CULTURA
Tradiții ucrainene de Crăciun. Cum sărbătoresc refugiații de la Cluj anul acesta
Sărbătorile de iarnă reunesc familiile, dar nu pe toate. La Cluj, cel puțin, sute de ucraineni vor sărbători Crăciunul departe de casă, din cauza războiului.
„Obișnuiam să petrec Crăciunul cu întreaga familie: părinții, cele 3 surori cu soții lor, 1 frate, 5 nepoți și băiatul meu. Crăciunul acesta va fi diferit.
Rudele mele sunt acum peste tot în lume. Unii au rămas în Ucraina, alții s-au refugiat în România, Franța, Statele Unite. Eu voi rămâne în România și voi petrece Crăciunul cu fiul meu”, a spus Anna, o mamă ucraineancă refugiată la Cluj.
Ca ea sunt numeroși alți compatrioți. Kseniia este printre puținii care vor merge înapoi în țară.
„Oricând am timp liber, fac tot posibilul să merg acasă”, a precizat aceasta.
Ajunul. 12 farfurii simbolizând cei 12 apostoli
Mai mulți ucraineni au împărtășit cu Cluj24 câteva dintre tradițiile lor de Crăciun, de la obiceiuri la preparatele festive.
„Poate că sună ciudat, dar noi sărbătorim de două ori Crăciunul. O dată pe 25 decembrie, care e Crăciunul catolic, iar cealaltă dată e 7 ianuarie, Crăciunul ortodox. Cina de Crăciun și colindele sunt foarte importante în tradiția noastră”, a explicat o refugiată.
Sărbătoarea începe din Ajunul Crăciunului, când femeile gătesc 12 farfurii de mâncare simbolizându-i pe cei 12 apostoli. Felul principal la masa festivă se numește „Kutia” – un amestec de cereale fierte, miere, nuci, semințe de mac, fructe uscate și alte topping-uri.
„Este foarte delicios. De obicei, se mănâncă primul”, a adăugat ea.
Alte preparate la masa de Crăciun includ: ciuperci, pește, varenyky (colțunași), cartofi și salată Shuba. Cea din urmă înseamnă „blană” și este o salată de origine rusă, în straturi, ce conține legume rădăcinoase fierte: cartofi, morcovi și sfeclă. Fiecare nivel este separat de un strat foarte subțire de maioneză.
sursa: Matryoshka – Facebook
Koliada de Crăciun
Dimineața următoare, de Crăciun, se încheie postul, iar ucrainenii merg la biserică și în vizită la rude. Tot în această zi se merge la colindat, sărbătoare care se numește, la ei, „Koliada”. Nu există o regulă strictă în ceea ce privește colindatul. Unii merg încă din Ajun, iar tradiția continuă timp de câteva zile.
„În timpul Koliadei, copiii, dar și ceilalți oameni cărora le place să cânte, merg la vecini, rude și prieteni pentru a cânta melodiile tradiționale și a face urări. Gazdele oferă la schimb cadouri, de obicei dulciuri, fructe sau bani”, notează un ucrainean.
„Când eram mică mă duceam și eu la Koliada cu fratele și sora mea. Strângeam bani și bomboane, erau vremuri bune”, a împărtășit o refugiată.
Cei care merg la colindat poartă costume tradiționale. De asemenea, cară o stea făcută manual care simbolizează steaua apărută atunci când Hristos s-a născut.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






