Connect with us

EVENIMENT

Trei bărbaţi, reţinuţi de poliţişti şi arestaţi pentru infracţiuni rutiere

Publicat


arestat turda

Polițiștii clujeni au dispus reținerea a trei bărbați, cercetați pentru comiterea de infracțiuni rutiere. Doi dintre aceștia au fost ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile.

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 50 de ani, din Cluj-Napoca, care la data de 30 august a.c., în jurul orei 15.00, a fost implicat într-un eveniment rutier produs pe strada Vulturului, soldat cu pagube materiale.

Polițiștii l-au testat pe acesta cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior testării, acesta a refuzat deplasarea la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.

Au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptǎ prevǎzutǎ și pedepsită de Codul penal.

*

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au emis o ordonanță de reținere pe numele unui bărbat de 37 de ani, din Cluj-Napoca, care la data de 23 august a.c., în timp ce conducea un autoturism pe DN1 E60, pe raza localității Căpușu Mare fără să dețină permis de conducere, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu rănirea a altor 7 persoane.
După producerea accidentului bărbatul a părăsit locul evenimentului rutier, fiind depistat ulterior de polițiști.

Cel în cauză este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea lui pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat instanței de judecată și a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

*

La data de 30 august a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au dispus reținerea, pentru 24 de ore a unui bărbat de 30 de ani, care la data de 27 august a.c., a fost implicat într-un eveniment rutier din care au rezultat pagube materiale.

În fapt, deși acesta nu deținea permis de conducere, a condus un autoturism pe DJ 150, pe raza localității Viișoara.

Aflându-se sub influența alcoolului, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns cu autoturismul într-o grădină, rezultând distrugerea mai multor culturi și pomi fructiferi, precum și avarierea gardului care împremuia proprietatea.

Testarea bărbatului cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.

După expirarea măsurii reținerii, acesta a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, informează IPJ Cluj.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

Sânt Nicoară, călăuza sufletelor în tradiția populară. Colind cântat în satele clujene în presara de Sfântul Nicolae

Publicat

De

În tradiția populară, Sânt Nicoară vine la ,,praznicul” dumnezeiesc călare pe un cal alb, care conduce sufletele bune spre Rai, iar pe cele păcătoase spre Iad.

Sânt Nicoară este „alintul popular” pentru Sfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie.

Sânt Nicoară, călăuza sufletelor în tradiția populată. Colind cântat în satele clujene în presara de Sfântul Nicolae

Atât sfântul, cât și calul său sunt învestiți cu rolul de călăuze ale spiritelor, simbol care argumentează și o remanență a vechilor credințe și rituri solare autohtone precreștine, la confluența cu cele universale, se arată în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”, scris de Maria Bocșe și editat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.

În satul românesc există colinde care întăresc aceste credințe.

O astfel de colindă a fost consemnată de preotul Grigoriu Crăciunaș, în anul 1881, în satul Jurca, pe Someș din județul Cluj, cu mențiunea că ,,se colindă în presara de Sfântul Nicolae”, mai arată specialiștii de la CJCPCT Cluj.

„Cu masă, pe cine-așteaptă?/ Așteaptă pe Sânicoară”

,,Asta-i casa boierească
Dumnezeu să o trăiască…
Înaintea căsii
Este-o masă-ntr-aurită,
Păstă masă ce mi-i trasă?
Față albă de mătasă.
Cu masă, pe cine-așteaptă?
Așteaptă pe Sânicoară.
Îl tot așteaptă din zi în zi
Ce-o dată nu mai veni,
C-un căluț albuț,
Dalb de spumegat,
Negru de-asudat.
Nainte-i ieșiră
Și-l întrebară:
– Unde-ai zăbăvit, Nicoară?
– Io am zăbăvit
Și am întâlnit
Nouă cetine
Plini de suflete
Și le-am petrecut.
Care-o fost mai drepte, Doamne,
Pe sub mâna dreaptă
La poarta de Raiu,
Raiu luminos,
Bun loc de folos.
Cine-o fost mai strâmbe, Doamne,
Eu le-am petrecut
Pe su’ mâna stângă,
Pe cărarea strâmbă.
La poarta de Iad.
Iad întunecos,
Rău loc de folos”, sună colinda.

Foto: Sfântul Nicolae, pictură murală în pronaosul bisericii de lemn din Finișel, județul Cluj, realizată la 1807 de Dimitrie Ispas/ Arhiva CJCPCT Cluj – Nicu Cherciu

Citește mai departe

EVENIMENT

Zeci de kilograme de droguri vândute în Cluj. 7 persoane reţinute. Droguri aruncate în toaletă şi banii pe geam

Publicat

De

droguri (1)
Clujul a devenit, cel puţin în ultima vreme, o piaţă preferată a vânzătorilor de droguri. Unul dintre ultimele astfel de cazuri de vânzare a unei cantităţi mari de droguri în Cluj a avut loc în perioada trecută.
„La data de 05.12.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea a 7 inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.
S-a reţinut că, pe parcursul anului 2023, membrii unei reţele  de dealeri au introdus  în  România   cantităţi mari de droguri de risc pe care le-au distribuit ulterior către alţi dealeri din municipiile Cluj Napoca şi Iaşi care,  la rândul lor, au  aprovizionat pieţele de droguri de risc din cluburi, cămine studenţeşti şi  unităţi şcolare.
Cu ocazia acţiunii finalizate în cursul zilei de astăzi au fost  puse în aplicare 10 mandate de  percheziţie domiciliară în cele două municipii şi s-au realizat două operaţiuni de prindere în flagrant a inculpaţilor, în timp ce tranzacţionau sau transferau cantităţi mari de droguri”, informează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iaşi
Potrivit DIICOT, au fost identificate şi ridicate cantităţile de 40 kilograme muguri de canabis (ambalate în  48 pungi vidate), 12 kilograme haşis, porţionat şi ambalat (125 pachete), aproximativ  120 grame cristal  precum şi o maşină de numărat bani.

Droguri aruncate în toaletă

Conform DIICOT, în momentul pătrunderii în locaţiile percheziţionate,  un inculpat a încercat să arunce în vasul de toaletă o parte din cantitatea de drog de risc descoperită, iar un alt inculpat a aruncat pe geam o geantă în care se afla suma de 130.000 euro,  fiind recuperată  de poliţişti.
„Facem precizarea că din cantităţile de drog de risc identificate se puteau realiza aproximativ 50.000 doze a căror valoare este estimată la 800.000 euro. Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul  Tribunalului Iaşi cu propunerea de  arestare preventivă a celor 7 inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile. Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi – Serviciul Antidrog. Acţiunile au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj şi IPJ Cluj, cu sprijinul  jandarmilor din cadrul IJJ Iaşi, IJJ Cluj şi  Grupării Mobile de Jandarmi Cluj”, precizează DIICOT.

Citește mai departe

EVENIMENT

TRADIȚII în seara lui Moș Nicolae. Copiii își pregătesc GHETUȚELE pentru cadouri și NUIELUȘE

Publicat

mos nicolae

Seara zilei de 5 decembrie este un prilej de bucurie pentru toţi copiii. Este seara lui Moș Nicolae, când ghetuțele lustruite își așteaptă cadourile și nuielușile, scrie Alba24.ro.

Tradiţia darurilor primite de la Moş Nicolae are origini străvechi din vremea unui personaj, devenit legendar, care a existat cu adevărat, scrie Agerpres.

Seara lui Moș Nicolae. Copiii își pregătesc GHETUȚELE pentru cadouri și NUIELUȘE

Acesta era un episcop cu mare credinţă în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea, Nicolae din Myra-Lichia (undeva, pe meleagurile Turciei de astăzi, în Anatolia).

Lui îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de oamenii săraci ori necăjiţi.

Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, el şi-a dăruit întreaga avere celor nevoiaşi.

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este aceea referitoare la trei fete sărace, fără zestre, care nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi.

Dar, Sfântul Nicolae, aflându-le necazul, a aruncat prin fereastră, fiecăreia dintre ele, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, câte un săculeţ plin cu bani.

Săculeţii au căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghetele fetelor.

Probabil, de aici este şi obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghete, scrie sursa amintită.

Şi tot din acest motiv, copiii au grijă ca ghetele ori cizmele lor să fie foarte curate în această noapte.

Moș Nicolae: tradiții din seara de ajun la români

În tradiţiile româneşti, Moş Nicolae apare, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, pe un cal alb (un soi de trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii).

Peste 800.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae. Din totalul persoanelor care poartă aceste nume, aproape 538.500 sunt bărbați (Nicolae, Niculai, Nicusor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoara), iar aproximativ 280.000 sunt femei (Nicoleta, Niculina, Neculita, Nicolina, Nicola)”.
Tot el păzeşte Soarele pentru a nu se strecura spre tărâmurile de miazănoapte şi a lăsa lumea fără lumină şi căldură.

Se mai crede că ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace. Mai este și stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război (motiv pentru care este invocat în timpul luptelor).

Moș Nicolae: tradiții din seara de ajun

Mai există şi obiceiul să se pună în apă, în această noapte, crenguţe de pomi fructiferi în casă, lângă icoane, care ar trebui să înflorească de Anul Nou.

În funcţie de crenguţa pomului care a înflorit, se aşteaptă recolta bună de fructe în noul an.

La sate există obiceiul ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru a repeta colindele de Crăciun şi de Anul Nou.

Un pahar de vin în așteptarea lui Moș Nicolae. Tradiții din jurul lumii

Legenda lui Moş Nicolae s-a răspândit în toată lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit o zi a darurilor ori a activităţilor cu caracter umanitar, caritabil.

În Germania, imaginea lui Moş Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creştină a Sfântului Nicolae, care este văzut ca un bătrân ce poartă un sac în spate şi un mănunchi de nuieluşe în mână.

Copiii cuminţi primesc dulciuri din sac, iar copiii care n-au fost cuminţi primesc o nuieluşă, un cartof sau câţiva cărbuni.

Copiii din Franţa, aşteptându-l pe Moş Nicolae, lasă lângă ghetuţe un pahar de vin, iar pentru măgăruşul lui lasă doi-trei morcovi şi puţin zahăr.

Asta pentru că în regiunile din estul Franţei, cei mici ştiu că Moş Nicolae vine călare pe un măgăruş, alături de Pere Fouettard (Moş Nuieluşă), înveşmântat în negru.

Moş Nicolae lasă daruri copiilor buni, iar Pere Fouettard le lasă celor care n-au fost cuminţi câte o nuieluşă.

În Belgia şi Luxemburg, copiii îşi aşează ghetuţele în faţa uşii şi, la fel ca micuţii francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moşul.

Ghetuțele pregătite, element comun în tradiția lui Moș Nicolae

Moş Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care îl percep ca pe un bătrân înveşmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici.

El ţine în mână o nuia destinată micuţilor care nu au dat ascultare părinţilor.

În Italia, copiii aşează pe o farfurie, în seara de 5 decembrie, bileţele în care-şi scriu dorinţele, promiţându-i lui Moş Nicolae că vor fi cuminţi în anul care va veni.

A doua zi, în locul bileţelelor, găsesc dulciurile lor preferate.

Moş Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri în Croaţia după ce, cu o seară înainte, copiii îşi lustruiesc încălţămintea şi o aşează pe pervazurile ferestrelor.

Asta pentru a fi umplută cu daruri, dulciuri şi fructe de către generosul moş.

În Polonia, Moş Nicolae este perceput ca fiind îmbrăcat în haine episcopale, coborând din ceruri cu ajutorul unui înger şi colindând întreaga ţară mergând pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb.

Tradiții de Moș Nicolae: Copii cuminți, copii neascultători

După ce intră într-o casă, Moş Nicolae ascultă rugăminţile copiilor, îi ceartă, dacă n-au fost cuminţi, sau îi laudă, dacă au fost buni.

Celor buni le dăruieşte icoane, mere roşii, portocale şi ”pierniki” (prăjiturele sfinte, făcute cu miere şi mirodenii).

În Slovacia, Moş Nicolae (Svaty Mikulas) soseşte într-o trăsură trasă de un cal.

În ajun, copiii îşi aşează încălţămintea lustruită pe pervazul ferestrei sau în pragul uşii, sperând să o găsească dimineaţa încărcată cu daruri.

În unele şcoli are loc sărbătoarea „Mikul Mail”, în cadrul căreia copiii îşi dăruiesc unul altuia mici cadouri.

Moș Nicolae: alte tradiții din seara de ajun

În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii îşi aşează încălţămintea afară, în faţa uşii, aşteptând să o găsească a doua zi plină cu fructe, bomboane, monede şi mici jucării.

Cel care îl însoţeşte pe Moş Nicolae, numit Parkel, pune în încălţămintea copiilor obraznici cărbuni şi cenuşă.

Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Miklós), copiii din Ungaria îşi lustruiesc pantofii sau ghetele şi le aşează pe pervaz pentru a fi umplute de darnicul Moş.

Dimineaţa, copiii găsesc în încălţăminte bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată şi mici cadouri. Copiii obraznici primesc nuiele sau linguri de lemn.

Citește mai departe

EVENIMENT

Clujul, județul unde se ia cea mai puțină MITĂ în SPITALE. Care au fost cele mai APRECIATE unități sanitare în noiembrie

Publicat

De

Spitalele din Cluj sunt apreciate nu doar pentru calitatea actului medical, ci și pentru conduita personalului.

Astfel, în luna noiembrie a acestui an, județul Cluj a avut cea mai mică rată din țară privind solicitarea de mită de către personalul medical, potrivit datelor graphs.ro, care face studii în urma chestionarelor completate de pacienți.

Clujul, județul unde se ia cea mai puțină MITĂ în SPITALE. Care au fost cele mai APRECIATE unități sanitare în noiembrie

Cu un procent de 0,56%, județul Cluj se clasează pe primul loc, în mod detașat, la polul opus rata cea mai mare de solicitare de bani sau atenții în spitale fiind de 5,5%, în Dâmbovița.

Spitalul de Recuperare și Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca sunt, potrivit datelor aferente lunii noiembrie, cele mai apreciate unități sanitare publice din Cluj-Napoca în ceea ce privește satisfacția pacienților față de serviciile medicale oferite, față de activitatea și implicarea medicului și a asistentelor medicale, dar și raportat la curățenia din spital.

Datele centralizate de graphs.ro sub formă de chestionate pentru luna noiembrie arată că:

  • 71,77% dintre respondenți au menționat că sunt foarte mulțumiți de serviciile medicale oferite de Spitalul de Recuperare;
  • 81,82% dintre pacienți au precizat că sunt foarte mulțumiți de activitatea și implicarea medicilor din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”;
  • 69,42% dintre respondenți au menționat că sunt foarte mulțumiți de activitatea și implicarea asistentelor medicale din cadrul Spitalului de Recuperare;
  • 59,5% dintre pacienți au precizat că sunt foarte mulțumiți de curățenia din Spitalul de Recuperare.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax