștilor, vinovat de producerea accidentului a fost un șofer care nu a adaptat viteza la condițiile de drum.
Cum s-a produs accidentul de pe Splaiul Independenței din Cluj. Doi șoferi au fost răniți și transportați la spital
Accidentul a avut loc în jurul orei 08.30.
Din activitățile de cercetare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un autoturism condus dinspre strada Plopilor înspre strada Barițiu, de un bărbat de 59 de ani din Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.
Acesta a intrând în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani, tot din Cluj-Napoca.
În urma coliziunii, cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
În urma testărilor cu aparatul etilotest, rezultatele au reieșit negative.