ACTUALITATE
TRADIȚII/ Descântece vechi din popor. MAGII și RITUALURI pentru deochi, starea de rău și amețeală
În tradiția din România auzim de foarte multe ori despre deochi și descântece. Stările de rău, durerile de cap și amețelile pot fi provocate de asemenea „blesteme” care pot fi puse cu sau fără intenție. Acest ritual este definit ca o putere magică a unor persoane care pot „îmbolnăvi” prin privire.
Deochiul și superstiția
Unele persoane spun că deochiul nu există sau că este strict o superstiție care are legătură cu vrăjitoria. Starea de rău se transformă în bine după ce se face un așa zis „descântec”, dar specialiștii spun că este doar efectul Placebo.
Procedeul prin care scapi de deochi, propus de obiceiurile românești, este descântecul care poate fi de mai multe feluri. Bătrânele de la sat, de obicei, spun că un asemenea blestem poate să conducă inclusiv la moarte dacă nu este făcut la timp.
Descântece prin viu grai?
Se spune că ceea ce se zice în timpul descântecului nu poate să fie învățat sau scris, trebuie „furat” de la cei care o fac. Astfel, bătrânele zic o anume poezie cu voce tare, în timp ce aprind 7 sau 9 chibrituri unul de la altul și le sting în apă sfințită.
Semnificația chibriturilor
În funcție de cum cad chibriturile în apă se poate constata cât de deocheată este persoana respectivă. Astfel, dacă ele cad cu capul în josul paharului persoana a fost foarte deocheată, iar dacă ele sunt la suprafață, deochiul nu a fost puternic.
Mai mult, în funcție de cum se sfarmă acestea în apă se poate spune dacă cel care a privit a fost femeie sau bărbat. Așadar, dacă se desprinde și se sfarmă capul chibritului este bărbat, iar dacă se desprinde cealaltă parte și se pierde în apă, este femeie.
Nu oricine poate descânta
Descântecul constă într-o poezie care alungă vrăji, strigoi, păsări negre și aduc tot ce e mai bun și pur. Cu toate acestea, dacă ești începător sau mai tânăr ca cel care face de deochi s-ar putea să nu funcționeze.
Simptomele oamenilor deocheați
De obicei, când suferi de deochi simți că se învârte ceva la burtă, amețești, te doare capul, caști, nu știi ce-i cu tine și nu ai poftă de mâncare.
Adaptarea descântecului
Deși mai demult cântecul era format din mai multe poezii cu semnificații de purificare a minții și corpului, acum sunt persoane care fac deochiul cu rugăciunea „Tatăl Nostru”. Aceasta trebuie spusă până la terminarea procedurii de ardere a chibritului.
Deochiul la bebeluși
Din cauza faptului că se consideră că bebelușii sunt ființe pure, fără de păcat, relele pot ajunge mai repede la ei. Astfel, după ce te uiți cu drag la un copil este indicat să spui „Ptiu, ptiu să nu te deochi”.
Dacă îl vizitezi seara se spune că îi poți fura somnul cu privirea, deci trebuie să îi lași o scamă de pe haina ta și să îi spui că îi lași în ea somnul.
Deochiul se poate evita prin legarea unor șnururi roșii la încheieturi sau prin miruirea zilnică. Unii spun că trebuie tămâiată casa în fiecare săptămână pentru alungarea spiritelor rele.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






