Connect with us

EVENIMENT

TOTUL sau NIMIC. Rădoi: TREBUIE să ATACĂM cu toate forţele cu Armenia

Publicat


Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi trebuie să atace cu toate resursele şi în acelaşi timp să încerce să-l anihileze pe Henrih Mhitarian pentru a putea câştiga partida cu Armenia, programată, luni, în preliminariile CM 2022.

 

Va trebui să atacăm cu toate resursele

 

‘Vă trebuie mâine să atacăm cu toate resursele, cu toţi jucătorii pe care îi avem la dispoziţie pentru că trebuie să câştigăm. Cred că Armenia se gândeşte mâine seară şi la un rezultat de egalitate. Va încerca să ne pună în dificultate, aşa cum a făcut în partida tur, dar şi în meciurile cu celelalte echipe. Va face un joc de aşteptare şi va încerca să speculeze spaţiile libere cu jucătorii săi foarte rapizi.

În acelaşi timp, jocul lor va diferi puţin pentru că toate atacurile vor fi de acum coordonate de Mhitarian. Mâine seară nu cred că îl vom vedea mijlocaş stânga, ci s-ar putea să îl vedem în spatele vârfurilor, unde el este foarte periculos. Va trebui să îl anihilăm foarte bine, să aibă cât mai puţine spaţii şi timp de gândire. Nu ştiu dacă vom lua măsuri speciale pentru el, dar cine va fi în zona lui va trebui să îi dea foarte puţin spaţiu.

Dacă Mhitarian va reuşi să creeze o superioritate, să nu o creeze în zona centrală, ci în lateral, asta ne dorim. Nu e neapărat o teamă, dar singurul lucru care ne-ar putea pune în dificultate este dacă îl am lăsat pe Mhitarian să activeze în zona centrală, pentru că oferă pase filtrante foarte bune pentru atacanţi’, a afirmat tehnicianul.

 

Cine va juca în locul lui Burcă?

 

Rădoi nu a dezvăluit cine va juca în locul fundaşului Andrei Burcă, accidentat, vineri, în partida cu Germania.

‘Vom vedea cum va reacţiona Nedelcearu şi după antrenamentul de azi. Burcă are şanse foarte, foarte mici să evolueze. Dar pentru postul de fundaş îi avem ca soluţii şi pe Adi Rus, Toşca, Nedelcu sau Manea’, a explicat selecţionerul, care în partida cu Armenia nu se va putea baza nici pe atacantul George Puşcaş, suspendat.

Meciul cu Armenia este unul special pentru Rădoi având în vedere că este primul pe care echipa naţională îl va disputa pe noul Stadion Steaua din Capitală. ‘Pentru jucătorii nu ştiu cât contează că jucăm în Ghencea, dar pentru mine contează, eu 15 ani am locuit aici şi 9 ani am jucat la echipa asta (n.r. – Steaua).

Pentru mine e ca şi cum m-aş întoarce acasă, dar repet, nu ştiu cât contează pentru jucători. Condiţiile nu diferă mult faţă de Arena Naţională, doar că aici nu vor fi 25.000 de spectatori, ci doar 15.000. E un stadion nou, suporterii vor fi cu siguranţă călduroşi şi vor fi aproape de jucători indiferent de rezultat’, a precizat el.

 

Doar victorii

 

În opinia lui Mirel Rădoi, echipa naţională a României nu are ce căuta la barajul de calificare al CM 2022 dacă nu va reuşi să câştige ultimul meci din faza grupelor, cel din deplasare cu Liechtenstein din 14 noiembrie: ‘Deşi iniţial am spus că mai avem trei finale, pot să fiu sincer şi să spun că practic avem doar două, pentru că dacă vom reuşi să câştigăm cu Armenia şi apoi cu Islanda şi nu vom reuşi să câştigăm cu Lichtenstein atunci, cu tot respectul, noi nu avem ce căuta nici măcar la un baraj de Cupa UEFA Intertoto dacă ar mai exista.

Nu putem vorbi de Cupa Mondială dacă nu suntem în stare să câştigăm în Lichtenstein atunci când avem nevoie de victorie. Aşa gândesc şi nu mă feresc să o spun, e lucrul pe care l-am transmis şi jucătorilor’.

 

Reacţie nervoasă a lui Rădoi

 

Selecţionerul Mirel Rădoi a avut o reacţie nervoasă în timpul conferinţei când a fost întrebat dacă atacantul Andrei Ivan ştia că trebuie să-l marcheze pe Thomas Muller, autorul golului victoriei Germaniei în partida cu România (scor 2-1) de vineri.

‘Sunt aproape trei ani de când sunt la federaţie ca antrenor şi este primul gol primit din fază fixă. Era clar că trebuia să vină şi momentul ăsta, dar, din păcate, a venit într-un moment în care nu ne aşteptam, în finalul meciului cu Germania. Pentru că ar fi fost un punct muncit, nu ştiu dacă era meritat, dar era muncit de noi.

Dar să vină Ivan, dacă vreţi circ, să facem circ. Eu am spus imediat după meci că Ivan ştia ce număr are de marcat (n.r. – ce jucător advers trebuia să marcheze la cornerul din care s-a înscris). Dacă vreţi să îl decapităm, îl decapităm, aşa s-a întâmplat cu Markovic, acum îl decapităm şi pe Ivan, următorul va fi Puşcaş, după aceea Keşeru dacă nu marchează şi o să ziceţi apoi că echipa naţională nu mai are atacanţi’, a afrmat iritat Rădoi.

Ajuns în sala de conferinţă, Andrei Ivan a fost întrebat dacă a înţeles că trebuie să-l marcheze pe Muller la cornerul din care Germania a marcat. ‘Da, am înţeles. A fost vina mea, eu trebuia să stau cu Muller. Mi s-a transmis de pe bancă, în momentul în care am intrat, că eu trebuie să îl marchez. Germania a adus la acea fază şapte jucători în careu şi era unul liber (n.r. – Muller)’, a răspuns Ivan.

Prima reprezentativă de fotbal a României întâlneşte, luni, de la ora 21:45, pe Stadionul Steaua din Capitală, selecţionata Armeniei, într-o partidă din Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. AGERPRES




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate