Connect with us

CULTURA

TIFF 2020 începe cu o călătorie în timp: La Belle Époque

Publicat


Așa după cum vă informam, TIFF se va ține anul acesta, chiar dacă într-un format mai special din cauza pandemiei. Asta, însă, nu va afecta calitatea spectacolului oferit.

„O călătorie în timp, nostalgică și plină de umor, deschide cea de-a 19-a ediție a Festivalului de Film Transilvania vineri, pe 31 iulie, când comedia romantică La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani, cu Daniel Auteuil și Fanny Ardant, va da startul festivalului.

Până pe 9 august, câteva dintre cele mai așteptate filme ale anului, premiate în festivaluri sau la Oscar, titluri controversate, comedii savuroase și povești inspirate din întâmplări reale vor rula seară de seară pe ecranul din Piața Unirii Open Air.

Finalul va fi tot sub semnul istoriei, dar a celei personale: Delete History, o comedie trăsnită de Benoît Delépine și Gustave Kervern, pune față în față personaje trecute de vârsta a doua cu tehnologia care pare să le saboteze viețile.

O călătorie în timp

Dacă ai avea șansa de a călători în timp, în ce moment din istorie ți-ai dori să te întorci? Protagonistul din La Belle Époque, jucat de starul francez Daniel Auteuil, alege să retrăiască ziua în care a cunoscut-o pe soția sa, interpretată de fermecătoarea Fanny Ardant. Distinsă în 2018 cu Trofeul Transilvania pentru întreaga carieră, celebra actriță franceză a obținut anul acesta trofeul César pentru interpretare cu rolul din comedia semnată de Nicolas Bedos.

Un Westworld francez cu actori în loc de roboți, La Belle Époque, proiectat în premieră mondială la Cannes, „ne ajută să ne reamintim adevăratele motive pentru care ne îndrăgostim’’, scrie Variety.

Biletele pentru deschiderea oficială TIFF 2020 au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro, numărul acestora fiind limitat, respectând astfel condițiile impuse de autorități pentru evenimentele în aer liber.

Tot o comedie franceză, una premiată cu Ursul de Argint la Berlin, va închide TIFF 2020 în Piața Unirii Open Air duminică, 9 august: Effacer l’historique/ Delete History, cel mai nou film de Benoît Delépine și Gustave Kervern, favoriți ai publicului la TIFF în trecut, cu Aaltra.

„Filmele prezentate în Piața Unirii din Cluj-Napoca vor transforma serile de august într-un spectacol cinematografic”

Victimele internetului declară război giganților tehnologici în comedia savuroasă care surprinde efectele bulversante ale digitalizării asupra vieții cotidiene a celor trecuți de vârsta a doua. Trei vecini dintr-un oraș de provincie, fiecare sabotat în felul lui de o lume care te ia prin surprindere, sunt deciși să elibereze omenirea de sub dictatura digitală.

Îndelung discutate și foarte premiate, filmele prezentate în Piața Unirii din Cluj-Napoca vor transforma serile de august într-un spectacol cinematografic. La Dolce Vita al lui Federico Fellini, sub cerul din Cluj, va fi un moment de neratat pentru cinefili.

În premieră vor rula Corpus Christi (r. Jan Komasa), propunerea Poloniei la Oscar, și comedia Military Wives, cu Kristin Scott Thomas, semnată de Peter Cattaneo, regizorul lui The Full Monty. Les Traducteurs/ The Translators este un thriller cu hackeri și traducători de literatură – improbabilă alăturare, dar palpitant pusă în scenă de Régis Roinsard, cu Lambert Wilson, Olga Kurylenko și Riccardo Scamarcio.

Nu va lipsi de la această ediție nici thriller-ul câștigător al Galei Oscar de anul acesta și al Palme d’Or la Cannes 2019, Parasite (r. Bong Joon Ho).

Filmele La Belle Époque, Parasite, Les Traducteurs sunt distribuite în România de Independența Film. Corpus Christi este distribuit de Bad Unicorn.

***

Abonamentele TIFF au fost puse în vânzare. Posesorii celor trei tipuri de carduri TIFF – X-Card, SuperCard și Iron Card – au 48 de ore la dispoziție pentru a-și procura în avans bilete la orice film sau eveniment special din program.

Totodată, cardurile oferă acces la un număr de proiecții și evenimente speciale. Abonamentele pot fi achiziționate pe tiff.eventbook.ro și, în curând, pe aplicația oficială TIFF 2020. Cei care și-au păstrat abonamentele cumpărate la începutul anului le pot folosi pentru noile date”, informează organizatorii TIFF.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Emil Boc: „Duminică există riscul reîntoarcerii la un trecut de care ne-am despărțit, în 1989, cu sânge”

Publicat

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis un mesaj ferm înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale, care îi aduce față în față pe candidatul prorus Călin Georgescu și candidata pro-europeană Elena Lasconi.

Emil Boc a subliniat, cu doar trei zile rămase până la alegerile prezidențiale, importanța menținerii direcției pro-europene a României și a avertizat asupra riscurilor pe care le-ar implica o schimbare radicală de orientare la nivel prezidențial.

„Am câștigat o bătălie, duminică, pentru democrație. E important ce se va întâmpla însă și duminica aceasta, care urmează, în turul II al alegerilor prezidențiale. Faptul că în Parlamentul României deja avem o majoritate de 60% pro-europeană și pro-euroatlantică, este o garanție că direcția țării va fi cu greu schimbată chiar și în cel mai negru scenariu. Chiar și atunci, avem factorul de echilibru și de stabilitate a țării”, a declarat primarul, la Napoca Live.

România, între Est și Vest

Emil Boc a evidențiat contrastul dintre cele două opțiuni disponibile în turul al doilea: continuarea parcursului pro-european cu Elena Lasconi sau o reorientare spre Est, spre Rusia, simbolizată de candidatura lui Călin Georgescu.

„Duminică, dacă România ia o altă orientare la nivel prezidențial, ne întoarcem țara înapoi și toate lucrurile bune pe care le-am reușit în ultimii ani se estompează și e riscul de a ne întoarce la trecut. Eu nu sunt adeptul învrăjbirii, a urii, toți suntem români, toți vrem binele acestei țări, cei care votează cu domnul Georgescu văd un mod de dezvoltare a României, noi care votăm cu doamna Lasconi vedem o continuare a parcursului pe care îl avem și e de răspuns la următoarea întrebare: cum ne poate fi nouă mai bine, începând cu ziua de luni, de după alegeri. Care dintre cele două opțiuni?

„Dinspre Uniunea Sovietică niciodată nu au venit decât tancuri”

Noi am mai avut alfabet chirilic în această țară până la Cuza și nu ne-a mers bine. De aceea, cred că dincolo de tensiune, de învrăjbire, trebuie să ne gândim la direcția pe care țara noastră dorim să o aibă. Nu va fi ușor duminică, va fi un vot destul de echilibrat. Am speranța la ceea ce simt și văd acum că raționalitatea va învinge împotriva emoției negative care există. Trebuie să ne uităm totuși a partea plină a paharului și să nu pierdem și ceea ce avem, pentru că celălalt vot înseamnă o reîntoarcere la un trecut de care ne-am despărțit, în 1989, și a fost plătit cu sânge de către români. Nu cred că acum trebuie să compromitem un drum bun pe care am pornit”, a afirmat primarul.

Edilul a atras atenția că o eventuală schimbare de direcție ar transmite un mesaj negativ partenerilor internaționali ai României: „Nu vreau ca România să își întoarcă fața la Est, pentru că asta înseamnă votul de duminică, cu domnul Georgescu. România se reorientează, nu de a doua zi, că nu poate de mâine să iasă din UE sau din NATO, dar întorci volanul spre direcția aceea. Cei cu care stăm la masă spun ok, ai ales o altă opțiune, îți respectăm opțiunea, drag popor român, dar nu mai cere să vii la masă cu noi”.

Apel la raționalitate și unitate

Primarul clujean a recunoscut că există probleme de rezolvat, precum infrastructura, educația sau salariile, însă a subliniat că soluțiile trebuie căutate în cadrul Uniunii Europene și NATO:

„Eu cred că soluția este să ne uităm la ceea ce nu merge, și sunt multe lucruri care pot fi îmbunătățite, în materie de  infrastructură, educație, salarii, sunt multe lucruri care trebuie corectate. Uniunea Europeană trebuie să învețe din greșelile pe care le-a făcut, dar, cum spunem la țară, nu arunci odată cu apa din covată și copilul. Copilul, aici, este parcursul pe care l-am avut, în pace și în acces la prosperitate”, a întrebat retoric Emil Boc.

Un vot decisiv pentru viitor

Primarul a încheiat cu un avertisment: „Vom fi considerați niște ciudați ai Europei și ai lumii când la București vei avea un Guvern pro-european și în Consiliul European, România ar putea fi reprezentată de un președinte cu totul altă viziune, orientare și direcție. Nu cred că trebuie să facem acest pas, pentru că nu doar că ne blochează drumul pe care îl avem acum de consolidat, ci chiar ne întoarce înapoi spre altă parte a lumii, unde nu am găsit în întreaga noastră istorie lucruri care să aducă beneficii pentru români”.

Duminică, românii sunt chemați la urne pentru a-și alege viitorul președinte. În finală sunt Călin Georgescu, susținut de „polul suveran” – AUR și POT și Elena Lasconi, susținută de USR, PNL, PSD și UDMR.

Citește mai departe

EVENIMENT

Lasconi vs Georgescu: cotele pentru turul 2 la casele de PARIURI

Publicat

CCR turul II al alegerilor prezidențiale

Eșecul sondajelor de opinie din primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a reflectat și la casele de pariuri, ca atare au avut și ele previziuni complet eronate în ceea ce îi privește pe candidații cu cele mai mari șanse de a ajunge în turul doi. Cei care au mizat că „independentul” Călin Georgescu va câștiga primul tur au prins o cotă uriașă, 555.00. Practic, cu 10 lei mizați pe acesta, s-ar fi câștigat peste 1100 de euro!

Lupta în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România pare destul de strânsă. Călin Georgescu este favorit în opinia bookmakerilor în duelul cu Elena Lasconi.

Lasconi vs Georgescu: cotele pentru turul 2 la casele de PARIURI

Casa Pariurior îi dă o cotă de 1.60, în timp ce Elena Lasconi e creditată cu a doua șansă, având cota 2.05.

În schimb Fortuna o dă favorită pe Elena Lasconi, cu o cotă de 1.7, în timp ce Călin Georgescu are 1.9.

XBets are cotele fix invers, adică Georgescu e la 1.7 și Lasconi la 1.9.

Conform cotelor, prezența la vot ar putea fi undeva în jurul valorii de 60%, iar bătălia dintre cei doi candidați va fi una strânsă, cu o diferență de voturi de aproximativ 5-10% în favoarea unuia sau a altuia.

Deși în momentul de față e greu de intuit care sunt intențiile de vot ale românilor pentru scrutinul de duminică, cel mai recent sondaj CURS sugerează că Elena Lasconi ar atinge un procentaj de 42.2%, în timp ce Călin Georgescu ar putea ajunge la 57.8%.

Citește mai departe

EVENIMENT

Clujean de 38 de ani, prins BEAT la volan. Avea o alcoolemie de 0,94 mg/l

Publicat

politie

Un clujean de 38 de ani a fost prins în Florești beat la volan, în data de 3 decembrie. Avea o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„La data de 3 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – B.D.N.E au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care conducea un autoturism în localitatea Florești, aflat sub influența alcoolului.

alcoolemie

Clujean de 38 de ani, prins BEAT la volan. Avea o alcoolemie de 0,94 mg/l

La testarea bărbatului cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a comunicat IPJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Parchet: Posibile ÎNCĂLCĂRI ale legislației electorale, SPĂLARE de bani și finanțare ilegală a campaniei lui Călin Georgescu

Publicat

urna

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu în ceea ce privește posibile încălcări ale legislației electorale, spălare de bani și finanțare ilegală a campaniei lui Călin Georgescu.

„În urma desecretizării și analizării documentelor care au fost prezentate în cadrul ședinței CSAT din data de 28 noiembrie 2024 privind desfășurarea procesului electoral pentru funcția de Președinte al României, astăzi, 5 decembrie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu în baza indiciilor care relevă posibile încălcări ale legislației electorale și săvârșirea altor infracțiuni conexe.

Parchet: Posibile ÎNCĂLCĂRI ale legislației electorale, SPĂLARE de bani și finanțare ilegală a campaniei lui Călin Georgescu

Cercetările vizează indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni electorale care ar fi influențat procesul de vot, prin metode precum coruperea alegătorilor, inclusiv în mediul online, cu scopul de a-i determina să voteze un anumit candidat.

Sesizarea vizează, totodată, și infracțiuni de spălare a banilor în legătură cu posibile nelegalități legate de proveniența și utilizarea sumelor de bani folosite pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale a unui candidat de către susținătorii săi.

De asemenea, sesizarea are ca obiect și comiterea unor infracțiuni informatice de competența parchetelor regulare, ca urmare a identificării unor activități în mediul online care au implicat crearea și utilizarea unor conturi false, menite să influențeze opțiunile alegătorilor, acțiuni care au avut potențialul de a afecta exprimarea corectă a voturilor în cadrul procesului electoral.

În cadrul aceluiași demers, s-a solicitat procurorului-șef al DIICOT să efectueze o analiză proprie a informațiilor existente din perspectiva sesizării din oficiu, în raport de indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni aflate în competența structurii specializate de parchet, conform art.11 din OUG nr.78/2016”, se arată în comunicat.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax