Connect with us

ACTUALITATE

Tinerii dau culoare orașului. Cluj Never Sleeps – trei zile în care arta și cultura vor fi promovate în cele mai inedite moduri

Publicat


cluj never sleeps

Cluj Never Sleeps te ține treaz și în 2022! Asta promit cei de la Federația Tinerilor din Cluj, care organizează, în perioada 3-5 iunie cea de a opta ediție a festivalului cultural, care va anima Piața Unirii.

Connecting Realities este conceptul care anul acesta va descrie întreaga experiență a participanților.

Cluj Never Sleeps reprezintă un concept unic la nivel național, promovând arta și cultura într-un mod inedit, iar caracterul inovativ al festivalului este susținut de programul de activități care promovează o viziune multidirecțională și transectorială, spun organizatorii.

Cluj Never Sleeps se constituie ca un loc unde ideile inovatoare sunt aduse la iveală, dezbătute și discutate într-un mediu interactiv. Cu fiecare ediție, proiectul a adus mai aproape de comunitatea clujeană, și nu numai, ci și artiștii locali devotați și talentați, cărora le este oferită ocazia de a-și exprima pasiunea într-un mod liber.

Scena este a lor, iar spectatorii vor avea șansa să participe la o experiență creativă, inovatoare și cu totul specială.

Cluj Never Sleeps este cu și despre comunitate, astfel că anual proiectul angrenează peste 100 de voluntari, persoane dornice să se implice și să contribuie activ la definirea spectrului cultural local.

„Dacă anul trecut festivalul a avut loc toamna, acum a sosit momentul să revenim la normalitate și să retrăim energia nopților de vară. Ediția actuală vine către comunitatea clujeană un concept inedit, și anume Connecting Realities.

Acesta le va permite participanților să experimenteze arta, natura, tehnologia și interacțiunea cu cei din jur, toate în inima Clujului.

Pe parcursul celor 3 zile dăm culoare centrului orașului prin activități culturale și interactive dedicate tuturor categoriilor de vârstă”, au transmis organizatorii.

Programul festivalului va fi alcătuit din diverse momente artistice, ateliere și activități specifice care se vor desfășura atât în timpul zilei cât și în timpul nopții.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

FOTO. ACCIDENT la limita dintre Cluj și Bihor. Un autoturism și două camioane, IMPLICATE. Bărbat de 70 de ani, DECEDAT

Publicat

accident

Un grav accident de circulație a avut loc, vineri, la limita dintre județele Cluj și Bihor. Au fost implicate două camioane și un autoturism. Din păcate, un bărbat de 70 de ani a decedat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în sprijinul pompierilor din cadrul ISU Bihor, în urma unui accident rutier petrecut în apropierea limitei între județele Cluj și Bihor, pe DN 1 E60.

FOTO. ACCIDENT la limita dintre Cluj și Bihor. Un autoturism și două camioane, IMPLICATE. Bărbat de 70 de ani, DECEDAT

La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și elicopterul SMURD Jibou.

Echipajele din cadrul ISU Bihor au acționat pentru extragerea bărbatului, rămas încarcerat într-un autoturism intrat în coliziune cu două autocamioane, dintre care unul era staționat pe marginea carosabilului. Bărbatului, în vârstă de aproximativ 70 de ani, i s-au aplicat mai bine de o oră manevre de resuscitare de către echipajele medicale prezente la fața locului, însă fără a-i putea readuce semnalele vitale.

Șoferii celor două autocamioane nu au solicitat consult medical”, a transmis ISU Cluj.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Un clujean a SLĂBIT 15 kg după un post negru de 21 de zile doar cu apă. Ce spun SPECIALIȘTII nutriționiști

Publicat

legume 1

Un clujean a slăbit 15 kg după ce a ținut un post negru timp de 21 de zile, doar cu apă. O fi bine, o fi rău? Care este părerea medicilor despre acest lucru?

Comparativ cu alte popoare, românii nu sunt neapărat supraponderali. E adevărat, rata obezității a crescut și la noi, dar dacă stai analizezi cam ce „crăpelnițe” se fac, nu doar de sărbători, nu te mai miri. Treptat, food porn a depășit porn hub ca vizualizări pe rețelele sociale. Când simte c-a sărit calul în ceea ce privește kilogramele, românul încearcă fel de fel de diete ori recurge la măsuri extreme, cum ar fi postul negru.

Sărbătorile religioase, Crăciunul și mai ales Paștile, sunt ocazii de a ține post, pentru „purificare sufletească și curățenia trupului”, după cum se spune la biserică. Atenție, însă, totul trebuie făcut cu măsură. Excesele pot avea efecte dăunătoare organismului.

Un clujean a SLĂBIT 15 kg după un post de 21 de zile doar cu apă. Ce spun SPECIALIȘTII nutriționiști

Cătălin Priscorniță, un cunoscut om de afaceri clujean, a ținut un post negru de 21 de zile, perioadă în care a consumat doar apă. La finalul acestui post a slăbit 15 kg. Iată, în continuare, experiența sa împărtășită pe Facebook:

„Azi se fac 21 de zile de cand n-am mancat si n-am baut nimic decat apa.

Primul post cu apa l-am facut anul trecut, cu durata de 10 zile la o manastire din Moldova. De departe este cea mai puternica terapie pe care am facut-o pana la 40 de ani si am facut destul de multe pana acum.

Diferenta dintre post si fasting, este ca postul are un scop si o implicatie spirituala care se manifesta prin rugaciune, curatarea sufletului si linistirea mintii si poate fi insotit de un obiectiv.

Fastingul fara mancare, doar cu apa, poate fi dus de un om 5-10 zile, de acolo incolo ai nevoie de forta divina sa depasesti provocarile de pe drum, astfel poti sa ajungi si la peste 40 de zile de post.

Postul cu apa este de fapt autofagie

Premiul Nobel a fost castigat de japonezul Yoshinori Oshumi in 2016, cercetator specializat in biologie celulara. Acesta a demonstrat beneficiile acestei terapii cu impact in organsim, respectiv, distrugerea celulelor bolnave, imbatranite, canceroase.

Practic prin autofagie te vindeci de orice. De la depresie, anxietate, diabet, tensiune arteriala, probleme de diverse organe, dependente de alcool fumat, droguri, escapisme de orice fel, pana la vindecarea 100% a cancerului. Cam orice boala pe care o avem. Totodata grasimea excedentara de pe ficat, artere, vene, burta si pe unde mai este, se topeste. Corpul primeste energie din tot ce distruge.

In functie de durata postului toate cele de mai sus se vindeca complet. De exemplu adictiile in 7-12 zile, diabetul aproximativ 15-20 de zile, cancerul 30-40 de zile in functie de cat este de avansat.
La chimioterapie, tratamentul distruge atat celulele bune cat si rele, in postul cu apa, doar ce-i rau. Asta-i frumusetea.

Anul trecut cand am fost la tabara de post erau aproximativ 100 de oameni, majoritatea cu boli grave si o buna parte dintre ei cu cancer in ultima faza trimisi de doctori acasa sa moara. Ca ultim efort au inceput sa posteasca. Multi dintre ei s-au vindecat complet.

Practic iti dai viata inapoi 10-15-20 de ani in functie de cat de lung este postul.

Cum a fost experienta?

Primele 2 zile am fost in sevraj, corpul imi cerea de mancare, se razvratea, stari de usoara ameteala, slabicine si irascibilitate.

Incepand cu a treia zi, corpul a intrat in autofagie si n-am mai simtit foamea decat pofte. Pofta de mancare simpla: orez fiert gol, un mar, biscuiti, muraturi, mamaliga, slanina, etc.

Cu fiecare zi trecuta, nivelul de energie a crescut astfel incat prin ziua 7-8 eram pe baterii. Acuitatea mentala extraordinara, liniste in suflet, am inceput sa vad in oameni nu sa ma uit la oameni, sa simt energii subtile, conectat si prezent si la tot ce ma inconjoara.

In ziua a-13-a am avut o cadere atat mentala cat si fizica si cred ca si sufleteasca. Am inceput sa am ganduri negre cu privire la ce fac. Ba mai mult eram chiar incurajat din exterior de persoane care ma iubesc, ca poate ar fi bine sa ma opresc si sa fac alta data 21 de zile.

In acea dimineata am mers in parc cu familia si am stat o ora cu fata la soare. Si in timp ce am facut aceasta meditatie am simtit in mine o putere divina care ma cuprindea in tot corpul. L-am simtit pe Dumnezeu cum lucreaza in mine si ma intareste. In acel moment am zambit si am stiut 100% ca nu sunt singur ci impreuna in acest post.

Au mai fost momente de slabiciune dar foarte putine si de scurta durata.
In postul cu apa dormi devreme si visezi intens si ti minte visele perfect.

Pe durata a celor 21 de zile am muncit in fiecare zi, 8-10 h, aproximativ 15 intalniri pe zi. Totodata am gatit pentru familie aproape in fiecare zi.

Dupa ziua a-10-a nu mai ai nici pofte decat sporadic

Ma opresc aici. Mi-am atins obiectivul.
Principalele beneficii pe care le simt si vad sunt:
-consolidarea relatiei cu Dumnezeu
-cresterea constiintei de sine
-asezarea sufletului in matca
-putere si acuitate mentala
-detoxifierea profunda a organismului pe toate canalele. (De prin ziua 8 nu mai miros a transpiratie, nu ma mai dau cu deodorant, ma spal cu apa).
-am dat jos aprox 15 kg. Diferenta este ca slabesti frumos, desi nu eram supraponderal.
Ca sa consolidez ce am facut, de maine incep o revenire lenta tot de 21 de zile. O sa mai slabesc cateva kg.

Primele zile doar apa de pe legume fierte, si usor usor introduc hrana solida.

Schema este ca in postul cu apa nu trebuie sa scada IMC-ul (indicele de masa corporala) sub 18,5.
Daca esti peste poti sa duci. Sigur trebuie sa inveti sa-ti asculti corpul si sa simti cat duce.

De ce am impartasit cu voi?

Ca raul sa se manifeste este suficient ca binele sa nu faca nimic.
Daca o persoana din cei care citesc mesajul are suficienta determinare si motivatie sa faca post, ii spun in privat detalii importante de tinut cont.
Nu recomand daca nu ai mai facut decat maxim 7 zile.
Urmatorul meu obiectiv este postul cu apa de 40 de zile.

Dumnezeu ne vrea bogati si sanatosi, nu saraci si bolnavi!”, a scris Cătălin Priscorniță pe pagina sa de Facebook.

Ce spun specialiștii

Cluj24 a cerut și părerea unui specialist despre postul negru prelungit. Este vorba de dr. Adrian Copcea, Medic primar Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice de la Centrul Medical Asteco din Cluj-Napoca.

dr adrian copcea

„Datele privind postul în diferite variante sunt în general pozitive, mai ales versiunile de post intermitent (care înseamnă alternarea unor zile de post cu zile cu alimentaţie normală sau un orar limitat pentru alimentaţie, de exemplu 8 ore, cu restul de 16 ore fără alimente).

Acest tip de post are efecte pozitive pe regenerarea celulară şi pe autofagie (curăţarea/reciclarea resturilor din reacţiile chimice). Versiunile cu post prelungit sunt mai puţin studiate, in general limita de siguranţă e de 2-3 zile de post prelungit, mergând până la 5-7 zile în cazul unor persoane fără probleme de sănătate.

„Riscul major ţine de aritmiiile cardiace”

Acest tip de post se poate face în siguranţă dacă e dublat de vitamine şi minerale şi se face în mod periculos dacă nu conţine vitamine şi minerale, în special sodiu şi potasiu. În varianta în care o persoană îşi propune să facă post de mai mult de 2-3 zile e recomandată supravegherea medicală şi evaluarea eventualelor riscuri.

Riscul major ţine de aritmiiile cardiace, dincolo de partea uzuală de simptome (scăderea energiei, scăderea tensiunii arteriale, crampe musculare etc.). Adeseori persoanele care aleg o astfel de formă de post tolerează un grad de simptome neplăcute pe perioada trecerii de la metabolismul normal la cel alternativ care are loc în post, şi care practic înseamnă comutarea corpului spre sursele de energie interne: el va utiliza pentru funcţionarea normală rezervele de substanţe din corp.

„Vitamina C şi vitaminele B nu se stochează în corp”

Pentru energie se va utiliza grăsimea, iar metabolismul general va trece de la glucoză la corpi cetonici (adică va funcţiona pe bază de grăsimi, eliberate din rezervele din corp), iar pentru reacţiile chimice va lua o parte din vitaminele necesare din depozite (vitaminele liposolubile, A,D,E,K din ţesutul gras) iar alte vitamine şi minerale din ţesuturi, spre exemplu potasiul şi fosforul vor fi luate din muşchi şi oase.

post

Vitamina C şi vitaminele B nu se stochează în corp, fără ele se poate rezista în condiţii bune câteva zile spre 1-2 săptămâni. În general corpul rezistă câteva zile fără probleme fără majoritatea micronutrienţilor, dar cei implicaţi în echilibrele hidroelectrolitice e obligatoriu să fie aduşi separat, sub formă de săruri şi alte versiuni de vitamine/minerale.

„Duratele rezonabile de post negru sunt de ordinul 2-3 zile pentru persoanele sănătoase”

Un risc major la posturile care depăşesc 3-5 zile e sindromul de alimentare, care se manifestă la reluarea alimentaţiei, în special la reluarea carbohidraţilor. Insulina, un hormon care este redus pe perioada postului, va fi produsă din nou odată cu realimentarea, iar unul din efectele ei e stimularea pătrunderii în celule a glucozei dar şi a electroliţilor, în special a fosforului, potasiului şi magneziului, ceea ce va goli sângele de aceste substanţe, iar mai departe hipofosfatemia, hipopotasemia şi hipomagneziemie (adică nivelurile scăzute în sânge) pot produce complicaţii severe, uneori mortale: tulburări de ritm cardiac, spasme, convulsii, edem pulmonar, stop respirator etc.

Din acest motiv duratele rezonabile de post negru sunt de ordinul 2-3 zile pentru persoanele sănătoase. Posturile mai lungi de 5-7 zile sunt un risc major pentru sănătate în cazul persoanelor cu boli, aceste intervenţii pot fi făcute în siguranţă doar cu supraveghere medicală şi monitorizarea electroliţilor.

Există un caz în medicină cu un post de 382 de zile care s-a derulat cu succes, cu monitorizarea periodică a nivelurilor de sodiu, potasiu, fosfaţi şi a altor substanţe extrem de importante în postul prelungit. Acest caz este la o persoană cu un grad avansat de obezitate şi care a luat, în paralel cu postul negru, suplimente bine dozate de electroliţi, sub monitorizare medicală (analize de sânge, electrocardiogramă).

„Posturile peste 7 zile sunt un risc asumat al persoanei care îl face”

În cancere este imoral un astfel de post prelungit fără supraveghere, având în vedere riscurile, medicii nu vor recomanda niciodată o astfel de intervenţie în afara unui cadru etic (cum ar fi o cercetare medicală corect îndrumată şi supravegheată).

Conform cu datele ştiinţifice actuale, diferite versiuni de post intermitent sunt sigure, în special versiunea cu o zi de post negru pe săptămână sau, eventual două, şi variantele de restricţie de orar (dar alimentaţie zilnică) iar posturile cu zile succesive pot merge pe două trepte: cea de 2-3 zile care poate fi sigură şi cea de până la 5-7 zile care e deja cu riscuri.

Posturile peste 7 zile sunt un risc asumat al persoanei care îl face, un risc rezonabil dacă există un aport corect de electroliţi şi o realimentare treptată care să prevină riscurile sindromului de realimentare”, a spus dr. Adrian Copcea.

Citește mai departe

EVENIMENT

Cursă aeriană nouă de pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj spre Castellon (Spania) operată de Wizz Air

Publicat

Castellon

Compania aeriană Wizz Air inaugurează, vineri, o nouă rută din Cluj-Napoca către Castellon, Spania, biletele fiind deja disponibile pe site-ul oficial și prin intermediul aplicației mobile a companiei aeriene, începând de la doar 99 lei .

Reprezentanții Aeroportului ”Avram Iancu” Cluj arată că orașul Castellón de la Plana este un unul fermecător care îmbină frumusețea naturală uimitoare cu patrimoniul cultural bogat.

Dincolo de țărmurile regiunii, vizitatorii pot explora peisajele luxuriante ale Parcului Natural „Desert de les Palmes”, ideal pentru drumeții și priveliști panoramice. Cu climatul său cald, localnicii primitori și un amestec de atracții urbane și activități în aer liber, Castellón este o destinație încântătoare pentru cei ce caută o experiență de călătorie relaxată și bogată din punct de vedere cultural.

Noua rută spre Castellón va funcționa în zilele de luni și vineri, începând cu 11 aprilie 2025, apoi marți și sâmbătă, începând cu 17 iunie.

În calitate de companie aeriană lider în România (cu 50% cotă de piață) și principalul operator aerian din Cluj-Napoca (55% cotă de piață), Wizz Air își reafirmă angajamentul pe termen lung față de piață, adăugând încă o rută care va opera și în acest sezon estival, spre Heraklion, începând din data de 17 iunie.

A 8-a destinație din Spania

Anastasia Novak, Corporate Communications Manager în cadrul Wizz Air, a spus: „Suntem mândri să sărbătorim aceste noi rute din Cluj-Napoca, la scurt timp după ce am atins pragul impresionant de 100 de milioane de pasageri în România și am anunțat planul de transformare «Customer First Compass», asigurându-ne că punctualitatea, accesibilitatea, inovația și serviciile continuă să ne modeleze operațiunile și punându-ne pasagerii în centrul fiecărei călătorii. Cele mai noi zboruri către Castellón și celelalte patru destinații mult așteptate pentru vacanța de vară ne subliniază angajamentul de a extinde rețeaua și de a oferi opțiuni de călătorie accesibile”.

David Ciceo, CEO-ul Aeroportului Internațional Cluj, a declarat: „Suntem încântați să inaugurăm astăzi cea de-a 8-a destinație spre Spania disponibilă în rețeaua de rute a Aeroportului Internațional Cluj. Zborurile directe pe noua rută Cluj-Napoca – Castellón, operate de partenerul nostru Wizz Air, vor deservicomunitatea importantă de români din Castellón, oferind totodată cetățenilor spanioli din această regiune ocazia de a vizita orașul Cluj-Napoca și provincia istorică Transilvania. Colaborarea noastră cu Wizz Air ne permite să extindem conectivitatea aeriană a regiunii și să satisfacem cererile în continuă creștere ale pieței”.

Cu aceste dezvoltări, Wizz Air este mândră să ofere 35 de destinații din 14 țări de la Cluj-Napoca. Promovând crearea de locuri de muncă și stimulând turismul, Wizz Air își demonstrează angajamentul de a sprijini dezvoltarea aeroporturilor regionale din România, a industriei de turism și a peisajului economic, în general.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

FOTO. Skaterii și riderii clujeni, întâlnire cu viceprimarul Dan Tarcea. Au discutat despre skatepark-ul acoperit

Publicat

De

Dan Tarcea, întâlnire cu skateri si rideri

Proiectul skatepark-ului acoperit din Cluj-Napoca prinde contur, anunță viceprimarul Dan Tarcea, care a avut vineri o întâlnire cu skateri și rideri, în care s-a discutat detalii tehnice, inclusiv ce fel de rampe să fie amplasate.

Skatepark acoperit va fi construit în Baza Sportivă Gheorgheni, care va avea suprafața de rulare într-o cuvă scufundată de beton armat.

Skaterii și riderii clujeni, întâlnire cu viceprimarul Dan Tarcea

La întâlnire, arată viceprimarul Clujului, au participat skateri, care practică skateboarding, BMX rideri (BMX), scooter rideri, care practică freestyle cu trotinete și inline skateri, care fac freestyle pe role, alături de proiectantul general.

”Împreună am discutat și agreat detaliile tehnice ale viitorului skatepark, inclusiv tipurile de rampe, foam-pit-ul, bowl-ul și structura generală a spațiului, astfel încât proiectul să răspundă cât mai bine nevoilor reale ale comunității”, a precizat Dan Tarcea.

Skatepark cu o suprafață de rulare de peste 1.000 de metri pătrați la Cluj-Napoca

Dan Tarcea a precizat că viitorul skatepark va include ”o suprafață de rulare de aproximativ 1.060 de metri pătrați, amenajată într-o cuvă scufundată de beton armat, acoperită cu o copertină verde integrată peisagistic”. Spațiul va fi structurat pentru sportivi de toate nivelurile, de la începători la avansați, cu rampe variate, bowl, foam-pit și elemente specializate pentru skateboarding, BMX, trotinete și role.

”De asemenea, vor fi amenajate zone complementare precum un perete de escaladă, gradene, vestiare, toalete smart, alei pietonale și mobilier urban. Skatepark-ul va beneficia de sisteme de iluminat sportiv, panouri fotovoltaice și reamenajarea spațiilor verzi”, a mai precizat Dan Tarcea.

După finalizarea documentației tehnice, proiectul va fi supus aprobării Consiliului Local Cluj-Napoca, pentru a putea fi demarată faza de execuție.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate