ACTUALITATE
Tribunalul Cluj MODIFICĂ PUG-ul Bucureştiului. BLOCURI în loc de spaţii verzi
Un teren cu o suprafaţă totală de 77.583 mp din Şoseaua Berceni urmează să fie reîncadrat în zona M3 – subzona mixtă cu clădiri, având regim de construire continuu sau discontinuu şi înălţimi maxime de P+4 niveluri.
Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei.
Proiectul prevede o modificare parţială a Planului Urbanistic General, în sensul includerii terenului din Şoseaua Berceni în zona M3, conform Sentinţei Civile definitive nr. 299/05.02.2021, pronunţată de către Tribunalul Cluj.
Prin sentinţa civilă, rămasă definitivă la data de 6 decembrie 2021, instanţa admite acţiunea formulată de reclamantele Dorica Ghiţe, Raluca Tomoioagă şi Arudi Invest SRL, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti.
„Reclamantele au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în iulie 2008”
Astfel, se dispune anularea parţială a HCGMB nr. 269/2000 privind PUG, precum şi a tuturor hotărârilor subsecvente emise de prelungire a acesteia, în ceea ce priveşte încadrarea imobilului din Şoseaua Berceni nr. 106 H – 106 R în zona V7 – păduri şi plantaţii forestiere. În schimb, imobilul va fi reîncadrat în zona M3 – subzonă mixtă cu clădiri.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, în iulie 2008, de la o firmă. Înainte de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul a solicitat un certificat de urbanism, în care se stipula că terenul este „liber de construcţii, situat în subzona mixtă cu clădiri, având regim de construire continuu sau discontinuu cu P+14 niveluri”. Totodată, conform Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Sector 4 din anul 2004, prelungit până în anul 2008, terenul a fost încadrat în zona M3 – zonă mixtă cu clădiri având regim de construire continuu sau discontinuu cu P+14 niveluri.
Reclamantele au menţionat că PUZ-ul din 2004 şi certificatul de urbanism emis de Primăria Sectorului 4 au stat la baza perfectării ulterioare a contractului de vânzare. Ele au mai arătat că prin adoptarea HCGMB nr. 269/2000, prelungită prin HCGMB nr. 224/2015, s-a produs o ingerinţă nejustificată în exercitarea dreptului de proprietate privată, conform motivării instanţei.
„Un alt motiv pentru nulitatea parţială a PUG 2000 aprobat prin HCGMB nr. 269/2000, prelungit prin HCGMB nr. 224/15.12.2015, este acela ca pentru stabilirea funcţiunii terenului nostru prin PUG 2000 – V7 spaţii verzi – au fost avute în vedere studii de fundamentare care prezentau situaţia urbanistică a acelei zone din anii 1999-2000, iar în ultimii 20 de ani este evident şi de notorietate faptul ca Sectorul 4 şi zona în care se află terenurile au suferit transformări urbanistice majore, astfel încât situaţia reală a acestor terenuri nu mai corespunde cu descrierea lor din documentaţia de urbanism care a stat la baza aprobării PUG 2000, motiv pentru care, în prezent, PUG 2000 este depăşit”, prevede documentul.
În acest sens, se menţionează că pentru un teren situat în vecinătate, în noiembrie 2004 s-a emis o autorizaţie de construire cu respectarea aceluiaşi PUG în vigoare, în vederea realizării unei fabrici de ambalaje din aluminiu pentru băuturi.
Sursa: Agerpres
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Louis Munteanu (CFR Cluj): Mai sunt câteva meciuri și nu trebuie să mă gândesc la TRANSFER

Conform obiceiului, în mărinimia lui, patronul de la FCSB a declarat marți că e dispus să plătească 4 milioane de euro pentru transferul lui Louis Munteanu. Nelu Varga, într-o reacție pentru GSP, a declarat că „e exclus să plece fără 17-18 milioane de euro”.
Louis Munteanu a fost întrebat, la conferința de presă premergătoare partidei cu Farul, despre declarația lui Nelu Varga, apoi a oferit un răspuns clasic, spunând că nu se gândește la un transfer în acest moment.
Louis Munteanu (CFR Cluj): Mai sunt câteva meciuri și nu trebuie să mă gândesc la TRANSFER
„Sincer, sunt focusat pe ce avem de făcut acum, mai sunt câteva meciuri și nu trebuie să mă gândesc la transfer”, a declarat Louis Munteanu.
Despre acest subiect a vorbit și Dan Petrescu, antrenorul de la CFR Cluj: „Dar pot eu să evaluez? Nu pot. Patronii pot. Ei știu cât cer pe un jucător. Eu doar mi-aș da cu părerea aiurea dacă aș spune o sumă”.
„Prefer să mă abțin decât să vorbesc urât. O iau ca pe o glumă și atât. Louis nu este de vânzare pentru niciun club din România, așa că să-și calculeze domnul respectiv bugetul, să nu își facă griji pentru noi.
Suntem prieteni, iar eu mă rezum doar la prietenie. Louis nu pleacă în România! Şi e exclus să plece fără 17-18 milioane de euro plus procente”, a răspuns ofertei Nelu Varga, patronul CFR Cluj.
Despre meciul de Cupă, Louis Munteanu a spus: „Pentru mine e un meci special, acolo m-am format ca jucător, ca om. Sunt profesionist și vreau să dau 100% pentru echipa mea și să ne calificăm. Mereu Mister Hagi a avut încredere în mine. Am avut evoluții foarte bune până acum și sper ca și mâine să marchez dacă am ocazia. Nu știu ce le cere, pentru mine e important ce facem noi. Nu mă interesează ce fac cei de la Farul”.
EVENIMENT
Avertizare de vreme rea în zona de munte a Clujului. Furtuni, averse torențiale și căderi de grindină

Zona de munte a județului Cluj rămâne și joi sub avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică.
Tot județul a fost „măturat” miercuri de ploi, iar vremea rămâne instabilă la munte, conform Administrației Naționale de Meteorologie.
Avertizare de vreme rea în zona de munte a Clujului
Codul Galben emis de meteorologi este valabil joi, 24 aprilie, până la ora 21.00.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, care va bate cu rafale de 50 – 60 de kilometri pe oră, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 de litri pe metru pătrat și izolat de peste 40 l/mpde litri pe metru pătrat.
EVENIMENT
Zi de doliu naţional în România, în memoria Papei Francisc. Sâmbătă, drapelele vor fi coborâte în bernă

Guvernul adoptă joi o Hotărâre privind declararea zilei de sâmbătă, 26 aprilie 2025, zi de doliu naţional pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc.
În aceeși zi, Papa Francisc va fi înmormântat la Vatican.
Zi de doliu naţional în România, în memoria Papei Francisc
„Anunțul decesului Sanctității Sale Papa Francisc a stârnit o profundă întristare atât în rândul credincioșilor Bisericii Catolice, cea mai numeroasă comunitate creștină din lume, precum și pentru credincioșii și liderii spirituali de pretutindeni, generând reacții puternice la nivel global.
Un lider spiritual de o înaltă ținută morală, Papa Francisc s-a remarcat mai ales prin implicarea activă în viața societății contemporane, adoptând poziții ferme față de principalele provocări geo-politice ale ultimului deceniu. Sanctitatea Sa Papa Francisc a fost o personalitate profund apreciată de poporul român, prețuire evidențiată în mod deosebit cu ocazia vizitei apostolice în România, desfășurată în anul 2019”, se arată în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern.
Vizita Papei Francisc în România „a fost una cu totul specială, remarcându-se atât prin deschiderea și căldura cu care Pontiful Roman s-a adresat credincioșilor, cât și prin durata și anvergura sa”, se mai arată în document.
Papa Francisc, legătură puternică cu România
„Legătura profundă dintre Papa Francisc și poporul român a fost reafirmată de-a lungul timpului prin repetatele vizite oficiale ale reprezentanților statului român la Vatican, precum și prin numirea unui preot român, pentru prima dată în istorie, în funcția de episcop auxiliar al Diecezei Romei.
Sanctitatea Sa a fost, cu adevărat, un simbol al dialogului interreligios și intercultural, o personalitate de renume mondial, ale cărei cuvinte și acțiuni au reușit să construiască punți de înțelegere și să promoveze idealurile păcii în întreaga lume. Prin învățăturile sale, el a inspirat nu doar prezentul, ci și viitoarele generații.
Cu o modestie rar întâlnită și o dedicare neabătută față de valorile umanității, Papa Francisc a oferit lumii un exemplu de compasiune și demnitate, rămânând un reper moral pentru întreaga umanitate. Prin angajamentul său neclintit față de apărarea drepturilor omului, protecția mediului și respectul pentru persoanele vulnerabile și marginalizate, Papa Francisc a oferit o viziune a unei lumi mai pline de empatie și solidaritate. Nu a fost doar un lider spiritual, ci și un apărător fervent al valorilor universale care transcend orice graniță religioasă, națională sau culturală”, se mai arată în document, potrivit Mediafax
Doliu pe întreg teritoriul României
Astfel, în memoria personalității celui care a fost Sanctitatea Sa Papa Francisc se propune declararea zilei de 26 aprilie ca zi de doliu național pe întregul teritoriu al României. În zilele de doliu național toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.
De asemenea, drapelul României în bernă se mai arborează la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.
Totodată, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.
Funeraliile Papei au loc sâmbătă, 26 aprilie
Sfânta Liturghie de înmormântare a papei Francisc are loc sâmbătă, 26 aprilie 2025, la ora 10.00 (ora 11 – ora României), pe esplanada bazilicii Sfântul Petru: a anunțat Sala de Presă a Sfântului Scaun. Sfânta Liturghie este prezidată de cardinalul Giovanni Battista Re, decan al Colegiului cardinalilor. Pot concelebra patriarhii și cardinalii, arhiepiscopii, episcopii și preoții, purtând veșmântul liturgic de culoarea roșie.
La finalul Sfintei Liturghii are loc Ultima recomandare și Ceremonia de rămas bun, după care sicriul cu trupul neînsuflețit al Papei Francisc este dus în bazilica Sfântul Petru, iar de acolo, în bazilica „Santa Maria Maggiore”, unde va fi depus în mormânt. Sicriul cu trupul neînsuflețit al papei Francisc se află în capela Casei Santa Marta, loc de pelerinaj pentru credincioși.
Sute de personalități, șefi de stat și de guvern ș-au anunțat participarea la funeraliile papei francisc. Și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a anunțat că va fi prezent la înmormântarea Suveranului Pontif.
Foto: Vatican News

O clujeancă din cartierul Borhanci a depus 3 sesizări încă de anul trecut, la Garda de Mediu, la Compania de Apă Someș și pe platforma MyCluj a Primăriei Cluj-Napoca în legătură cu mirosul pestilențial pe care trebuie să îl suporte locuitorii zonei, răspunsul primit de fiecare data fiind că s-au făcut verificări și că nu s-a constatat nici o neregulă.
”De ce spun cei de la Garda de Mediu ca nu au primit nici o sesizare? Sunt probleme și cu rețeaua de canalizare, deoarece se simte în casă mirosul care vine de la țevile de scurgere, orice as face! La vecini la fel, în tot cartierul de fapt!
Ar trebui făcută o igienizare serioasă în conductele de canalizare, începând de la casele dinspre ieșirea spre centură până jos, spre intersecția cu Brâncuși! Este rușinos, ca într-un oraș cu pretenții de 5 stele, să ne confruntam cu așa ceva!”, a spus Edith Mureșan, o cititoare a Cluj24.