Connect with us

ANUNȚURI PUBLICE

Tinerii clujeni de la Mustăcioșii fericiți vor să deschidă un CENTRU pentru ANIMALE, la standarde europene. DONEAZĂ și tu

Publicat


314887704 128084863377023 4906972247029972554 n

Tinerii salvatori de animale din Cluj, din cadrul grupului de inițiativă Mustăcioșii Fericiți, derulează o campanie de strângere de fonduri pentru a se extinde. Își doresc ca, peste câțiva ani, să deschidă un adăpost pentru a se putea ocupa de și mai multe animale în nevoie.

„Visul nostru de 2 ani și jumătate, de de când salvăm animăluțe, este de a extinde aria de salvări, iar pentru asta e nevoie de un loc sigur pentru a le caza. În acești 2 ani jumate, peste 200 de animăluțe ne-au trecut pragul și au ajuns la familiile lor, dar, din păcate, spațiul nostru este limitat, raportat la câte animale sunt în nevoie.

Ni s-a dat o idee la care noi, până acum, doar am visat. Nu ne-am gândit să o punem în aplicare, știind că este foarte greu, mai ales pe termen lung. Și anume, să facem de la zero un adăpost pentru pisici și căței. E nevoie de teren, construcție, de preferat la normele UE, să poți să le oferi o viață bună și acces la serviciile veterinare, iar statul nu ajută cu absolut nimic.”, susține Roxana, inițiatoarea proiectului Mustăcioșii Fericiți.

Cu toate acestea, în ultimul timp, s-a întrecut pe sine, preluând mai multe animale în grijă decât de obicei, ajungând la concluzia că un astfel de centru pentru necuvântătoare ar ajuta-o pe viitor.

328916808 1506828729804510 5139826232701183969 n

Un centru de pet sitting, hotel de animale, cu spații de joacă și multe altele

„Dacă am reuși să îl deschidem și să derulăm activități care să genereze venituri – pet sitting, hotel pentru animăluțe, spații de joacă etc. – la un moment dat ar putea să se dezvolte singur ca infrastructură, astfel încât să fie un loc decent pentru animăluțele salvate de pe stradă, fără riscul de a nu găsi relocare în cazul în care proprietarii nu sunt de acord cu animalele în casă.”, explică ea.

Dar pentru a construi un astfel de adăpost, costurile sunt imense, iar munca pe măsură, de la birocrație la construcția propriu-zisă.

„Poate în vreo 5-10 ani am reuși să strângem o anumită sumă ca să ne putem apuca.”, adaugă Roxana.

324847444 473576978097580 4087292777731044381 n

Donații pentru un viitor centru pentru animale, la standarde europene

Observând sprijinul urmăritorilor de pe rețelele de socializare, a decis să lanseze o campanie pentru a strânge fonduri în acest sens.

„Împreună putem duce Mustăcioșii fericiți la un alt nivel, cu standarde europene.”, se arată într-o postare pe pagina de Instagram. Cei care susțin inițiativa tinerilor de la Mustăcioșii Fericiți, pot contribui cu o donație pe rețeaua de socializare, dând un click aici, sau pot trimite o donație, cu precizarea „adăpost”, într-una dintre următoarele variante:

• Revolut/BT Pay : 0773 778 870
• Transfer bancar, IBAN: RO89BTRLRONCRT0351052501, titular Oltean Roxana Ioana

Cu timpul, iubitorii de animale speră să ajungă la suma pe care să o poată investi în adăpost. Altfel, toți banii vor fi redirecționați spre îngrijirea necuvântătoarelor, de la analize la tratamente și intervenții.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate