ACTUALITATE
TRANSPLANT de rinichi la Cluj, de la o femeie în moarte cerebrală
Echipe de medici din București, Cluj și Baia Mare au format, vineri, un „lanț al vieții”, după ce familia unei femei aflate în moarte cerebrală a acceptat donarea de organe și astfel s-a dat o nouă șansă la viață pentru cinci români.
Potrivit Agenției Naționale de Transplant, la Spitalul Județean de Urgență „Dr Constantin Opriș” Baia -Mare s-a realizat o intervenţie de prelevare de organe de la un pacientă aflată în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord să ofere o nouă şansă la viaţă unor semeni necunoscuţi.
Alături de echipa ATI şi de cea de coordonare a spitalului din Baia Mare (dr. Andrei Mureşan – kdp, dr. Adriana Stoicovici – coordonator de transplant), intervenţiile chirurgicale de prelevare au fost realizate de echipa Institutului Clinic Fundeni, condusă de dr. Vasile Lungu, pentru ficat, echipa Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de dr. Dan Pop, pentru rinichi, şi dr. Manole Roxana de la Spitalul de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, pentru cornee.
„Destinele a 5 oameni s-au schimbat de azi (vineri – n.r.) în bine, datorită generozităţii semenilor lor şi efortului colectiv al profesioniştilor implicaţi în activitatea de transplant.
La Centrul de Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, condus de prof. dr. Irinel Popescu, s-a realizat o nouă intervenţie salvatoare de transplant hepatic, fiind cea de-a doua în mai puțin de 48 de ore. În situația sanitară actuală, un astfel de maraton pentru viaţă poate fi realizat doar de profesionişti desăvârşiţi şi pasionați.
O pacientă de 37 de ani, aflată în stare critică, a primit o nouă şansă la viaţă prin transplantul hepatic realizat de echipa chirurgicală coordonată de prof. dr. Vladislav Braşoveanu, cu sprijinul echipei ATI, condusă de dr. Daniela Ungureanu.
Tot azi (vineri – n.r.), în cadrul ICUTR Cluj Napoca, alţi doi pacienţi, o femeie de 46 de ani și un bărbat de 54 de ani, aflaţi în hemodializă de pe peste 2 ani, au primit şansa la o viaţă normală. Intervenţiile de transplant renal au fost realizate cu succes de echipele chirurgicale conduse de dr. Florin Elec şi dr. Mihai Suciu.
Operațiile de transplant cornee se vor realiza la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, de către dr. Valentin Dinu și dr. Alina Gheorghe, aducând lumina în viaţa a doi pacienţi”, transmit reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.
Sursa: Mediafax
Foto: arhivă
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
O turmă de mistreți terorizează locuitorii din zona Becaș: „Mi-au stricat gardurile și mi-au săpat pământul!”
Locuitorii din zona Becaș din Cluj-Napoca reclamă problema mistreților care apar tot mai des în cartier și produc pagube în gospodării.
Un clujean a tras un semnal de alarmă pe platforma MyCluj legat de prezența mistreților în zona Becaș, semnalând că situația devine din ce în ce mai greu de gestionat.
„Vă rog să ne ajutați!”
„De câteva luni, în zona Becaș apare o turmă de mistreți. În ultimele zile vin mereu. Cam 6. Câinii mei au reușit să-i îndepărteze până acum, dar nu știu până unde se va ajunge. Mi-au stricat gardurile și mi-au săpat pământul. Vin și ziua, și noaptea. Vă rog să ne ajutați”, a scris clujeanul exasperat.
Sesizarea, făcută pe 16 decembrie, a fost preluată de Primăria Cluj-Napoca și figurează momentan „în lucru”. Deși prezența mistreților a devenit obișnuită în zonele de lângă pădure, incursiunile lor devin tot mai agresive, iar localnicii se tem că situația ar putea scăpa de sub control.
EVENIMENT
FOTO. 740 de pachete pentru sărbătoarea CRĂCIUNULUI 2024, oferite persoanelor nevoiașe de Arhiepiscopia Clujului
740 de pachete pentru sărbătoarea Crăciunului 2024 au fost oferite, marți, persoanelor nevoiașe de Arhiepiscopia Clujului.
„Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit marți, 17 decembrie 2024, cu persoanele aflate în evidența Sectorului social-filantropic și misionar al Eparhiei, printre care se află și rromii din comunitățile de la Pata Rât și Turda.
FOTO. 740 de pachete pentru sărbătoarea CRĂCIUNULUI 2024, oferite persoanelor nevoiașe de Arhiepiscopia Clujului
Astfel, în curtea Centrului Eparhial din Piața Avram Iancu, de la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a binecuvântat pe cei prezenți și le-a oferit 440 de pachete cu alimente neperisabile pentru sărbătorile de iarnă. În total, au fost pregătite 740 de pachete, celelalte urmând a fi împărțite în zilele următoare.
Înainte de a le oferi darurile, Părintele Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, în cadrul căruia a subliniat importanța sărbătorii Nașterii Domnului și faptul că Hristos ne învață pe toți să fim buni și să ne ajutăm aproapele.
„Crăciunul este sărbătoarea darurilor. Cel mai mare dar îl face cerul pământului, trimițându-l pe Domnul Hristos să se nască și să crească, să ne mântuiască. Plecând de la faptul că Crăciunul este sărbătoarea darurilor, încercăm și noi, oamenii, la măsura noastră, să ne facem daruri unii altora. Așadar, vă oferim darul nostru mic, rugându-L pe Dumnezeu să vă dea darul cel mare, să vă binecuvânteze cu sănătate și ajutor în toate”, le-a transmis Mitropolitul Andrei.
Darurile oferite au fost achiziționate de Asociațiile „Filantropia Ortodoxă” și „Christiana” din Cluj-Napoca, aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în parteneriat cu Parohia „Quern-Neukirchen” din Flensburg, Germania.
La împărțirea pachetelor a ajutat un grup de elevi voluntari de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, precum și un efectiv de trei jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca.
„Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului are 62 de proiecte şi programe sociale”
La sărbătorile mari de peste an, Arhiepiscopia Clujului oferă mereu pachete substanțiale, cu alimente neperisabile și produse de igienă. De asemenea, în fiecare săptămână, prin intermediul Sectorului social-filantropic, acordă ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) persoanelor aflate în situații dificile.
De întreaga acțiune social-filantropică se ocupă consilierul social-misionar al Arhiepiscopiei Clujului, Iustin Liciniu Câmpean, alături de inspectorul social Carmen Bârsan și de asistentul social Adela Timar, din cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al Eparhiei.
În prezent, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului are 62 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. Astfel, conform datelor de anul trecut, prin unitățile de cult, asociațiile și fundațiile eparhiale, în scop filantropic a fost cheltuită suma totală de 28.130.305 lei, de care au beneficiat 18.396 de persoane, printre care un număr însemnat de persoane de etnie rromă”, a transmis Arhiepiscopia Clujului.
ADMINISTRAȚIE
FOTO. Autospecială de ultimă generație, cumpărată de Primăria Cluj-Napoca pentru pompieri
Primăria Cluj-Napoca a achiziționat o autospecială de ultimă generație pentru ISU Cluj, o investiție în valoare de 128.500 de euro.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că a achiziționat o autospecială de primă intervenție și comandă pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj.
Investiție de 128.500 euro din bugetul local
Investiția de 128.500 euro (642.600,00 lei) reprezintă un pas important pentru îmbunătățirea capacității de răspuns în situații de urgență la nivel local. Vehiculul este special echipat pentru a răspunde rapid și eficient la diverse situații critice.
Autospeciala, model Ford Ranger 4×4, are o capacitate cilindrică de 1996 cm³, putere de 125 kW și poate transporta până la 5 persoane.
„Primăria Cluj-Napoca își reafirmă astfel angajamentul față de siguranța cetățenilor și sprijinul constant oferit instituțiilor esențiale pentru gestionarea situațiilor de urgență. Noua autospecială îmbunătățește capacitatea operațională a ISU și poate asigura un răspuns prompt în intervențiile critice. Investim constant în siguranță, iar această achiziție este un exemplu concret al colaborării dintre administrație și serviciile de urgență”, a transmis Primăria Cluj-Napoca.
Ce dotări are autospeciala?
Principalele dotări includ:
- Motopompă de înaltă presiune (100 bari, 40 l/min);
- Sistem de iluminare 360° pentru intervenții pe timp de noapte;
- Troliu electric cu telecomandă pentru operațiuni de salvare și recuperare;
- Aparate de respirat DRAGER PSS3000 și detector multigaz Drager X-AM 2500;
- Unelte de descarcerare electrice pentru accidente auto;
- Motopompă pentru inundații Honda WX15T;
- Sisteme de semnalizare și iluminare LED pentru trafic și zone de lucru;
- Alte sisteme specifice intervențiilor de urgență.
EVENIMENT
Micii fotbaliști de la Academia de Fotbal „U” CLUJ – Luceafărul au CÂȘTIGAT Winter Christmas Cup
Micii fotbaliști de la Academia de Fotbal „U” CLUJ – Luceafărul au câștigat Winter Christmas Cup, competiție desfășurată în 15 decembrie, cu 5 victorii din 5 partide.
„Campionii, campionii, ole ole ole!!!
Grupa 2017 condusă de Danciu Radu a câștigat Winter Christmas Cup desfășurat în data de 15 decembrie după un parcurs perfect cu 5 victorii în 5 meciuri.
Micii fotbaliști de la Academia de Fotbal „U” CLUJ – Luceafărul au CÂȘTIGAT Winter Christmas Cup
Finala a fost câștigată cu scorul de 4-3 împotriva celor de la Unirea Dej.
Lotul care a făcut deplasarea la Dej a fost format din:
Codorean Tudor, Damir Nicholas, Gana Eric, Ghib Damian , Grad Albert , Nadașan Andreas, Nistor Matteo, Sîrb Luca, Țibuleac Matei și Zanc Zian.
Nistor Matteo a fost recompensat cu premiul de golgheter al competiției.
Felicitări copii!!
Mulțumim părinților pentru susținere”, scrie pe pagina de Facebook a Academiei de Fotbal „U CLUJ – Luceafărul.